Pericolul din paharul de cafea. Automatele din toată țara vor fi verificate

E ieftină, se prepară rapid şi o găseşti la aproape orice colţ de stradă. E cafeaua la automat despre care autorităţile avertizează acum că e periculoasă. Inspectorii de la protecţia consumatorilor au descoperit că în unele cafele laptele e înlocuit cu un albitor. Protecţia consumatorului anunţă că va lua la verificat automatele din toată ţara.

Automatele de cafea au intrat în vizorul inspectorilor de la ANPC, în urma mai multor sesizări ale clienţilor.

Marius Pîrvu, preşedinte ANPC: Ele în momentul de faţă, în urma specificaţiilor tehnice transmise de către producător, nu au dreptul să funcţioneze outdoor, numai indoor, ele nu au voie sa funcţioneze decât dacă sunt branşate la o reţea de apă.

Unii distribuitori recunosc pericolele.

Distribuitor: Noi nu le punem afară, firmele care aleg să le pună afară îşi asumă riscuri. Ele sunt expuse la intemperii: cald, rece, praf, apoi, sunt foarte multe gâze care pot intra prin ele, că nu sunt închise ermetic.

Alţii însă nu par să aibă nicio problemă.

Distribuitor: Da, şi afară se poate.

Reporter: Şi cel de afară e branşat la ce?

Distribuitor: La un bidon legat.

Reporter: Şi nu e periculos? Nu, asta e din fabrică să funcţioneze aşa, nu inventaţi dumneavoastră. Funcţionează şi afară, mai trebuie aspirată partea de jos, unde are un motor.

Inspectorii ANPC sunt îngrijoraţi şi de ingredientele pe care le conţin cafelele de la automate.

Marius Pîrvu, preşedinte ANPC: Trebuie sa scrie pe eticheta lor ce beţi, adică cafea cu… cum se numeşte ăla? Albitor, cafea cu albitor. Deci nu e cafea cu lapte, e cafea cu înălbitor.

Pe lângă doza de energie gerenată instantaneu, cafeaua are şi alte beneficii, spun nutriţioniştii. E esenţial însă de unde o cumpărăm şi cum e preparată.

Simona Carniciu, nutriţionist: Ne gândim la efectul antioxidant, la efectul diuretic, ne ajută să eliminăm riscul de face aceste pietre la nivelul rinichiului sau vezicii biliare. Pentru a beneficia de toate elementele pozitive, să alegem cafea proaspăt prăjită și să nu treacă mult timp la momentul prăjirii, să fie o cafea cât mai de calitate.

Românii au băut anul trecut, în medie 3,29 kilograme de cafea fiecare, iar valoarea pieței locale de cafea a ajuns, în 2017, la 1,4 miliarde de lei.

digi24.ro

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.