◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Amplă monografie a Băilor Herculane, lansată la Craiova

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a găzduit, zilele trecute, lansarea celui de-al treilea volum al cărții „Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane”, de Dorin Bălteanu, apărut la editura craioveană „Info”. Invitați au fost prof. Dr. Mircea Pospai, moderator și prof. Radu Diaconescu, consilier editorial, iar prin intermediul unor proiecții video acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici, ziaristul Nicolae Băbălău și compozitorul german Friederich Pazeller.
Volumul prezintă vestigiile romane descoperite la Băile Herculane, un istoric al tratamentului balnear în stațiunea de pe Valea Cernei, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii și, în ultimul capitol, în premieră după 115 ani, povestea fascinantă a valsului „Souvenir de Herkulesbad”, compus în stațiune, în anul 1903, de vienezul Iakob Pazeller și care, în scurt timp, a ajuns celebru în toată lumea. Volumul este prefațat de academician Constantin Bălăceanu Stolnici și are o prezentare a istoricului reșițean Dana Antoaneta Bălănescu. Include harta turistică a stațiunii Băile Herculane, precum și CD-ul audio cu valsul „Souvenir de Herkulesbad”, interpretat la pian de Friedrich Pazeller, nepotul compozitorului și de orchestra Duna Szimphonikus Zenekar, din Budapesta.
În intervenția sa prin intermediul proiecției video, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici sublinia: „Dorin Bălteanu continuă să uimească prin perseverența cu care se luptă din răsputeri să contribuie la restaurarea în sistemul turistic a orașului său Băile Herculane. Iată că acum ne dăruiește o nouă carte, volumul trei din formidabila serie de monografii despre această fascinantă stațiune, care secole după secole a atras vizitatori atât pentru binefacerile apelor cât și pentru incomparabilele sale priveliști”.
Tot prin intermediul unei proiecții video, ziaristul Nicolae Băbălău, originar din apropierea stațiunii Băile Herculane, a remarcat implicarea autorului în descoperirea unora dintre valențele necunoscute ale așezării și stațiunii, precum și rolul familiei sale și al unui grup restrâns de prieteni în a-l sprjini pentru împlinirea amplului demers științifico-publicistic.
Ținuta tipografică a lucrării, eforturile remarcabile care au fost depuse pentru calitatea ei, au fost evidențiate de prof. Radu Diaconescu, consilier editorial la Editura craioveană „Info”, sub egida căreia a apărut cartea.
În ce mă privește, fiind la a treia moderare a lansării unei cărți de Dorin Bălteanu, după lansările la Craiova ale primelor două volume (în 2007 și 2013), m-am bucurat să constat păstrarea rigorii științifice, respectării documentelor istorice, căutării momentelor semnificative ale devenirii stațiunii, așa cum ne obișnuise încă de la primul volum. Și, nu în ultimul rând, talentul publicistic și scriitoricesc al inginerului electrotehnist îndrăgostit de stațiune și istoria ei. În context, a fost amintit rolul pe care l-a avut crearea unui post de radio al stațiunii, de către Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR, la vremea când era director al Radio Reșița.
Cea de a treia proiecție video din cadrul manifestării, cu participarea compozitorului Friederich Pazeller, s-a constituit într-un excelent documentar despre prezența la Băile Herculane (Herculesbad, la vremea respectivă) a lui Iakob Pazeller, viața stațiunii la începutul secolului XX, influența pe care trecerea prin acest loc a avut-o asupra cunoscutului compozitor.
În final, autorul Dorin Bălteanu a dezvăluit unele dintre etapele scrierii amplei monografii, greutățile cu care s-a confruntat uneori, sprijinul științific primit din partea unor personalități, ajutorul unor autorități sau organizații dar, mai ales, bucuria de a fi constatat buna primire a cărților sale de către public. Incursiunea, bazată pe un bogat material video, a fost completată de o proiecție asupra gândurilor pentru viitor ale autorului, când, între altele, intenționează organizarea unor întâlniri, la Băile Herculane, cu compozitorul și pianistul Friederich Pazeller.
Reușita lansării a fost dată și de prezența unui public de aleasă ținută, precum și de cadrul de excepție al sălii „Dinu C. Giurescu” de la Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman”, din Craiova, devenită un adevărat sanctuar în viața culturală a orașului.

Mircea Pospai
Președintele Filialei Craiova a UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *