◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

TRISTA PRIMĂVARĂ A ÎNVIERII NOASTRE

-Nu credeți că tot ceea ce ni se întâmplă rău de tot, de o bună bucată de vreme, se datorează mâinilor noastre ciunge și minților noastre strâmbe?! O retorică întrebare, cauzată de ucigătorul COVID-19: Cine îi salvează pe medicii și pe asistenții medicali-eroi, atunci când devin și ei bolnavi și muritori ca noi!? (Ioan Vulcan-Agniteanul)
-Acasă, liniștiți, îngrijind pe cei care trebuie să fie îngrijiți și îngrijindu-vă să nu ajungeți să vă îngrijească nimeni”! (Pr. Constantin Necula, Sibiu)
-Presimţind că în curând va fi răstignit pe CRUCE, Iisus ne trimite o scrisorică: „Te-am văzut ieri când vorbeai cu prietenii tăi. Am aşteptat toată ziua să vorbeşti şi cu mine. Când a venit seara, ţi-am dăruit un apus de soare pentru a-ţi încununa cât mai frumos ziua, precum şi un aer proaspăt ca să te odihneşti bine (…) Şi am aşteptat. Dar nu ai venit. Azi-noapte, te priveam cum dormi, şi am vrut să-ți ating fruntea. Atunci am făcut să strălucească o rază de lumină pe chipul tău. Te-am aşteptat, voiam să vi să-ţi vorbesc. Am atâtea daruri pentru tine. Dar te-ai trezit târziu şi ai plecat în grabă. Lacrimile mele erau în pleoape. Astăzi ai un aer atât de trist, atât de singuratic, încât mi se rupe inima, pentru că te înţeleg. Mereu îţi spun, prin cerul albastru şi prin iarba de un verde crud, că eu te iubesc Omule. Cu mult drag, prietenul tău, Iisus”.
-„Prin poieni ciripit şi cânt,/Văzduhu-i plin de-un roşu soare/Şi sălciile-n albă floare-/E pace în cer şi pe pământ-/Răsuflul cald al primăverii/Adus-a zilele-nvierii./Şi cât e de frumos în sat!/Creştinii vin tăcuţi în vale/Şi doi se-ntâlnesc în cale/Îşi zic: Hristos a înviat!/Şi râde-atâta sărbătoare/Din chipul lor cel ars de soare./Pe deal se suie-ncetişor/Neveste tinere şi fete,/Bătrânii cu iarna vieţii-n plete;/
Şi-ncet, în urma tuturor,/Vezi şovăind câte-o bătrână/Cu micul ei nepot de mână”. (George Coșbuc, 1867-1918, poezia ”La Paști”).
Din înțelepciunile unor oameni care au trăit înaintea ivirii noastre în lume
1.-Totul este frumos, dar nu oricine poate să-l vadă. 2.-Nu contează cât de lent înaintezi, atâta timp cât nu te oprești. 3.-Adevărata noastră glorie nu constă în a nu cădea, ci în a ne ridica de fiecare dată când cădem. 4.-Adevăratul defect este să ai defecte și să nu le îndrepți. 5.-Numai cel mai înțelept om și omul cel mai prost nu se schimbă niciodată. 6.-A iubi un om sau un lucru oarecare, înseamnă a dori ca el să trăiască și să dăinuiască. 7.-Respectă-te pe tine și ceilalți te vor respecta. 8.-Studiază trecutul pentru a înțelege viitorul. 9.-Alegeți o profesie care îți place și nu vei muri nici măcar o zi în viață.
10.-Dacă nu iubim viața, cum putem ști ce este moartea?! 11.-Tăcerea este un prieten adevărat, care nu ne trădează niciodată. 12.-Dacă urăști înseamnă că ai fost învins. 13.-Cel care vrea să mute un munte, începe cu pietrele mai mici. 14.-A fi sărac și a nu dispera e greu. A fi bogat și a nu deveni arogant este și mai greu. 15.-Uită jignirile, dar niciodată să nu uiți bunătatea. 16.-Natura ne aseamănă, educația ne deosebește. 17.-Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut ceva remarcabil. 18.-Cuvintele sunt vocea inimii. 19.-Fericirea aparține celor care știu să o facă să aștepte. 20.-De vei vrea să trăiești cum se cuvine, atunci mai întâi învață să mori. 21.-Mă întrebi de ce cumpăr orez și flori? Cumpăr orez ca să trăiesc și flori ca să mă bucur că trăiesc. 22.-Să răsplătești răul cu binele e o absurditate. Atunci cu ce plătești binele?. 23.-Păcatele tinereții le plătim la bătrânețe. 24.-A te mulțumi cu puțin este o virtute mare. 25.-Mânia este o nebunie de scurtă durată, stăpânește-ți mânia, căci dacă nu este ținută în frâu, ea îți poruncește. 26.-Trăiește-ți ziua de azi, nu te încrede în cea următoare. 27.-Ferice de cel departe de orice griji. 28.-Lucrul început este pe jumătate făcut. 29.-Nu există pe lume ceva mai greu pentru om decât să fie sincer și ceva mai ușor decât să fie lingușitor. Prima îți poate aduce necazuri, cea de-a doua foloase”. 30.-Ține cont că fiecare zi poate fi ultima pentru tine.
Notă: Ce tragică încercare pentru OM ! Aș fi tare bucuros ca Lumea să nu va mai fie cum a fost. Atât de necredincioasă. Atât de individualistă. Atât de egoistă. Atât de răutăcioasă. Atât de iresponsabilă. Atât de intolerantă. Atât de prădătoare. Atât de nesătulă.
Cu multă încredere și speranță în mai bine, într-o astfel de vreme cu atât de multă suferință și cu atât de puțină pocăință! Să nu ne fie frica mai mare decât bucuria. Cu siguranță că vom fi mai săraci materialicește, dar infinit mai bogați în Iubirea de Oameni! Doamne Dumnezeul meu, ocrotește România și pe românii ei! Iar tu, dragă cititorule, să fii purtat prin viață numai de gânduri și de fapte bune!
HRISTOS A ÎNVIAT, SLĂVIȚI-L!


 Ioan Vulcan-Agniteanul / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *