A apărut numărul 3(103) al revistei Constelaţii Diamantine, o revistă care e cunoscută deja în lumea literară ca fiind una de mare substanţă şi profunzime. În paginile ei găsim nume sonore ale unor scriitori consacraţi, atât din peisajul nostru literar, cât şi din diaspora.
Cronica Doinei Drăguţ, „Ofranda iubirii”, la cartea „Ofranda” a scriitorului Mircea Ştefănescu, scoate la iveală candoarea poeziei autorului, considerând că acesta îşi poartă, cu farmec, cititorii, pe un tărâm al iubirii şi purităţii, printr-un loc mirific, unde timpul pare încremenit, un univers pe care fiecare dintre noi ni l-am dori. De deasupra tuturor, priveşte poetul, convins fiind că iubirea trebuie să se consume în locuri pline de frumos.
În articolul „Masca lui Schopenhauer – paradisul pierdut al nefiinţei”, Al. Florin Ţene precizează că întreaga filozofie a lui Schopenhauer se învârte în jurul unui paradox şi anume „nostalgia nemărginită către paradisul pierdut al fiinţei”.
Iulian Chivu, în „Cronica unei cărţi necitite”, ne vorbeşte de căutarea dintotdeauna a unui alt tip de carte, convins fiind că într-o zi trebuie să o găsească. Ba, mai mult, a încercat să o scrie singur, însă – crede Domnia Sa – nu a reuşit.
Despre ,,Ipostaze ale frumosului uman în operele lui Marin Preda”, ne aduce informaţii Constantin Miu, care face o incursiune în romanele lui Marin Preda: „Moromeţii”, „Marele singuratic” şi „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Nu lipseşte din paginile revistei, nici Ionel Popa, cu articolul „Portret de epocă, portret de familie, portret de oameni”, referindu-se la romanul Gabrielei Adameşteanu, „Fontana di Trevi”, apărut la Editura Polirom, 2018. Acest roman, spune autorul articolului, „e un autentic roman joycean, net superior altor încercări româneşti”, şi nici Dragoş Niculescu, care afirmă în studiul „Impasurile fenomenologice şi condiţia transcendentală” (l) că Paul Ricoeur a fost unul dintre cei mai importanţi filosofi francezi şi contemporani, profesor la mai multe universităţi din Franţa şi America de Nord, opera sa filosofică fiind unică prin multitudinea de concepţii asupra interpretării.
Mioara Bahma ne vorbeşte despre volumul „Fluturi de trup”, de Nicolae Vălăreanu Sârbu, încercând să găsească reperele principale ale perspectivei lirice.
Scriitori din Canada (Elena Buică, Dumitru Ichim), Elveţia (Schqipe Bytyoi), SUA (Florin Smarandache), îmbogăţesc paginile acestei reviste şi trezesc interesul şi curiozitatea lectorului.
Despre „Încurcături într-o lume oricum încurcată”, cu o sinceritate şi o francheţe aparte, cu stilul lui franc, scrie prozatorul Nicolae Bălaşa, care este dezamăgit de ceea ce vede în juru-i, „de vânzoleli, de falsuri, de surogate, de zvonuri, toate menite doar să pună pe jar omul”.
Poemele lui Nicolae Vălăreanu-Sârbu, Daniel Marian, Dumitru Tâlvescu, Teodor Sandu şi Ştefan Radu Muşat, aduc puţină lumină în sufletele cititorilor, convingându-ne că dintre toate formulele literare, poezia este singura care poate deveni coloană.
Beatrice Silvia Sorescu / UZPR