Despre „Pietre de vad”, cele patru volume de publicistică ale lui Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu), apărute între 1937-1945 la Casa Școalelor, autorul spunea că sunt „popasuri luminoase în viața de frumusețe sau de gândire a vremii.”
Culegerea scriitorului și profesorului Iulian Dămăcuș, Emanoil Bucuța interpretat de…, apărută la Napoca Star în 2021, în seria Biblioteca de critică, este, la rându-i, popas în viața de gândire a vremii noastre, îndreptățit să restituie intensitatea unei vieți și a unei opere care își supraviețuiesc. Biografia și bibliografia, destinul editorial și critic al lui Emanoil Bucuța (1887-1946), năzuințele scriitorului continuă să fie capitole deschise pentru istoria literară. Le întregește scriitorul Iulian Dămăcuș prin originalitatea abordării, Culegerea are în alcătuire exigențe exegetice, dar ia și forma documentarului literar, căci Emanoil Bucuța e receptat pe axa prezentului mai mult prin voci ale cotidianului afectiv. Până și din Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu, Emanoil Bucuța este absent. Ca parte introductivă, autorul culegerii enumeră inserturi publicistice, exprimând, de fapt, absența preocupărilor de autentică cercetare literară privind viața și opera lui Emanoil Bucuța. Sunt și aceste pagini de documentar literar necesare, calea spre descoperirea lui Emanoil Bucuța trebuind largită în numele cititorului. Înțelegem că cititorului, în cel mai larg sens al cuvântului, i se adresează culegerea.
În contrapondere, Iulian Dămăcuș antologhează (aceasta este partea axială a culegerii) puncte de referință ale receptării de altădată a universului enciclopedic a lui Emanoil Bucuța, etalat ca „sprintenă” ubicuitate (e romancierul, poetul, eseistul, publicistul, traducătorul, germanistul, etnograful, bibliologului, geograful). Scriitorul întrezărea ecouri în posteritate, gândind la paginile care-i vor mai fi „răsfoite” sau la cele care vor însemna, în timp, „luare-aminte” asupra operei. Cu mențiunea că opera sa poate fi descoperită prin stăruința studiului, nesupunându-se, cum sublinia Ion Chinezu în Pagini de critică, unei „repezi asimilări”.
Emanoil Bucuța a marcat prin plenitudinea și fermitatea preocupărilor sale viața culturală interbelică, cu funcții în Ministerul Muncii sau Ministerul Cultelor și Artelor, ca redactor-șef al revistei „Graiul românesc” sau ca fondator al revistei „Boabe de grâu”, director al Fundației Culturale Regale și colaborator la „Gândirea”, „Ideea europeană”, „Viața românească”, de asemenea ca participant la Conferințele interbalcanice între 1930-1932 și delegat la congresele Pen-Clubului. A fost membru corespondent al Academiei Române, membru al Societății Scriitorilor Români, al „Astrei”, al Societății Etnografice Române sau al Asociației „Les Amis de la France”. Publică volumul de versuri Florile inimei, nuvele și romane sub numele Legătura roșie, Fuga lui Șefki, Maica Domnului de la mare, Capra neagră, volumele de publicistică Crescătorul de șoimi, Românii între Vidin și Timoc, Muzeul Brukenthal, Biblioteca satului, Pietre de vad, traduceri din lirica lui Goethe și din opera lui Okakura Kakuzo. Sunt sublinieri cuprinse în capitolul Date biobibliografice ce deschide culegerea lui Iulian Dămăcuș, fiind citate ca surse Dicționarul biografic al literaturii române al lui Aurel Sasu și consemnările Filialei Cluj a Academiei Române la împlinirea a 75 de ani de la moartea scriitorului, completate cu date din blogul de scriitor al lui Ion Lazu, subliniind rolul lui Emanoil Bucuța ca editor al corespondenței de trei decenii dintre Titu Maiorescu și Duiliu Zamfirescu.
