default-logo

Premii la Școala de Jurnalism BUZZ

Prima promoție a Școlii de jurnalism Buzz a absolvit cursurile oferite în modulul desfășurat în perioada octombrie 2018 – martie 2019. Școala de jurnalism Buzz este un proiect al Asociației Buzzmedia în cadrul căreia a fost înființat în anul 2011 cercul de jurnalism „Micii reporteri” unde se realizează, lunar, un ziar scris de copii și adolescenți.

De anul trecut a luat ființă Școala de Jurnalism Buzz care se dorește a fi o selecție profesionistă a viitorilor membri în redacția ziarului Buzz, publicație scrisă de copii și adolescenți la Botoșani.

Cursurile oferite în cadrul Școlii de jurnalism Buzz sunt de inițiere în fotografie, de jurnalism, de comunicare și dicție, de limba engleză și de relații publice și marketing. Totodată, opțional, cursanții au avut parte de ateliere creative susținute de reporterii mai vechi și mai mari ai redacției. Astfel, copiii ce s-au înscris pentru a deveni reporteri de la această vârstă au avut parte de ore de lucru manual, de desen, de lecturi publice, de gramatică, dar și audiții muzicale. Toate acestea pentru a le stimula creativitatea și a-i face mai sensibili cu ceea ce e cu adevărat important în societatea în care trăiesc.

Festivitatea de premiere a primei promoții a Școlii de jurnalism Buzz a avut loc într-un cadru elegant, aula Colegiului Național A.T Laurian oferind această aură.  Emoție, suspans, entuziasm, bucurie, dorința de a face parte din redacția singurului ziar de copii și adolescenți din Botoșani sunt cuvintele care pot descrie evenimentul desfășurat pe data de 30 martie în prezența copiilor, a părinților lor, a reporterilor Buzz, a domnilor profesori, a oamenilor din oraș care susțin educația și cultura.

Profesorii care au predat cursurile sunt Mihaela Epure – limba engleză, Delia Ariciuc- marketing, jurnalism, comunicare&dicție și relații publice – Ioana Matfeev și inițiere în fotografie – Dumitru Brehuescu. Atelierele din weekend au fost susținute de  Theona Adomnoae-15 ani (handmade), Paula Ifrim -16 ani (desen), Anca Biciușcă – 17 ani (lecturi publice), Karina Todireanu -17 ani (audiții muzicale) și Alexandra Ciotir – 17 ani (gramatică).

Copiii care au absolvit cursurile au primit diplome, iar trei dintre ei și legitimația de reporter, fotoreporter și respectiv redactor-traducător în redacția Buzz. Ceilalți absolvenți vor fi, de asemenea, reporteri ai redacției urmând ca odată cu implicarea lor activă și tenace să primească, la rândul lor, legitimația de membru al redacției.

La festivitatea de premiere au fost prezentate cu această ocazie mai multe materiale video din care a rezultat munca depusă de-a lungul celor 6 luni. Jurnalul SJB cu știri realizate despre cursurile și atelierele școlii, un film al școlii, dar și un clip publicitar realizat de cursanți la ora de marketing pentru un suc de mere pe care aceștia l-au gustat chiar la unul din cursuri. De asemenea, trebuie amintită apariția suplimentului SJB în cadrul numărului 85 al ziarului Buzz cu articole scrise chiar de către cursanți.

Partenerii proiectului Școala de jurnalism Buzz sunt Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Micii reporteri ai ziarului Buzz au posibilitatea, grație parteneriatului cu UZPR, să publice la secțiunea Student Press articole scrise de ei despre lucruri interesante care se petrec în jurul lor.

Prima promoție a Școlii de jurnalism Buzz este formată din:

  • Ioana Stoiciuc – 13 ani
  • Maria Niță – 13 ani
  • Miruna Alupoaie – 12 ani
  • Mihai Haralamb- 12 ani
  • Diana Olariu – 12 ani
  • Ambra Zaharia – 12 ani
  • Alesia Țurcanu – 12 ani
  • Iustina Paduraru – 11 ani
  • Ștefan Niță – 9 ani
  • Matei Mihnea – 9 ani
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.