default-logo

Jurnalist în era știrilor false

Cum este să fii jurnalist în era „știrilor false”? Nu este ușor, scrie doctorandul la Școala de Comunicare Annenberg, Jeanna Sybert, pentru penntoday.upenn.edu.
Sybert analizează modul în care jurnaliştii din SUA se confruntă cu stresul şi nesiguranţa locului de muncă în timp ce ziarele se închid, salariile sunt tăiate şi legitimitatea domeniului este pusă sub semnul întrebării.
Deși mulți văd jurnalismul ca pe o datorie, o chemare sau pur și simplu o căutare a adevărului, este o meserie, spune Sybert. Jurnaliştii se confruntă cu reduceri de salarii, pierderi de locuri de muncă, maltratări din partea managementului, instabilitate în carieră. Chiar și cele mai mici ziare de familie au probleme profesionale, a documentat Sybert într-un ziar, în ciuda popularității „publicațiilor locale mici”.
Recent, Sybert a publicat un studiu privind bunăstarea angajaților de la Pittsburgh-Post Gazette. Interviurile ei cu reporterii au confirmat concluziile altor experți: jurnalismul în SUA este un domeniu cu probleme progresive, iar profesioniștii acre îl practică sunt stresaţi, suprasolicitaţi şi demoralizaţi. Violența împotriva reporterilor și închiderea ziarelor tipărite îi afectează pe jurnaliști personal și ca grup profesional. Acest lucru are consecințe asupra modului în care știrile sunt prezentate oamenilor și asupra modului în care aceștia le înțeleg.
Când Sybert și-a condus studiul, interviurile ei cu reporterii au scos la iveală un mediu tumultuos, plin de instabilitate. Jurnaliștii de la ziar s-au confruntat cu o piață a muncii care se prăbușește, atacuri asupra credibilității presei din partea unui președinte în exercițiu, volum de muncă crescut și provocări unice într-o lume a știrilor false. „Este un moment critic în istoria jurnalismului cel pe care îl trăim acum”, concluzionează Sybert. (redacția UZPR)
Foto: pixabay.com

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*