PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI (III)
ALEXANDRU VLAHUȚĂ ( 5 sept. 1858, com. Pleșești, azi, Alexandru Vlahuță, jud. Vaslui-19 nov. 1919, București), poet, prozator, jurnalist. profesor la diverse școli din Târgoviște și București. revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Debut în revista Convorbiri literare. Redactor la Armonia din Târgoviște. Colaborează la Unirea, (Tărgoviște), precum și la Comvorbiri literare, România liberă, România literară, Epoca, Lupta, Lupta literară, Românul, Revista nouă. Editează revista Vieața (1893-1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Colaborează la Viața românească, Universul, Flacăra. În 1916, conduce publicația săptămânală Scriitorii români. În 1919, preia conducerea cotidianului Dacia și a revistei Lamura. Activitatea sa publicistică dublează activitatea sa literară și se caracterizează printr-un cald patriotism. Membru de onoare post-mortem al Academiei Române.
GEORGE COȘBUC (20 sept. 1866, Hordou, azi George Coșbuc, jud. Bistrița-Năsăud-9 mai 1918, București), poet, critic literar, traducător, jurnalist, academician. Autor clasic al literaturii române. A tradus opere fundamentale ale literaturii universale: Dante, Divina comedia, Homer, Odiseea, Vergiliu, Eneida, Kalidasa, Sakuntala. A întemeiat și condus în colaborare diverse publicații. A avut o adevărată vocație publicistică. Debut literar în 1884, în revista Tribuna, din Sibiu, condusă de Ioan Slavici. Gazetar la Sibiu. în redacția Tribunei sibiene (1887-1889), a petrecut „cei mai rodnici ani”. La insistențele lui Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București. (1889). La București, publică în Convorbiri literare, dar și în Tribuna. Redactor la revista Lumea ilustrată (1896), bilunar cu caracter enciclopedic. Colaborează la Povestea vorbei și la Literatură și artă română. În 1894, editează, în colaborare cu I.L.Caragiale și și Ioan Slavici, revista Vatra. Colaborează la România literară și Universul literar. Publică în Luceafărul, Românul și Flacăra. A condus Foaia interesantă (1897), Sămănătorul (1901) și Viața literară (1894-1896), publicație culturală și literară, împreună cu Slavici și I.L.Caragiale. Revista va promova literatura originală, cu specific național. Coșbuc a fost principalul îndrumător al revistei. Directori ai revistei Sămănătorul sunt Coșbuc și Vlahuță. Revista va aduna în jurul ei scriitori importanți ai epocii. Din 1905, conducerea revistei va fi preluată de Nicolae Iorga, care va reformula doctrina sămănătoristă. Ultima revistă sub direcția lui George Coșbuc este Viața literară, ( 1 ianuarie 1906), care își propune să ofere cititorilor o icoană a vieții literare și artisitice.
ȘTEFAN OCTAVIAN IOSIF (11 oct. 1875, Brașov-22 iunie 1913, București), poet, jurnalist, traducător, membru fondator al Societății Scriitorilor Români. Facultatea de Litere și Filosofie din București. A tradus din Verlaine, Ibsen, Shakespeare, Petofi, Schiller, Goethe, Heine, Wagner, Corneille, La Fontaine. Redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a lui Nicolae Iorga. A colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna ( al cărei fondator a fost, alături de Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curent literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare-albastră, Literatră și artă română, Pagini literare, Ramura, Viața românească ș.a.
GARABET IBRĂILEANU ( 23 mai 1871, Târgu Frumos- 12 martie 1936, București), critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier. Personalitate marcantă a literaturii române din primele decenii ale secolului al XX-lea. Teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar ( romanul Adela, 1933), profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași, doctor în filologie cu o teză despre Opera literară a domnului Alexandru Vlahuță, Între 1890-1894, colaborează la săptămânalul bucureștean Munca, (1890), cu articole politice, la Adevărul și Critică socială (1892), cu articole de critică, la Evenimentul literar (1893-1894). Între 1894-1895, redactor la Lumea nouă, organ al social-democrației române din București.
Colaborează în 1901 la Noua revistă română a lui C. Rădulescu Motru. În 1905, colaborează la revista Curentul nou, condusă de H. Sanielevici. În martie 1906, apare la Iași Viața românească, revistă periodică literar-artistică și științifică, , directori C. Stere și Paul Bujor, secretar de redacție Garabet Ibrăileanu, până în 1933. În 1918, publică cotidianul Momentul, iar în 1919, revista sptămânală Însemnări literare.
IOAN NĂDEJDE ( 18 dec. 1854, Tecuci, jud. Galați-29 dec. 1928, București), publicist, istoric și lingvist, traducător, profesor la Universitatea din Iași. A tradus din Zola, Flaubert, Turgheniev, Dickens, Ovidiu (Tristele). A fost unul dintre fondatorii, la 31 martie 1893, ai Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), din a cărui conducere a făcut parte, alături de Vasile G. Morțun, C. Dobrogeanu Gherea, I.C.Frimu, Gh. Cristescu. A fost ales deputat socialist în Parlamentul României. În 1903, a trecut la liberali, deorece mișcarea socialistă începuse să devină o mișcare anarhică. Căsătorit cu Sofia Băncilă, sora marelui pictor Octav Băncilă, o femeie cultă, scriitoare, om de știință, militantă socialistă, ca și soțul ei, luptătoare pentru drepturile și emanciparea femeii. Ioan Nădejde a colaborat la majoritatea revistelor socialiste din epocă, Revista socială, Drepturile omului, Muncitorul, Critica socială, publică în Literatură și știință, Evenimentul literar, Lumea nouă științifică și literară, Gazeta săteanului ș.a. Conduce Munca (din 1894) și Lumea nouă. Conduce Voința națională. Publică în Noua revistă română, în Viața românească, în Albina. Publicist abundent, Ioan Nădejde s-a impus în primul rând prin prestația sa la revista științifică și literară Contemporanul, apărută la Iași între 1881-1891, fondată împreună cu Vasile G. Morțun. Revista Contemporanul a avut o importanță deosebită în evoluiția generațiilor de dinainte de primul război mondial.
ALECU RUSSO (17 martie 1819, Chișinău – 5 februarie 1859, Iași), poet, prozator, eseist, memorialist, critic literar, ideolog al generației de la 1848. reprezentant de frunte al pașoptismului, ideolog al specificului național, teoretician al folclorului. A participat la Revoluiția de la 1848 din Moldova. A militat pentru Unirea Principatelor. A colaborat la revista România literară a lui Vasile Alecsandri. Cele mai importante scrieri ale sale au fost publicate în România literară: Cântarea României, Amintiri, Cugetări. Poemul Cântarea României este o operă de înflăcărat patriotism. A colaborat la revista Steaua Dunării, condusă de Mihail kogălniceanu. După Revoluție, la Paris, a colaborat la revista România viitoare a lui Nicolae Bălcescu.
ALEXANDRU DIMITRIE XENOPOL ( 23 martie 1847, Iași – 27 februarie 1920, București), istoric, filozof, economist, pedagog, jurist, sociolog, cercetător, editor, eseist, scriitor. memorialist. Profesor de istorie la Universitatea din Iași. Rector al Universității din Iași (1898-1908), membru al Academiei Române (1889). Doctor în drept la Brlin și doctor în filozofie la Giessen (1871). Membru de onoare, începând cu 1900, al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi al Societății Academice din Cernăuți
(1901), membru al Institutului Internațional de Sociologie (1903), membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris (1914), membru titular al Institutului Internațional de Sociologie din Londra.(1914). Membru fondator al Societății Științifice și Literare din Iași, iar între 1899-1903 și 1906-1908, președinte al întregii societăți. Membru al Junimii, colaborator al revistei Convorbiri literare, timp de peste două decenii. În perioada 1888-1893, a tipărit la Iași opera sa fundamentală, Istoria românilor din Dacia Traiană, șase volume. Filozof al istoriei, a fost unul din cei mai mari istorici români, alături de Nicolae Iorga, elevul său. A fost primul intelectual român de orientare universală care a scos istoria din tiparele sale tradiționale și trdiționaliste. Între 1894-1903 și 1906-1908, a editat la Iași revista Arhiva ( editor, redactor și director). A colaborat la cele mai importante periodice politice, științifice și literare românești și la numeroase publicații științifice străine. Personalitate proeminentă a culturii române.
