Buzărnescu, eliminată de la Indian Wells. Australianca Gavrilova și-a luat revanșa după eșecul de la Acapulco

Mihaela Buzărnescu a părăsit turneul de la Indian Wells în turul 2, după ce a fost eliminată de Daria Gavrilova (53 WTA). Românca aflată pe locul 31 WTA a pierdut cu 2-6, 2-6, după o oră și 8 minute de joc.

Astfel, australianca și-a luat revanșa după înfrângerea suferită în fața Mihaelei din primul tur de la Acapulco, suferită pe 27 februarie. Buzărnescu a făcut multe greșeli și a avut un procentaj slab pe ambele servicii.

Pentru prezenţa în turul 2 la Indian Wells, Mihaela Buzărnescu va primi un premiu de 26.430 de dolari și 35 de puncte WTA.

Buzărnescu, eliminată și la dublu la Indian Wells

Mihaela Buzărnescu a fost eliminată și în proba de dublu a turneului californian, acolo unde a făcut pereche cu Irina Begu. Cele două au fost învinse de perechea Gabriela Dabrowski (Canada)/Yifan Xu (China) cu 7-6 (3), 7-5.

În acest an, Mihaela Buzărnescu are 9 înfrângeri și o singură victorie, obținută chiar în fața Dariei Gavrilova, la Acapulco.

digisport.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.