◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Neuitare și prețuire

Îndurerată familie,

Întristată adunare,

Costa, bunul meu prieten, frate mai mai mare, în acest moment între noi picură liniștea, iar tăcerea atât de grăitoare îmi răscolește lungul drum prin lumină și prin întuneric, parcurs de atâtea ori împreună; iată-mă ultima dată aproape de tine, dar atât de departe încât nu ne mai auzim. Eu în lumea pe care ai părăsit-o, tu în lumea pe care abia începi să o cunoști, iar din acea lume dacă ar fi posibil mi-ai răspunde prin versul eminescian: bătrâne, nu credeam să-nvăț a muri vreodată! Adevărat, căci noi, deși muritori, visători eram prin scrisul și faptele noastre, prin devotamentul față de ființa românească și valorile ei, mereu am căutat să dăm sens, să aducem mai multă lumină cunoașterii despre noi. Și am crezut, vai, cum am mai crezut că acel vis, care se trăiește aievea, va dura la infinit. Nu credeam că va veni vremea ca, mult prea devreme, să-mi fie dat să rostesc cuvinte de despărțire la mormântul tău, știind că prin penița ta încă ai fi avut multe de spus. Amândoi știm că cele nerostite vor rămâne pierdute pentru totdeauna. Nu ne-a fost dat ca cele petrecute în vremurile mai noi să le arhivăm în memoria colectivității noastre. Acum n-am decât să regret că atunci când am putut nu le-am făcut.

Revăd viața unui om pe care l-am cunoscut, l-am prețuit, am colaborat, am conturat împreună inscripții pe harta existenței noastre, încercând să aducem lumină în peisajul nostru identitar. Costa Roşu ne-a dăruit opere care au pus în circuit valorile unei etnii, promovând fără reţinere personalităţi din cadrul etnicilor români, astfel dând şi un sens necesar valorilor create de-a lungul deceniilor. Este mai mult decât un dar pe care ni l-a putut oferi cunoaşterii despre ceea ce am fost şi suntem, de la primele documente atestate şi până în zilele noastre.

Cei care ani de zile îi erau colaboratori apropiaţi l-au trăit de la un proiect la altul, de la o carte la alta – printre manuscrisele schiţate, altele finalizate – printre simpozioanele pe care le-a organizat, pentru a le asigura continuitatea; prin cercetările iniţiate, l-au putut trăi precum o pradă a insomniilor pe care i le provoca setea de a cunoaşte necunoscutul – și care nu e decât visul celui care îşi propune să zidească cetăţi de lumină, să dea glas tăcerii care ușor se așează peste noi…; l-au cunoscut în măsura în care ritmul accelerat al respiraţiilor creatoare i-au îngăduit să zăbovească asupra momentelor prin care se poate crea o lume ce dă viaţă necuvintelor. Când vorbim despre Costa Roșu, va fi oare îndeajuns să apelăm la cifre, la volumele de cărţi (peste 60), la numărul miilor de pagini scrise, să invocăm detalii care argumentează o activitate prolifică, scrisul fecund al celui care a izbutit să urce treptele firave ale minoritarului român, pentru ca să fim văzuţi de noi înşine şi de lumea din jur? Ne-am cufunda în sobrietatea cifrelor pline de mister. Apoi, în faţa datelor statistice, firesc că n-avem decât să-i recunoaştem imensa contribuţie adusă arealului nostru cultural, publicistic, identitar. Însă, cifrele sunt mult prea reci, mult prea dezinteresate faţă de efervescenţa naşterii unei opere, faţă de neliniştile creatoare, faţă de crezul care te mistuie, faţă de destinul care se doreşte a fi împlinit, iar Costa Roşu, în esenţă, nu a făcut altceva decât să nască lumi în care trebuiau să prindă viaţă dragostea şi respectul faţă de propria fiinţă identitară, în care să germineze grija faţă de neuitarea de sine, să accentueze valorile, patrimoniul nostru cultural şi spiritual. Prin acele opere, care sunt de referinţă, ne-a oferit pagini de importanţă capitală pentru lumea românului din Banatul de dincolo de Banat. Am fi nedrepţi să-i fim cerut mai mult, pentru a-i recunoaşte meritele incontestabile, dar să nu admitem că toate cele scrise de Costa Roșu rămân adevărate repere, mărturii preţioase despre frământările, creaţia şi valorile unei colectivităţi.

