Zorii vin tiptil, ca o dragoste care vrea să tatoneze speranța se apropie, ceva cunoscut și totuși altfel se petrece cu Ea, nu-și poate imagina ce poate fi, o împletire de vis cu realitate, poate numai vis ori numai realitate, este inexplicabil ce i se întâmplă, o încearcă un sentiment ciudat de împlinire neașteptată, respiră clipa ca pe o imensă bucurie dar fără a-i cunoaște sursa, nu înțelege cauza stării de bine care o cuprinde precum vălul unei liniștitoare tihne, e ca și cum ar fi făcut cândva o faptă bună și acum o ajunge ecoul ei, întârziat ca o tandrețe de drum lung și totuși atât de mângâietoare, e de parcă o inimă nevăzută, iubitoare și sinceră, și-ar suprapune bătăile sale bătăilor propriei inimi spre a interpreta împreună sublimul imn al vieții, de unde vine atâta balsam încântător, ca s-o împresoare cu inefabil și cu dulce vrajă nu știe, ar vrea să-și trimită gândurile în cercetare, să caute și să descopere izvorul acestei irealități, dar gândurile nu vor să plece, e o nesupunere în ele care, la fel de ciudat, în loc să-i înnegurească simțurile i le înseninează și mai mult, sunt prinse toate în ghemul unei nelămurite așteptări gândurile, ar fi de parcă ele însele croiesc o proprie expectativă asupra clipei, se simte pur și simplu ca un fulg de fericire, de unde vine fulgul ăsta și de ce planează asupra ei nu pricepe, cel puțin acum îi lipsește capacitatea de a fărâmița realitatea, ar vrea ca dintr-un mare neînțeles să taie înțelesuri mici, dar nu acum, acum este toată numai mirare, o mirare atât de mare că întrece în dimensiuni porția de lumină ce dă năvală deodată cu soarele, parcă alt soare decât obișnuitul, un soare care intră zâmbind prin fereastra încremenită și ea într-un soi de fericire, de unde atâta noroc să o viziteze întregul soare pe aripa unui vis, e o atingere nemaipomenit de caldă ca într-o suavă plutire, este o boare primăvăratică atotcuprinzătoare, un mărțișor este totul, a ajuns să creadă că chiar a primit un mărțișor, un mărțișor trimis de Divinitate, altfel nu-și poate explica nimic, nici măcar faptul că acum vede aievea cum ninge, doar să întindă mâna și ar umple-o de-a binelea cu fulgi uriași de fericire, împletiți în roșu și alb…
Firiță Carp / UZPR