Datele biobibliografice apar invocate și ca îndreptar, eliminând unele erori sau ambiguități. Sunt sugestive, în registrul emoțional, în conturarea traseului biobibliografic, confesiunile dăișoreanului Florin Bucuțea despre cel care având origini dinspre mamă în Dăișoara-Brașov a făcut să se ridice aici Căminul cultural și prima bibliotecă sătească; la fel extrasele din presa zilei, semnificative fiind cele din paginile publicației Ziua de Constanța cu referire la volumul lui Bucuța, „Dobrogea 1878 -1928. Cincizeci de ani de viață românească” apărut la „Cultura Națională” în 1928, cu prilejul semicentenarului unirii (reanexării, spunea Bucuța) Dobrogei cu patria-mamă.
Privit „în presa vremii”, în publicații ca Ideea europeană, Gândirea, Scrisul românesc, Cuget românesc, Boabe de grâu, Universul literar, prin aprecierile critice ale lui Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Ion Breazu, Mircea Eliade, numele lui Emanoil Bucuța apare alături de scriitori și publiciști de altitudine, „consecvenți și cultivați”, cum sunt Nichifor Crainic, Gib Mihăescu, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu sau scriitori afiliați balcanismului, precum Mateiu Caragiale și Ion Barbu, dovedind dezinvoltură publicistică, purtând „prin gazete” bătălii în numele momentelor excepționale ale istoriei noastre.
Strălucirea scriitorului, „om de carte de cea mai fină clasă”, însă, a cunoscut și reversul, fiindu-i pusă opera sub interdicții. „Loturi” întregi de personalități și mii de titluri au fost interzise prin așa-zisa arestare a cărților, într-o amară stare de incertitudine și teamă. fiind acuzate de idei fasciste. Alături de Agârbiceanu, L. Blaga, I. Lupaș, Ion Pillat, Rebreanu, îndură prigonirea cuvântului scris și Emanoil Bucuța, fiind cuprinse, în acest sens, în capitolul La secret!, mărturiile lui Marian Popa sau pagini din Contribuții la istoria fondurilor secrete de bibliotecă din România – Studiu de caz. Biblioteca Central Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, 1995.
Partea extinsă a culegerii constă în interpretări ale personalității și operei lui Emanoil Bucuța în volume de istorie, eseistică și critică literară, fiind antologate pagini semnate de Eugen Lovinescu, Felix Aderca, Alexandru Bădăuță, Nicolae Iorga, Perpessicius, George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Piru, Ion Chinezu, Ov. S. Crohmălniceanu, Pompiliu Contantinescu, Ion Vartic, Nagy Imola Katalin, Gheorghe Glodeanu, Marian Barbu, Gh. Cardaș, Vladimir Streinu, Ion Rotaru, Dumitru Micu, Mircea Muthu, Marian Popa, Mihai Ralea.
Îi este remarcată vigurozitatea scrisului, expresivitatea cuprinderii în opera literară a elementelor de basm românesc, stilul simplu și viu prin adevăr și emoție, „curăția” de inspirație și viziunile celeste, fantezia și verbul „smuls din zăcămintele celui mai autentic lexic românesc”, subtilitățile arhitecturale în tehnica povestitorului, țărmul epopeei spre care merge scrisul său romanesc, măiestria creării monologului interior al personajelor și a jocului de planuri interioare, pitorescul balcanic, ascensiunea morală a personajelor, tragismul lor, aglutinarea omului cu peisajul, frumusețea ineluctabilă a naturii.
Cu considerațiile lui Emanoil Bucuța despre artă cuprinse de Mircea Muthu în Balcanismul literar românesc și referirile la opera publicistică Pietre de vad se încheie culegerea lui Iulian Dămăcuș, îndemnând cordial la cunoașterea cetății de argint ( un poem al lui Bucuța poartă titlul Cetate de argint) a unei vieți și a unei operei care își așteaptă noile lecturi. Între generozitatea lui Perpessicius și scepticismul lui Lovinescu, cititorul de azi își poate avea cale proprie. Emanoil Bucuța interpretat de…, culegerea scriitorului Iulian Dămăcuș, îi va fi sprijin; și „lecție de amintire”.
Valentin Marica/ UZPR