Creștinul, scuza și… Liturghia

PICURI DE ÎNTELEPCIUNE

1.Pentru creștin, viața pământească este un mare dar de la Dumnezeu, ea fiind echivalentă cu însăși existența lui ca om. Această viață pământească este singurul loc unde omul se poate mântui. Valoarea vieții pământești vine din faptul că ea este condiția generală și esențială a oricărui progres moral. Pierzând această viață, pierdem orice posibilitate de  a mai face ceva în lumea aceasta. Se spune că, odată, contele Peter von Burgos a fost așa de obosit că a dat ordin să nu fie sculat, ori ce s-ar întâmpla. Chiar în timpul când el dormea, a murit regele Alfons von Aragonien. Oștirile au trimis soli la conte ca să-i ofere coroana. Slujitorii lui, ascultători ordinului primit, s-au opus să-l scoale și astfel au plecat solii mai departe ca să ofere coroana altuia. Din cauza somnului, contele Peter nu a putut deveni regele Aragoniei. În viața aceasta pământească, trebuie să rămânem vigilenți pentru ca succesele noastre profesionale sau nereușitele noastre să nu ne facă să uităm, nici pentru o clipă, slava lui Dumnezeu, care este adevărata finalitate a muncii noastre.

+ + +

  1. Creștinii au datoria de a cinsti ziua Domnului, Duminica, aceasta fiind pentru noi „ziua luminii și a vieții, a nemuririi și a tot binele”, precum afirmă Eusebiu de Cezareea. Din păcate, sunt atâțea care aduc tot felul de scuze că nu o pot cinsti. Unul zice: „Eu locuiesc prea departe de Biserică și mi-e greu să merg la Sfânta Liturghie”. Însă a participa la serviciul liturgic nu depinde de depărtarea la care te afli de biserică, ci de apropierea ta de Dumnezeu, prin viețuirea sfântă întru El. Când există iubire, nu se mai ține seamă de obstacole, nu se calculează prețul efortului. O altă scuză este că noi putem să-L adorăm pe Dumnezeu tot atât de bine pe terenul de sport sau lângă un lac. Jocul sportiv și pescuitul sunt bune, dar nu aceasta înseamnă adevăratul week-end sau sfârșit de săptămână. Noi, oamenii, suntem făpturi fizice, dar suntem cu mult mai mult decât atât. Avem un vid în noi săpat de către Dumnezeu, și lumea aceasta nu poate furniza destule distracții și amuzamente spre a umple acel gol. Rămânând nesatisfăcut, omul continuă să strige: „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu” (Psalm 41, 2). Dumnezeu Însuși, numai El, poate ocupa tainicul nostru abis, care poartă amprenta Sa și care ne face umani, în mod deplin și minunat. Noi suntem mai mult decât oase și păr, mai mult decât carnet de cecuri și confort, mai mult decât agitație și năzuință. Noi suntem făcuți pentru comuniunea cu Dumnezeu, fără de care fiecare duminică este o Duminică pierdută. Nerespectând ziua Domnului ajungem ca Hristos, Dumnezeul nostru, să nu mai reprezintă nimic pentru noi. Or, „viața fără Hristos nu este viață”, precum afirmă Bătrânul Porfirie din Attica.

 + + +

  1. Participarea la Sfânta Liturghie este un din poruncile bisericești, obligatorie pentru fiecare creștin care se respectă. Din păcate, unii se scuză că nu participă la slujbele Bisericești, fiindcă privesc programele religioase la televiziune și ascultă emisiuni creștine la radio. Pentru ei acesta este un mod de a-și îndeplini obligațiile lor cu privire la cultul duminical. Dar să ne fie clar că în Biserică se celebrează Misterul pascal, se reactualizează Jertfa ispășitoare de pe Golgota. Deci, numai frecventând Dumnezeeasca Liturghie, în Biserică, putem primi Sfânta Euharistie, prin care, precum zice Nicolae Cabasila, „ajungem să ne întâlnim cu Dumnezeu, Care Se unește cu noi în cea mai înaltă unire”. O altă categorie de creștini țin să afirme: „Liturghia este obositoare, plictisitoare”. Dar, oare, în viețuirea umană nu ar putea exista lucruri obositoare, dificile, incomode? De pildă: educația, cercetarea științifică, câștigarea existenței, învățarea unor arte și meserii și chiar a mânca de trei ori pe zi. Toate acestea, uneori, pot lua mult timp sau pot fi plicticoase. Iubirea adevărată este mai mult decât un zâmbet sau un compliment sau o scrisoare de dragoste. Ea cere jertfă, ea „rabdă îndelung, se dăruiește, nu caută ale sale, pe toate le suferă, pe toate le rabdă” (I Corinteni 13, 4-7).

Din volumul „HRISTOS, SALVAREA NOASTRĂ”

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.