Un gând dintre multe altele câte au fost, sunt şi vor mai fi rostite sau scrise

Luni, 25 martie 2019. Zi mândră şi sfântă a sărbătorii Bună Vestire. Cea dintâi mare sărbătoare creştină a începutului fiecărei Primăveri. Şi pe care românii evlavioşi ai Răşinarilor Mărginimii Sibiului ţin cu tot dinadinsul să o petreacă cu Harul şi cu Darul de la Bunul Dumnezeu, rugându-se şi închinându-se la icoanele din faţa sfintelor iconostasuri şi altare ale celor trei biserici ortodoxe multiseculare. Numai că, tot atunci, se mai petrece încă un fapt deosebit. Şi anume: de aproape 90 de ani, atât cât are şi vârsta sa de acum, potrivit bunului său obicei, „baciul Ilarie de la moar Văii Ştejii”
(considerat ăl mai bătrân oier din sat), de cum iese din biserică zăboveşte o vreme pe colina înaltă a vechiului „Cimitir din deal”. Aşa cum o făcuse şi de data aceasta. În încercarea de a desluşi înţelesul, de înţeles, al înscrisurilor funerare de pe crucea Mausoleului odihnei veşnice a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna (1809-1873), întâiul Mitropolit al Ardealului. Purtând în minte şi în suflet amintirea de neuitat a înaintaşilor săi consăteni de fală şi mândrie: cea a poetului Octavian Goga (1881-1938) şi cea a filozofului Emil Cioran (1911-1995). După care a prins a-şi purta privirea până îndepărtări. Către falnicii munţi înzăpeziţi ai Făgăraşului. Imaginându-şi că de acolo, de sus de tot, din vârful înalt al Negoiului, lesnicios ar putea vede întregul rotund al ROMÂNIE MARI. Pentru el şi toţi ai numeroasei sale familii, aceast gest însemnând o mândrie de Ţara încorsetată în „căuşul” adâncit al Carpaţilor Româneşti. O Ţară cuminte şi credincioasă, mărginită de Marea cea Mare şi de tumultoasă scurgere la vale a „Dunării Albastre”, învolburată de topirea timpurie a zăpezilor munţilor-cărunţilor. Se contura, astfel, în mintea lui îmbătrânită de vremi şi vremuri, chipul tot mai primenit al ţării sale. Meleag brav şi eroic, mândru şi fălos, aflat în cea dintâi primăvară din cel de-al 2-lea Centenar al Unirii de la Alba Iulia, Din 1 Decembrie 1918.


Sibiu, marţi, 26 martie 2019 Ioan Vulcan-AGNIŢEANUL

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.