Am ajuns până-aici!: ni se vinde pământul de sub picioare! Vom rămâne doar cu casa și, eventual, bătătura din jurul ei. Dacă vom dori să ieșim din curte, nu vom mai putea: pământul de dincolo de poartă nu ne mai aparține, iar noul stăpân nu ne va da voie să punem piciorul pe el.
Nu, nu-i nicio metaforă; prin noua lege, care se pritocește la această oră în Parlament, se va da liber la cumpărarea pământului de către străini – fără nicio restricție, fără cea mai măruntă condiție. Și nu-i vorba doar de terenuri agricole, ci și de pășuni, livezi, tot ceea ce înseamnă extravilan. Și-atunci, nu vom rămâne doar cu casa și bătătura? doar cu apartamentul și trotuarul?
Legea veche, precedenta (nici aia prea veche: din 2020 – și destul de proastă) în acord cu legislația europeană, asigura oarecare protecție. Acum, oricine și de oriunde poate cumpăra oricând și oricât pământ vrea în România. Nici măcar avizul specific de descărcare arheologică din partea Ministerului Culturii nu mai este necesar; pământul poate fi cumpărat cu toate comorile istoriei naționale aflate în el; cu vestigii antice, cu osemintele strămoșilor și eroilor, cu cimitire – tot, tot, tot.
Se va proceda rapid și curat – ca la alba-neagra – să rămânem cât mai repede liberi ca pasărea cerului. Jumătate – peste patru milioane de hectare – a fost deja vândut; străinii cer urgent și cealaltă jumătate – iar isteții noștri guvernanți, sosiți din cele mai diabolice unghere ale Gheenei, tocmai în acest scop au fost trimiși înainte.
Vor cădea, pe rând, toate cele trei Țări Românești. Prima, bineînțeles, Transilvania. Primul ministru al Ungariei, Viktor Orban, declara recent: „A luat sfârșit era celor 100 de ani de singurătate maghiară. Suntem din nou puternici, avem determinare, suntem curajoși, avem putere, avem bani, avem resurse”. (Cum procedează Ungaria cu pământul ei? – iată ce declara diplomatul Szabo Josef, atașat pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungare la București, pentru Postul de Radio Erdely FM: „Dacă cineva dorește să-și vândă terenul, atunci poate încheia un contract cu statul maghiar în temeiul căruia va primi o rentă viageră, iar terenul rămâne statului maghiar”). Va urma Bărăganul Munteniei și ample zone roditoare din Moldova.
Ce să le mai spui acestor mameluci care ne conduc, despre ce și cine să le mai vorbești? Aș vrea să le amintesc de Eminescu, dar Poetul Național este pentru ei un schelet în debara. Totuși, am s-o fac pentru cititori, cu speranța că nu toți au ajuns la cheremul mancurților. Scria marele ziarist și patriot, în ziarul „Timpul” din 3 decembrie 1882: „Matei Basarab cumpăra cu bani din visterie (vezi lecție învățată de Ungaria azi! – n. m.)) pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi (ieri, ca și azi! – n. m.) trei din patru părți ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se subînțelege – cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea”. (Parlamentarii noștri de azi, cu sălașuri departe sau mancurtizați, au trecut deja în mâini străine).
Chiar în aceste vremuri tulburi, de restriște, sunt oameni, personalități și instituții care au înțeles mesajul lui Eminescu – și iau atitudine. Cunoscători ai dreptului și relațiilor internaționale, diplomații români trag semnalul de alarmă. Asociația Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră din România (AASCR) condusă de Prof. univ. dr. h. c. Ion M. Anghel – citim în ziarul „Certitudinea”, nr. 91/2021 – a adresat o Scisoare președinților celor două camere ale Parlamentului, în contextul dezbaterii în forul legislativ a noului proiect de lege, atrăgând atenția „asupra consecințelor grave pe termen lung, pe planul exercitării depline a suveranității naționale și pe cel al asigurării și siguranței alimentare”. Scrisoarea AADCR este însoțită de un studiu intitulat „Achiziționarea de teren agricol de către cetățeni străini în România stânjenește exercitarea jurisdicției sale teritoriale”.
Cine se înscrie, în continuare, la protest? Dar, mai ales, cine iese în stradă, să dea jos din fotoliile nemeritate pe acești trădători de țară? Ce fac înfometații – miile, zecile de mii, sutele și sutele de mii – ai acestei patrii oropsite? Nu le-a ajuns cuțitul la os? Vor să simtă cum li se răsucește-n măduvă? Au uitat îndemnul lui Coșbuc, învățat la școala primară? – „Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoși să fiți, nu veți scăpa / Nici în mormânt!”.
Ion Andreiță / UZPR