◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Cine a fost, este şi va fi Mihail Eminescu?

Daţi-i lui Eminescu ceea ce i se cuvine: neuitareaŞtefan Radu Muşat

Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită.Nicolae Iorga

Dacă poporul român dispare şi rămâne o carte a lui Mihai Eminescu, lumea va şti cine au fost românii. – Mircea Eliade

Cine a fost, este şi va fi Mihail Eminescu?

„Dispreţul pentru uzurparea conducerii de puţinii care nu s-au ridicat măcar prin inteligenţa, cultura şi munca lor”. Nicolae Iorga  – 16. XI. 1911

 Cine a fost, este şi va fi Mihail Eminescu?

„Evlavia pentru timpurile de cinste, bărbăţie şi măsură”. Nicolae Iorga  – 16 XI  1911

Cine a fost, este şi va fi Mihail Eminescu?

„Afirmarea unităţii româneşti eterne , groaza de cotropirea străină, care ucide o conştiinţă, împiedică o desfăşurare, sfarmă un viitor, lasă fără îngrijire un trecut, pentru a da în loc jaf şi corupţie, oricare ar fi numele cotropitorului, al celui dintâi dintre neamurile de cultură ori a celei din urmă plebi asiatice”. Nicolae Iorga  – 16 XI  1911

 Despre Mihai Eminescu se poate vorbi la nesfârșit, a fost, este, şi va fi cel mai mare poet român, cu un limbaj foarte sugestiv şi magic.

Mihai Eminescu este românul absolut, aşa l-a caracterizat Petre Ţutea, asta înseamnă că este românul care întruneşte în sine toate trăsăturile fundamentale ale poporului român şi toate valorile româneşti, adică este mitul suprem al românilor.

Eminescu n-a fost un simplu gazetar, privind actualităţile din  perspectiva prezentului lui, a clipei, ci un adevărat doctrinar, care a evaluat evenimentele prin prisma permanenţei naţionale. Abordarea vieţii noastre politice este preponderent economică, ceea ce relevă modernitatea publicisticii lui Eminescu, care pleca de la romantismul german şi de la filosofia idealistă. În acest context, gazetarul atacă în termeni duri îmbogăţirea alogenilor pe seama autohtonilor, ceea ce i-a atras acuzaţii de xenofobie, antisemitism şi naţionalism, chiar proto-legionarism.

De fapt, Eminescu plasa politica, în spirit junimist, după cultură şi economie, consideraţi a fi adevăraţii piloni ai vieţii statului, în raport cu care politicul este un simplu epifenomen. Doctrina sa naţională şi-a demonstrat eficacitatea, prin generaţiile succesive care i-au prelungit în timp viziunea.

Gazetăria eminesciană dă  la  iveală un scriitor angajat, un luptător al cauzei  naţionale, pasionat de idei, un polemist cu un mare talent argumentativ, chiar profetic, care îşi exprima convingerile cu ardoare, în spiritul adevărului.

Printre lucrurile mai puţin cunoscute despre Eminescu se numără şi formula sa originală de salut, dar şi modul cum ştia să le răspundă prietenilor. Cu oricine se întâlnea, Eminescu îl saluta cu „Trăiască naţia!”. „Poetul era cunoscut ca fiind un patriot adevărat. Acest salut al său strârnea, de obicei, simpatia. Prietenii, când îl zăreau, obişnuiau să i-o ia înainte şi îi spuneau ei «Trăiască naţia!». El răspundea atunci răspicat:«Sus cu dânsa!».

În toată activitatea sa publicistică, Eminescu a fost un condeier polivalent. O spune marele Perpessicius într-un număr al Revistei Manuscriptum din anul 1979: „Nici una din problemele politice, sociale şi economice, care dirijează viaţa unui popor, nu i-a fost absentă, şi nimeni n-a adus în judecarea lor o viziune mai adâncă, mai profetică, mai actuală”.
Dar cât din ce a scris el în publicistică nu este de actualitate? Las cititorii să observe dacă Eminescu gazetarul din anii 1870-1883 este de actualitate şi după decembrie 1989. În urmă cu 130-140 de ani, el scria:

 – „Un om de stat, precum şi o politică de stat stau pururi deasupra partidelor, încât idealul unui om de partid e opus acelui om de stat”;

– „Un rău politic se poate vindeca pe timp cât puţini îl văd; când îl vede toată lumea, el nu mai e vindecat”;

– „Orice zgârie-hârtie care nu avea idei a crezut că poate înlocui această lipsă prin vorbe nouă” (neologisme – n.a.);

– „Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploiaţilor statului”;

– „Funcţiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricaţi”;

– „Justiţia, subordonată politicei, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”;

– „Viciul organic al lipsei unei administraţii instruite, echitabile şi binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri şi a fost izvorul abuzurilor”.

Activitatea de ziarist a lui Mihai Eminescu s-a dus printre concepte aride, critici, dezbateri de idei, programe politice, sociale şi economice, dar şi concepte filosofice occidentale şi idei despre patriotismul naţional.

Criticul literar şi academicianul Eugen Simion este şi mai tranşant. „Eminescu a marcat în mod indiscutabil istoria presei româneşti, este unul din marii gazetari pe care i-a avut România. Publicistica lui ar trebui predată în şcolile de jurnalism pentru că tinerii ar avea ce învăţa“, afirmă Simion, cimentând practic influenţa, de peste secole, a poetului şi prozatorului convertit pentru câţiva ani în gazetar.

„În acest sens îi scriu şi maestrului nostru: A nu munci şi a nu avea – just. A nu munci şi a avea – superb! A munci ca mine şi a nu avea – deplorabil!” Mihai Eminescu

„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ţine ca la el însuşi.“

Aşa îşi rezuma crezul jurnalistic Mihai Eminescu, şi, chiar şi din această frază, putem trage prima concluzie asupra viziunii pe care poetul o avea asupra gazetăriei:nu muncă informativă, ci activitate de formator de opinie.

Eugen Simion (critic literar) scria:

Eminescu a marcat în mod indiscutabil istoria presei româneşti, este unul din marii gazetari pe care i-a avut România. Publicistica lui ar trebui predată în şcolile de jurnalism pentru că tinerii ar avea ce învăţa. În articolele sale este o adevărată fantezie a ideilor. El chiar şi atunci când nu are dreptate, din punct de vedere literar are dreptate, atât de pătrunzătoare sunt ideile lui. Trebuie să-l judecăm cu grijă, în contextul epocii lui, când România venea după 500 de ani de ocupaţie turcească şi era firesc ca el să susţină protejarea identităţii naţionale. Dacă judecăm acum, putem spune că din punct de vedere social dreptatea în epocă o aveau liberalii, care voiau să modernizeze România. Dar, în acelaşi timp, era nevoie ca această modernizare să se facă sub rezistenţa unui spirit critic. Şi Eminescu a reprezentat în mod strălucit acest spirit critic. Era un om al ideilor, dar şi foarte bine informat. Citea gazetele nemţeşti, multe idei din articolele sale sunt idei care circulau în Europa, el nu era în afara timpului său.

Ion Cristoiu: Eminescu este un model pentru gazetarii de azi.

Viorica Nicolescu / UZPR

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *