◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.03.2024

Balul ziariștilor, tradiție și continuitate…

Cu prilejul sărbătorii unui veac de slujire întru utilitate socială a meșteșugarilor cuvântului înmuiat în cerneala de tipar, id est UZPR, în impunătorul Restaurant de la Cercului Militar Național București se va organiza în data de 28 februarie 2019 un bal de excepție, după trecerea a șapte decenii de la ultima petrecere dansantă a breslei.

Prăznuit în ultima zi de iarnă, în câșlegi, adică atunci când oricine poate mânca de frupt (caseumligat), balul ziariștilor leagă nod trainic unui fir de tradiție rupt cândva de aprige vremuri, al cărui capăt se pierde în anii de mijloc ai secolului al XIX-lea. Născută cu timiditate în saloanele de ighemonicon ale boierilor cu barbă și caftan, ideea s-a răsfirat apoi pe ulițele pline de larma puzderiei de târgoveți, pentru a ajunge în saloanele de petrecere carnavalescă de la Momolo (unde a cântat și Franz Liszt), apoi Slătineanu, Bossel, săli unde aveau loc baluri mascate, soarele (serate de dans), piese de teatru ori concerte de muzică simfonică, de operă sau vodevil.
Aici, în Sala Slătineanu (Capșa mai apoi), un italian, Ieronimo Momulo, fost bucătar la Grigore Vodă Ghica, deschisese: “Boltă de birt, cofetărie şi băuturi de tot felul”, prin 1833, pe locul logofătului Iordache Slătineanu, la răscrucea de astăzi a străzilor Edgar Quinet şi Academiei, întâiul teatru public al Bucureştilor – teatru cunoscut sub numele de “Teatru cel Mic”, spre deosebire de Teatrul cel Mare, viitorul Teatru Naţional, inaugurat la 31 decembrie 1852, având ca model Opera din Viena.
Alături de teatru, înspre Podul Mogoşoaiei, Momulo deschisese celebra lui “boltă” unde curcanul “ţintirom”, adică “gentillhomme” şi baclavalele erau vestite. Pe la 1839 a clădit deasupra bolţii “o mare sală pentru club”. – Sala Slătineanu, unde se dădeau strălucitele baluri mascate.
Aici Momulo, care-şi luase tovarăş pe italianul Borelly, a inaugurat aşa numitele “Piknik Bal”, la care concerta capelmaistrul Louis Wiest şi “24 de bărbaţi vrednici de miliţia naţională, ce sunt şcolarii săi”.
La început de an, de Sf. Vasile, în saloanele domnești, vegheate de Vodă însuși și Doamna Sa, avea loc o tradițională sindrofie, inaugurând începutul serbărilor, urmată de alte trei mai mici ca amploare, în timpul Carnavalului de iarnă, cu cei mai de vază invitați: miniștri, politicieni, diplomați, protipendadă, ofițeri, artiști, persoane de rang înalt. Pentru a participa aici, trebuia să fii prezentat Domnitorului, care să accepte pe fiecare invitat în parte. Străinii trebuiau să apeleze la ajutorul consulilor.
La Palat, luxul era orbitor. Cei prezenți etalau tot ce aveau mai de preţ – bijuterii, decoraţii, arătând prin această măsura averii și notorietății numelui pe care îl purtau.


Urmând exemplul capetelor încoronate, marii boieri cu blazon din Țara Românească: Ghica, Mavrogheni, Cantacuzino, Florescu, Mano, Șuțu, Știrbei, Bibescu ori Rosetti, Roznovanu, Mavrocordat, Catargiu, de pe meleaguri moldovene, organizau aceleași petreceri de fast și strălucire, cu muzică și dans până în zori.
Balurile se țineau șir, în lunile ianuarie și februarie, trebuind să nu se suprapună unele cu celelalte. Invitațiile se trimiteau cu săptămâni înainte, domnii trebuind să își rezerve dansurile preferate, pe care doamnele și le notau în mici carnețele cu coperte de argint, mătase sau aur.
Era o adevărată onoare să fii invitat la balurile organizate de Oteteleșeanu sau Bibescu, dar mai erau și alte palate unde aveau loc strălucitoare baluri: Palatul Șutu, Palatul Știrbey, Palatul Cesianu, Palatul Cantacuzino.
Cu trecerea timpului, elegantele witz-uri devenind petreceri populare, restaurantele, hotelurile cu nume cosmopolit (Hotel St. Petersburg–Iași, Grand Hotel de Boulevard- București), chiar sălile de spectacol ale teatrelor din marile orașe ale țării (Teatrul Național de pe Calea Mogoșoaia sau din Copou) atrag publicul prin baluri aidoma celor văzute în nobile reședințe, obișnuind gustul spre frumos și al oamenilor de rând.
Cu acest prilej, dănțuitorii se prindeau în ritmul liniștit și plin de grație al unui menuet venit de la curți imperiale, sau într-un cadril cu tempo lent, pregătind spre miezul nopții un cotillion sprințar, o mazurcă sau o polcă săltăreață. Dar cel mai vestit era, desigur, valsul vienez, pentru care femeile renunțau la rochiile grele, cu accesorii scumpe și complicate, preferând crinoline vaporoase și suple ca un clopot, înfoiate peste un rigid jupon sau prinse de un schelet format din cercuri fine din oțel.
Orchestre faimoase, cu dirijori vienezi sau autohtoni, încântau inimile celor de pe ringul de dans, în timp ce ochii celor prezenți erau fermecați de toalete nemaivăzute: rochii fastuoase, mănuși negre, pălării strălucitoare, frac adus de la Paris, redingotă de la Viena, jachetă “foncée”, pantaloni “fantaisie”, butonii de aur, cravată “noeud marin”, cu perle, cămaşă cu gulerul drept, manşete scrobite, pălărie înaltă, mănuşi suedeze, baston, ghete de dans strălucind ca o oglindă…
Pe masa cu bunătăți gustoase, împodobită cu buchete de trandafiri, trona un Meniu cu următorul conținut: Bouillon, Petit Pâtés, Caviar Frais, Jambon de Prague, Pâté de foie gras en pyramides, Homar en Belle – Vue, Saumon du Rhin, Faisans de Bohéme et dindes truffées, Qaurtiers de chevreuil, Salades russe et de concombres, Gâteau Royal, Glaces, Fruits: Ananas, fraises, pêches, poires, raisins, mandarines, bananes. Compotesassorties. Vins: Bordeaux Rouge et Blanc, Cotnar, Dragashani, Champagne frappé, Café, liquers.
Atmosfera balurilor de altădată a inspirat pana multor scriitori sau comentatori de evenimente mondene, amintind doar numele câtorva: Claymoor, dar mai ales V. Alecsandri (” Iașii în Carnaval”,” Chirița în Iași”), Caragiale (” D-ale Carnavalului”), Ionel Teodoreanu (” Bal mascat”) sau Duiliu Zamfirescu (” La bal mascat”).
Nu despre aceste baluri cu iz de sărbători populare voim a scrie, ci despre baluri ale unei categorii aparte de creatori: ziariștii români! Da, ei sunt aceia care inițiază baluri de binefacere, preluând o idee pusă în aplicare la începutul anului 1879 de Ion Ghica, Directorul general al Teatrelor.
Pentru a suplini bugetul destul de subțire al Teatrului Național din București, scriitorul I. Ghica a decis organizarea a nu mai puțin de 6 baluri mascate, în zilele de sâmbătă (6, 13, 20, 27 ianuarie, 3 și 10 februarie), cu participarea orchestrei” Operei Italiene”, dirijate de Ludovic Wiest, precum și a muzicii militare. Rezultatele nu au fost însă cele scontate.

Bal în Saloanele Teatrului Național din București

Primul cronicar al balurilor de altă dată, la care participau românii, nu a fost nici Claymoor, nici Bacalbașa, ci Eminescu, gazetarul, care descrie cu lux de amănunte desfășurarea balurilor comunității românești de la Viena, organizate de” România Jună” (1876,1877).
Primul bal al presei,” extraordinar de frumos” spune C. Bacalbașa, desfășurat la sfârșitul lunii ianuarie 1882 la Teatrul Național din București, s-a ținut sub președinția prințului G. Bibescu. El s-a ținut în folosul victimelor incendiului ce s-a produs la 4 ianuarie 1882 la Circul Krembser, aflat pe Bulevardul Elisabeta. Inițiatorii acestui act de solidaritate au fost politicieni, jurnaliști și artiști: George Filipescu, Emil Costinescu, Theodor Aman, Emile Galli, Frédéric Damé, Al. Ciurcu etc.
Dar, pentru a se putea desfășura asemenea acțiuni caritabile, era nevoie de forme organizatorice corespunzătoare: în anul 1883 se contura o primă formă asociativă profesională: Societatea Presei (președinte Hașdeu, contracandidat fiind C.A. Rosetti).

Continuare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *