Născută la Pătârlagele, Adela Petre a confecționat de-a lungul vremii piese de port popular, fețe de masă unice, covoare din lână dar mai presus de toate era renumită pentru carpetele din păr de capră. Ani la rând, a ţinut cursuri gratuite pentru oricine îşi dorea să înveţe acest meşteşug rar întâlnit în zilele noastre.
„Îmi este foarte greu să vorbesc despre tanti Adela cum îi spuneam noi la trecut, o să rămână în permanență în sufletele noastre mai ales că a fost primul meșter popular care a dus numele Buzăului unde îi era locul. A păstorit foarte mulți doritori de frumos, de arta populară a județului, este un nume de referință. Am colaborat în permanență, am reprezentat România în Olanda, în Franța, a iubit arta frumosului, era un om deschis, care și-a dorit ca cineva să preia meșteșugurile ei. A fost primul Tezaur Uman Viu al județului Buzău. Nu cred că ar fi putut face mai mult și nu a făcut”, a declarat Nina Stamate, consultant artistic la Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău.
Adela Petre a expus în toată lumea., iar peste tot unde a mers a lăsat un lucru românesc și a promovat portul și vorba românească. Trecută în neființă, Adela Petre va continua să inspire generații întregi și va contribui la perpetuarea artei si tradițiilor noastre. „O societate care nu-şi respectă tradițiile, care nu pune preţ pe trecut este în pericol de a-şi pierde identitatea”, credea Adela Petre.
Trupul meșterului popular Adela Petre va fi depus la Capela Cimitirului Dumbrava din orașul Buzău, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă.