Ca popor, ne face plăcere să auzim, aidoma unui laitmotiv odihnitor, formula consacrată, elegantă și înălțătoare, „ mitul mioritic”, ceea ce ne duce imediat cu gândul la celebra baladă „Miorița”, implicit la originea și preocupările dintru început ale românilor. Nu intenționăm acum dezvoltarea acestei teorii. Dimpotrivă, dorim mai degrabă să reținem, fie și doar în treacăt , ideea cu afinități ancestrale, ce derivă din această formulare cu încărcătură magico-mitologică .Concret, ne referim la ceea ce ne-am obișnuit să denumim – ca problematică centrală reieșită din baladă – seninătatea în fața morții, văzută și ca pe o trăsătură fundamentală a poporului român. Tot despre balada amintită, suntem obligați a mai accepta încă un element, anume acela al fatalității în fața neprevăzutului, adică nu poți evita ceea ce dinainte îți e scris. Ciobănașul moldovean nu întreprinde nicio măsură de salvare, chiar dacă miorița năzdrăvană îl avertizează cu privire la intențiile celorlalți doi baci.
Raportând aceste circumstanțe teoretice la ceea ce se întâmplă azi, în politica românească de toate zilele, observăm ușor că formula consacrată și înălțătoare , relevată la început, „ mitul mioritic”, nu se mai potrivește deloc cu datele și faptele trăite de poporul român în prezent. Astfel, dacă ne-am propune să o utilizăm mai des , am sesiza că ea nu ar mai fi în măsură să păstreze parfumul și rezonanța afectivă de odinioară , ci, dimpotrivă, le – ar pierde ! Așadar, chiar sub ochii noștri, fără vreun efort, s-a produs un transfer de termeni în formula consacrată. Ca urmare , în locul blândului termen „mitul” (povestire fabuloasă cu caracter sacru), s-a impus termenul „sindrom” (totalitatea simptomelor care apar în cursul unei boli, dând-i o notă caracteristică). Și cum viața pe care o ducem azi, seamănă, din multe puncte de vedere, cu o boală, nu ne rămâne decât să observăm simptomele care o generează și , din ele, să distingem sindromurile care ne fac existența mai grea. Interesant e că aceste sindromuri nu sunt greu de identificat, în ultimul timp ele sunt chiar foarte frecvente. Apar în diverse forme de manifestare ale comunicării. Le distingem, le analizăm, le criticăm, le identificăm particularitățile lor nocive, îndeosebi in emisiunile tv. și mergem mai departe, fără ca ceva să sufere schimbări! Și de aici caracterul lor mioritic, contemplativ. Ne mulțumim, cel puțin formal, cu ceea ce avem! Nu dăm niciodată soluții de îndreptare. Ca și când nu e admis să dăm asemenea verdicte. Așa a fost să fie și nu avem ce face. Asta ne-a fost soarta. Asta ne-a fost dat. Ca în balada „Miorița”. Baciul moldovean nu vrea să se apere, să înfrunte destinul, manifesță seninătate în fața morții, nedorind să înfrunte fatalitatea. El nu vrea mare lucru, se mulțumește cu puțin. E bine și așa…pare a spune: ”Și de-a fi să mor/ În câmp de mohor/Să-i spui lui vrâncean/Și lui ungurean/Ca să mă îngroape/Aice pe-aproape,/În strunga de oi,/Să fiu tot cu voi…”
Nu vom trece în revistă imensele pierderi aflate în contul poporului romăn în ultimii 30 de ani. Sunt cunoscute: petrol, combinate, fabrici etc,etc. Spulberate pe nimic, de-ți vine a plânge…S-a invocat lipsa de experiență a poporului în noua ipostază de organizare socială Fie și așa, dar când te gândești cât au furat unii și cum sfidează acum…
A trecut într-adevăr o etapă, care s-a dus cu toate ale ei…Ce facem însă acum, lăsăm să se repete diverse alte nenorociri? Nu credem că odată ajunși vremelnic în Guvern, membrii acestuia au puteri depline asupra țăriii, asupra bunurilor acesteia, încât să-și permită a le vinde , fară a avea măcar acordul Parlamentului. Nu credem de asemenea că primul ministru poate îndatora țara fără rost, sau cum îi trece dânsului pin cap, fără a da socoteală cuiva. Există impresia că, în cadrul guvernului, nu e instaurată o anumită rigoare din acest punct de vedere. Și nu numai din acesta. Nici în prezent nu-mi vine a crede cum, unu-doi indivizi și-au permis ca, în miez de noapte, să evacueze Spitalul model de ortopedie ,„Foișor”, scoțând oameni proaspăt operați, sau aflați în tratament , în plină stradă! A fost una din cele mai crâncene modalități de umilire a unor semeni aflați la ananghie! În altă țară nu credem că putea fi iertat un astfel de gest. Mai ales că până la urmă s-a dovedit că motivele invocate au cam fost false! Și noi ce-am făcut? Ne-am lăsat seduși de…sindromul mioritic? Se aude că și acum, același individ, Voiculescu, dovedit fără studii de specialitate, propulsat în funcția de ministru al sănătății, în două rânduri, deși demis între timp, își bagă nasul și acum pe unde nu-i fierbe oala. Scopul lui e să tragă sforile pentru privatizarea domeniului medical, fără a se întreba dacă poporul român e pregătit pentru aceasta. Iar noi, toți ceilalți, ce facem? Contemplăm…sindromul mioritic. Așa a fost să fie, suntem tentați să spunem cei mai mulți? Cum putem să lăsăm țara la cheremul unor astfel de indivizi? Pădurile noastre sunt puse la pământ de către străini. La granițe colcăie gunoaiele. Cantități uriașe au pătruns deja în țară. Vin din toate părțile Europei și nu numai. Cum să transformăm țara noastră frumoasă într-o groapă de gunoi, în care să ne sufocăm? Am devenit chiar atât de lași și lipsiți de mândrie? Chiar nu se poate da o lege fermă care să stopeze definitiv această practică umilitoare? Domnul Johannis nu mai e prezent deloc în viața țării? Nu intră în vederile sale asemenea atitudini ferme? Îmi amintesc că, în timpul campaniilor electorale, era omniprezent! Dar pe domnii guvernanți și parlamentari nu-i preocupă asemenea aspecte? Ca să nu mai vorbim de mascarada din Sectorul 1 al Capitalei, unde asistăm neputincioși la capriciile de prost gust ale unei individe care s-a trezit în funcția de primar, după ce a beneficiat din plin de ospitalitatea poporului român!. Clotilde Armand dă un spectacol lamentabil în plin Campionat European, în loc să rezolve un lucru atât de ușor !. Se pare că ne aflăm într-un punct în care doar poporul român poate să-și hotărască soarta. Cred că noi, cu toții, trebuie să călcăm în picioare sindromul acesta mioritic și să zdrobim toate relele din țara asta, orientând-o pe calea cea bună! Sper că nu am devenit atât de neputincioși încât să o lăsăm să devină o colonie bananieră, după cum deja îi cântă unii prohodul!
Ioan Stoica / UZPR