ANDREI ȘAGUNA ( 20 dec. 1808, Miskoic, Ungaria-28 iunie 1873, Sibiu), mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, participant la Revoluția românească din Ardeal. Fondator al Gimnaziului românesc din Brașov (1850), azi Colegiul Național Andrei Șaguna. Membru de onoare al Academiei Române (1871). La 1 ianuarie 1853, întemeiază Telegraful român, gazetă politică, industrială, comercială și literară, cu apariție neîntreruptă până astăzi. Este primul președinte al ASTREI. Este cel mai de seamă ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, a contribuit decisiv la renașterea vieții naționale, politice, culturale și spirituale a românilor transilvăneni. B.O.R. l-a canonizat.
SIMION BĂRNUȚIU (21 iulie 1808, Bucșa, jud. Sălaj – 28 mai 1864, Sănmihaiu Almașului, Fântâna Gorgana), jurnalist, om politic, istoric, filozof, profesor universitar, unul dintre principalii organizatori ai Revoluției de la 1848 din Transilvania. Facultatea de Teologie din Blaj. Preot greco-catolic. Ilustru cărturar. Doctor în drept, profesor la Academia Mihăileană din Iași (1855-1860) și la Universitatea din Iași (1860-1864). Spirit enciclopedic, a militat pentru interesele naționale ale poporului român. În istoria gândirii politice românești, a rămas prin vestitul discurs ținut la Catedrala din Blaj, la 2/14 mai 1848, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj. A doua zi, pe 3/5 mai 1848, în timpul Adunării Naționale a românilor de pe Câmpia Libertății, a fost ales vicepreședinte al acestei Adunări.
TIMOTEI CIPARIU ( 21 februarie 1805, Pănade, jud. Alba – 3 sept. 1887, Blaj), personalitate reprezentativă a culturii române, erudit, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, lingvist, istoric, pedagog și orientalist, „părintele filologiei românești”, poliglot (cunoștea 15 limbi). Studii filologice (1820-1822) și teologice (1822-1825). A fost unul dintre pionierii ziaristicii românești din Transilvania prin periodicele înființate și conduse de el: Organul luminărei (1847), devenit în 1848 Organul Națiunale, primul ziar românesc cu litere latine, Învățătorul poporului (1848), Archivu pentru filologie și istorie (1867-1870) și în 1872, prima revistă românească de filologie. A colaborat la Foaie pentru minte, inimă și literatură din Brașov cu studii eseuri, versuri și traduceri. A fost membru fondator și primul vicepreședinte (1861-1866), apoi președinte al Societății ASTRA din Sibiu (1877-1887). A fost membru al Societății Literare Române (1866), viitoarea Academie Română, fiind ales mai târziu vicpreședintele ei. (1867-1872). A fost membru al Societății Germane de Orientalistică. A publicat numeroase studii asupra limbii române și a gramaticii sale. Ca om politic, a militat pentru drepturile poporului român din Transilvania. A fost secretar al Adunării Naționale de la Blaj din 1848, membru în Comitetul Național Român din Sibiu, Dieta din Sibiu (1863-1864). A tradus din Goethe, Lessing, Manzoni, Ovidiu , T.Tasso și din literatura arabă.
Ion HAINEȘ / UZPR