Despre prestigioasa revistă „Limba Română” din Basarabia, pot sa spun ca o cunosc de mai bine de două decenii. Drumurile vieții m-au adus, cu ani în urmă, și la Casa Limbii Române din Chișinău, unde i-am cunoscut pe domnii Alexandru Bantoș, redactor-șef, și pe Leo Bordeianu, atunci redactor-șef adjunct al periodicului. Domniile lor mi-au oferit spaţiul propice unei discuţii sincere despre evenimentele cotidiene, despre destinul limbii române și al românilor basarabeni.
Ca să intru în sediu, îmi amintesc bine și cu emoție acest detaliu, a trebuit să trec prin faţa geamurilor fumurii ce protejau colegiul redacţional de curiozitatea agresivă a „unor trecători” rusofoni. Clădirea fusese vandalizată în repetate rânduri înainte şi, din păcate, ulterior vizitei mele.
Marea „crimă” a publicaţiei era că îndrăznea să se cheme „Limba Română” (nu „moldovenească”) și să promoveze adevărul despre unitatea etnolingvistică a tuturor românilor.
Am fost plăcut impresionat de integritatea acestui colectiv, care se încăpăţâna să spună că „împăratu-i gol” şi că vorbim limba română pe ambele maluri ale Prutului, în ciuda existenței şi azi a paranoii „moldoveniste”.
Decisivă acea întâlnire cu domnul Alexandru Bantoşşi cu echipa dânsului, întrucât revista de cultură şi ştiinţă „Limba Română” mi-a găzdiut, de-a lungul anilor, interviuri şi eseuri, fapt pentru care aduc mulţumiri, urându-le tuturor mult succes în continua luptă pentru menţinerea flăcării dăinuirii românești.
Vizita la redacție, oamenii pe care i-am cunoscut, interviul pentru care venisem în acest „cuib al românimii” m-au emoţionat profund. La fel ca şi experienţa pe care am trăit-o la trecerea Nistrului ca să văd satele-citadele Molovata şi Coşniţa, unde bravii voluntari şi poliţişti basarabeni români au oprit tăvălugul tancurilor ruseşti (până când preşedintele de atunci a dat palma cu ruşii şi a încetat războiul de eliberare…).
Cele trăite şi înregistrate în cadrul memorabilei mele călătorii în Basarabia anilor ’90 şi-au lăsat amprenta asupra cititorilor români din SUA şi Canada, pentru care scriu cu mare drag, în dorinţa de a păstra „punţile” peste ocean.
Astăzi constat cu regret că ruşii şi ucrainenii nu realizează inutilitatea și
A RGUMENT
frivolitatea „aflării” lor pe teritoriul daco-romanic dintre Nistru şi Prut… Românii din Transilvania au fost ocupaţi şi persecutaţi timp de 800 de ani de unguri, totuși au supravieţuit ca neam, naţie şi cultură! În cazul slavilor, şansele de a-i dezrădăcina pe românii peste care au dat busna acum două secole sunt infime.
Acest an simbolic, al Centenarului, este pentru noi, românii, unul al re-unirii. Ceea ce s-a întâmplat în 1918 şi mai înainte se va produce, inevitabil, din nou. Pentru că undelemnul, oricât de amestecat, revine mereu la suprafaţa apei.
Folosindu-mă de prilej, doresc românilor basarabeni mulți ani și sănătate, iar revistei „Limba Română” – cititori mulți acasă și în lume.
Include mai jos linkurile celui mai recent numar:
Lectură plăcută și … noi întâlniri !!!
http://limbaromana.md/numere/d110.pdf
http://limbaromana.md/?go=nr_curent
Gabriel GHERASIM
New York, 15 Mai 2018