Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a domnit între anii 1688 – 1714. Iubitor de Dumnezeu, de Biserică și de poporul pe care-l conducea , Constantin Voievodul a desfășurat o intensă activitate bisericească și culturală, în timpul domniei sale fiind ctitorite biserici și mănăstiri, școli și biblioteci, tipografii în care au fost tipărite cărți în limba română, greacă, slavonă și arabă. De asemenea, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a ajutat cu bani patriarhiile din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Biserica Georgiei și mănăstirile de la muntele Athos.
În urmă unor uneltiri, Voievodul Constantin și patru din cei 11 copii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache, au fost luați de ostașii otomani, chiar în Săptămâna Pătimirilor din anul Domnului 1714, au fost duși și închiși la Constantinopol. Concomitent, toate bunurile lor au fost confiscate, toți fiind supuși la schingiuiri cumplite, pentru a dezvălui unde sunt comorile pe care turcii credeau că le-au ascuns.
Când celor șase Martiri li s-a pus în vedere să aleagă între trecerea la mahomedanism și moarte, toți au rămas statornici în dreapta credință.
La 15 august 1716, de Sfânta Maria Mare, când domnitorul Constantin Brâncoveanu împlinea vârsta de 60 de ani, au fost duși la locul de supliciu.
Sfântul Voievod Constantin le-a spus atunci copiilor săi următoarele cuvinte: „Fiii mei, iată, toate avuțiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem sufletele! Stați tare ,bărbătește, dragii mei și nu băgați de seamă la moarte. Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, cât a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit!”.
Când călăul a ridicat sabia să taie capul lui Matiaș, fiul cel mic, acesta s-a speriat și a strigat către sultan să-l ierte că se va face musulman. Tatăl său i-a zis : „Din sângele nostru n-a fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, să mori de o mie de ori, decât să-ți lepezi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ”. Atunci copilul a prins curaj, și-a așezat capul pe butuc și a zis: „Vreau să mor creștin. Lovește!”.
Trupurile Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin ,Ștefan, Radu și Matei, împreună cu sfetnicul Ianache au fost aruncate în mare. Creștini evlavioși le-au luat, însă și le-au îngropat în mănăstirea Maicii Domnului din insula Halchi. La anul 1720, Maria Doamna a adus moaștele soțului său Constantin Voievodul martir și le-a înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
Sfântul Sinod al Bisericii noastre i-a canonizat pe Sfinții Martiri Brâncoveni la 20 iunie 1992, proclamarea lor solemnă fiind făcută prin Tomosul sinodal, la data de 16 august 1992, în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitorie brâncovenească.
Martiriul Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu l-a impresionat adânc pe monahul Nicolae ( Steinhardt) de la Rohia, care l-a descris astfel: „Brâncoveanu este cea mai shakespeariană dramă din câte au fost vreodată în lumea toată. E un caz unic pe plan mondial, de nu-aș zice – pe plan cosmic. E de necrezut. Trecerea aceasta a unui mundan ( în toată puterea termenului) la sublimul și eroismul cel mai fantastic uluiește și amețește. Vă desfid sa-i găsiți perechea; nici în rândurile martirilor din primele veacuri. Nici nu ne dăm seama cine este, ce înseamnă el pentru noi, la ce nivel ne ridică. Am scris că a dat viață – prin moarte – frazei lordului Chesterfield către fiul său: de trăit poți să trăiești cum vrei, dar de murit să mori ca un gentleman. Brâncoveanu a murit ca un gentleman, un martir, un erou, un sfânt, un superstar. Mă cutremur. Am scris câteva rânduri topite de admirație despre el în Între viață și cărți. Îmi dau seama că e mult prea puțin” ( Nicolae Steinhardt, Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan și Nicolae Băciuț, Mănăstirea Rohia/Polirom, 2015 p.164 -165 ).
Pe acești neînfricați mărturisitori ai dreptei credințe îi cinstim la 16 august. Iată modelele noastre de curaj, de dreaptă viețuire, de dăruire, până la jertfa vieții, pentru credință, Biserica și Neam, pentru apărarea valorilor spirituale, morale și naționale.