Pe Costa Roşu îl regăsim printre cei puţini, conştienţi de mesajul care trebuie dat semenilor şi posterităţii, astfel că întreaga operă pe care a reuşit să o dăruiască, chiar dacă este variată şi complexă ca studiu de cercetare, se înscrie pe linia mesajului la baza căruia e respectul profund faţă de înaintaşi şi admiraţia faţă de valorile contemporanilor, însă toate cele au un numitor comun – dragostea de neam.

Rămas bun, Costa Roșu, în memoria noastră ți-ai câștigat un nume răsunător, iar opera ta rămâne reper, mărturie capitală despre existența românilor din întreg arealul Balcanilor de Vest. Scrierile tale însumează peste o mie de lucrări – de la cărți, ediții îngrijite, prefațate și adnotate, studii și articole, până la recenzii, cronici, traduceri – majoritatea în limba română, dar și în limbile sârbă și croată; Costa Roșu, numele e cel care rămâne, dincolo de toate titlurile: din anul 2015 membru de onoare al Academiei Române, director fondator al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina (2008-2013); iar din 2013 director de onoare al acestui Institut, fondator și președinte al Fundației Române de Etnografie și Folclor din Voivodina, redactor șef al Editurii Societății de Limba Română din Voivodina și președinte al Cercului de Etnografie și Folclor al SLR, redactor șef și responsabil al revistei „Tribuna tineretului” și al săptămânalului „Libertatea”, din Panciova, redactor fondator al revistei „Tradiția” din Novi Sad și al „Anuarului” ICRV, din Zrenianin, redactor șef și responsabil al Editurii ICRV. Coordonator al Biroului din Zrenianin al Academiei Române, Filiala Timișoara. Colaborator îndelungat al institutelor Academiei Române din Cluj-Napoca, București și Timișoara și membru al Comitetului general de coordonare a proiectului „Enciclopedia Banatului”, proiect realizat de Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, membru al Societății Ziariștilor și Asociației Scriitorilor din Voivodina/R.Serbia, al Uniunii Scriitorilor și Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România, publicist, folclorist, lexicograf, bibliograf

Laureat al mai multor premii, acordate de instituții relevante de știință și cultură, între care Premiul Uniunii Ziariștilor din Serbia pentru Opera vieții; Crucea Șaguna, acordată de Mitropolia Ardealului-Arhiepiscopia Ortodoxă a Sibiului; Premiul de Promovare a Imaginii Banatului, la Gala Excelenței Bănățene, acordat de Academia Română, Universitățile din Timișoara și Marea Loja Masonică din România; Premiul Academiei Române pentru lucrarea Cartea veche românească din Voivodina și Diploma Meritul Academic conferită, în anul 2016, de aceeași Academie de Știință.

Ne lași moștenire complexul muzeal al Casei Etnos din Torac, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, din Zrenianin, una din cele mai importante instituții ale noastre, pe care ai creat-o cu eleganță făcând din ea un istitut de crecetare științifică, loc de intersecție al erudiției și lumii academice, iar prin colaborarea cu cele patru Academii de Știință din Serbia, România, Muntenegru și Croația, ai insuflat spiritul nemărginit al cunoașterii și al creației. În vremurile pe care le trăim e datoria noastră morală să asigurăm viață și continuitate Institutului în spiritul de instituție cu nivel științific înalt în care a fost zămislit.

Un scriitor, un publicist, autor de opere capitale, rămâne să trăiască prin paginile pe care le-a lăsat poseterității, singurul loc în care nu există timp, iar amintirea durează mai lung decât memoria noastră. Costa Roșu ne-a lăsat mii de pagini despre românii din aceste locuri, pagini care îi aduc neuitare și prețuire. 

Iată omul care a atins performanțele ce îi asigură respectul și veșnica noastră pomenire.

Prieten drag, Dumnezeu să te odihnească în pace veșnică!

 

Nicu Ciobanu,

la Torac, 14 iulie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *