default-logo

Regimul taliban interzice accesul femeilor în parcuri

Femeile afgane nu vor mai fi lăsate să intre în parcuri, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului taliban pentru Propagarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului, motivând această decizie prin faptul că femeile nu au respectat codul vestimentar islamic astfel cum este el interpretat de regimul taliban, informează Reuters. Mohammad Akif Muhajir, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Propagarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor, a făcut aceste comentarii într-un interviu acordat presei locale şi, când a fost întrebat despre restricţii, a făcut trimitere la înregistrarea interviului, potrivit AGERRES. „În ultimele 14-15 luni noi am încercat să oferim un mediu în conformitate cu Sharia (legea islamică) şi cultura noastră pentru ca femeile să meargă în parcuri. Din păcate, proprietarii parcurilor nu au cooperat cu noi foarte bine şi de asemenea femeile nu au purtat hijab după cum s-a sugerat. De acum s-a decis ca ele să nu mai poată intra în parcuri”, a spus Mohammad Akif Muhajir.
Aproape toate femeile din Afganistan poartă în public hijab, care le acoperă capul. Însă talibanii susţin că femeile ar trebui să poarte haine lungi şi largi care să le acopere corpul şi de asemenea faţa, cum este burqa. Unele femei din Kabul şi din alte centre urbane nu-şi acoperă faţa în public, iar altele poartă mască sanitară.
Operatorii de parcuri în provincia Herat din vestul Afganistanului şi din provinciile Balkh şi Badkahshan din nord au spus că lor nu li s-a cerut deocamdată să nu lase femeile să intre în parcuri. Unele femei din aceste provincii au spus pentru Reuters că urmăresc cu atenţie restricţiile de la Kabul şi că sunt îngrijorate că acestea ar putea fi aplicate şi în alte provincii.
Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*