„Gazeta Transilvaniei”, la Vladivostok

Scrisă inițial de tandemul G. Barițiu – Andrei Mureșanu (1816-1863, poet renumit, între altele, pentru compunerea textului Un răsunet, devenit, mai târziu Imnul României, sub titlul Deșteaptă-te, române!), cărora li s-a adăugat, după 1843, Iacob Mureșanu (1812-1887), Gazeta de Transilvania/Transilvaniei a avut un caracter politic, românesc. Se poate spune chiar că datorită Mureșenilor (după moartea lui Iacob Mureșanu, gazeta este preluată de fiul său, Aurel, 1847-1909, gazetar și om politic, care, în 1887, cerea permisiunea de a deschide, la sediul din Brașov, și o tipografie, iar ulterior, de soția acestuia, Elena) publicația a rămas în familie, până în 1911, când este preluată de un grup de redactori, în frunte cu Victor Branișce, Sextil Pușcariu și Silviu Moldovan.

Ultimul număr al Gazetei Transilvaniei, apărut la Brașov, după înfrângerile suferite de Armata română, obligată să se retragă pe Valea Timișului, spre Predeal, este datat duminică, 8 octombrie 1916, și cuprinde o Proclamație către „românii brașoveni”. Ulterior, Victor Branișce, ce asistase la tragedia retragerii Armatei române, ia drumul pribegiei, ajungând inițial la București, și, din 1917, la Iași, unde participă, în iunie, la constituirea primului Detașament de ostași și ofițeri voluntari români din Rusia, numit și Corpul Voluntarilor Români. Entuziaști, Victor Branisce, în calitate de redactor al Gazetei Transilvaniei, și dr. Voicu Nițescu, director, acceptă să însoțească detașamentul pe frontul rusesc, în calitate de jurnaliști voluntari, trimiși ai Guvernului de la Iași, iar curând sunt luați prizonieri, ajungând tocmai în Siberia, la Irkusk, unde petrec toamna și iarna lui 1917, iar apoi la Vladivostok, fiind blocați de Armata Roșie, ce controla Transsiberianul.

În aceste ținuturi îndepărtate, Corpul voluntarilor români, inclusiv cei doi ziariști, cărora li s-au adăugat și alți voluntari, din Celiabinsk, petrec Crăciunul lui 1918, fiind singura unitate militară română din zonă. Pentru a le alina suferința, Comitetul național român, cu sediul la Celiabinsk, decide să scoată o gazetă care să trezească sentimentele patriotice ale românilor izolați și risipiți în lagărele siberiene, cu totul peste 5.000 de suflete. În aceste condiții, la 13 octombrie 1918 apare la Ekaterinburg (lângă Celiabinsk), publicația de război Gazeta Transilvaniei și Bucovinei, tipărită cu litere latine. Într-un editorial, dr. Voicu Nițescu, președintele Comitetului național român din Rusia, notează: „Mai liberă ca oricând Gazeta Transilvaniei îmbrățișează și pe sora scumpă a Ardealului, Bucovina, devenind singura și cea mai chemată foaie a neamului nostru” (Almanahul Presei Române, op.cit., p. 80).

Cu totul, s-au tipărit la Ekaterinburg șase numere, între octombrie – decembrie 1918, și alte trei numere până în martie 1919, când Corpul de voluntari este evacuat, iar ziarul își încetează apariția. După război, Victor Branișce (1874-1938) a continuat să lucreze la Gazeta Transilvaniei, serie nouă, alături de Voicu Nițescu, până la moarte. A rămas nedezlipit de steagul gazetei, în zilele bune, ca și în zilele grele. Pentru convingerile lui naționaliste, a stat în temnița de la Seghedin (1909), apoi, sub ocupația germană, în 1916, și a scos ziarul în pribegia siberiană. Cât de mic este numărul gazetarilor care să fi stăruit în profesia lor ca Victor Branișce!

(M.N.)    

Revista UZP nr. 12 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.