◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Ion Țiriac, declarații despre candidatura la FRT: „Îmi aloc 6 luni să fac motorul FRT să pornească!” » Planurile detaliate ale miliardarului

Ion Țiriac candidează pentru șefia FRT la alegerile din 19 iunie. Dacă va câștiga, are în plan să stea doar 6 luni în funcție! Planurile lui, în interviul de mai jos. 

– Domnule Țiriac, vin alegerile peste câteva zile.
– Se fac alegeri pe 19. N-am nicio intenție să mă strige cineva „domnul președinte” sau să câștig eu notorietate. Am destulă, nu îmi mai trebuie. Dar consider că trebuie să încerc să fac acest motor din piese mici și să și funcționeze. Dacă cumva mă aleg oamenii – aproape că spun că sper să nu mă aleagă, pentru că aș avea mai mult timp pentru mine -, va fi datoria mea să fac acest motor să pornească. Să facem, că nu pot singur. Trebuie să aleagă și ei între ei pe cineva care vrea să facă ceva. Dar pe cineva care chiar își dorește să facă ceva, nu doar titlu de vicepreședinte sau director.

– Care ar fi primul pas? 
– Primul pas al acestei schimbări vine de la tineret, chiar de la grădinițe. Treaba cu grădinițele olimpice e o realitate. Am mulțumit tuturor celor care au lucrat la treaba asta pentru că e senzațională. Zău, aș începe la grădinițele astea cu un teren de 2/3 sau 3/4, cu două rachete ușoare, cu minge de burete. Să învețe copilul să se joace cu mingea. Să vadă despre ce e vorba. Nu cred că azi un jucător de tenis poate să înceapă antrenamentele mai târziu de 5 ani. Altfel, e dificil ca la 15 ani mai poate ajunge acolo unde trebuie. E trist că te uiți la Grand Slam-uri pe tablouri la juniori și vezi un singur jucător cu steagul românesc, Jianu este. Și moldovenii au academia lor de tenis. Noi nu o avem nici pe asta.

– Explicați mai în detaliu planul!
– Dacă nu îmi face trenul peste patinoar (n.r. trenul proiectat să facă legătura între aeroport și Gara de Nord trece pe un teren al lui Țiriac), pe care trebuie să-l demontez în momentul ăla, pentru că nu pot lăsa trenul peste terenul meu de hochei, îl demontez și îl fac cadou sârbilor, maghiarilor, cuiva prin jur, atunci încep să fac campusul pe care l-am vrut eu pentru marea universitate. Acum o să mă limitez la Universitatea de Sport. Și fac Universitatea de Sport, o scot din grajdurile regale și le fac în rând. Din patinoar vine în rând piscina olimpică, iar căldura pe care patinoarul o aruncă afară o bag direct în apă, am învățat asta tot de la maghiari. După care sala de gimnastică a Nadiei, și tot așa. Atenție, totul pentru tineret! Experiența pe care o avem acum la hochei e senzațională. Nu există țară în lumea asta cu 5-6 echipe pentru copii între 4-6 ani. Și vin de 5-6 ori pe săptămână la Otopeni, unde autobuzul nu trece. Vin cu sacul ăla în spate, fac antrenamentele, patinează. Facem meciuri internaționale. Asta pentru că unde e stupul, albinele se adună. Să vedem dacă îi putem aduna și la tenis. Cam asta e cu campusul ăla universitar al meu. După care academia de tenis cu 30 de terenuri și cu cămin.

– Va fi greu să-i convingeți pe alegătorii de la Federația de Tenis? 
– Eu nu fac jocuri de putere. Nu cunosc alegătorii și n-am fost la niciunul ca să fac campanie electorală. Mă duc în fața acestor oameni, le spun ce pot face în 6 luni. Să se aleagă și 4 vicepreședinți, care să facă treabă. Să tragă căruța. Iar ăla care nu trage, a doua zi iese afară. Vă promit eu, foarte democratic iese afară. Poate oamenii se întreabă de ce 6 luni și nu 12, 24?

– Aici voiam să ajung…
– Am atâtea de făcut încât nu am cum să dedic mai mult timp. Mi-e imposibil! Dar eu sper ca în 6 luni să fac ce am făcut cu Comitetul Olimpic până la Olimpiada de la Sydney. Iar după Sydney, când am vrut să plec, n-am putut și am structurat și Comitetul Olimpic. Am greșit și acolo! N-am semănat și am cules. I-am zis președintelui Constantinescu, pentru că dacă nu ne ajută să semănăm ceva, nu că ajungem pe locurile 8 sau 10 cum suntem acum, nu intrăm în primele 30. Am greșit, la Rio am fost pe 50 și ceva. Asta se va întâmpla și la tenis, dispărem. Nu ca forță, ci prezență. Încă o dată, avem nevoie de grădinițele olimpice. Putem face și centrul de la „Lia Manoliu” într-un timp record, pare că banii sunt alocați de ani și ani. Și sunt încă acolo. Și tot așa.

gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *