default-logo

„Ciocnirea civilizațiilor” sau tendința expansionismului

În anul 2020 apăruse cartea lui Samuel P. Huntington, intitulată „Ciocnirea civilizaților”, la Editura Litera, având pe copertă un citat de Francis Fukuyama „O carte uimitoare prin modul în care surprinde complexitatea politicii mondiale la nivel global”, în care se pune o mare bază pe refacerea ordinii mondiale și unde în „Prefață”, autorul sublinia cu acuitate: „Această carte nu se dorește a fi o lucrare de științe sociale, ci o interpretare a evoluției politicii globale, după Războiul Rece”. Dar să vedem cine este autorul: Samuel Phillips Huntington s-a născut la 18 aprilie 1927, la New York, SUA, și a decedat la 24 decembrie 2008, în Martha’s Vineyard, Massachusetts, SUA. A fost un politolog american, cunoscut pentru teza sa referitoare la ciocnirea civilizațiilor.
Samuel P. Huntington, supranumit „un Machiavelli al vremurilor noastre”, s-a impus pe plan mondial în 1993, când a publicat „Ciocnirea civilizațiilor”. În ultimii ani de viață a predat la John M. Olin Institute for Strategic Studies al Universității Harvard și a fost consilier al Departamentului de Stat (Ministerul de Externe) al SUA. În anul 1993 a publicat în revista Foreign Affairs studiul intitulat „Ciocnirea Civilizațiilor?”, care a provocat o amplă dezbatere. Tezele lui Huntington contrazic pe cele ale lui Francis Fukuyama, exprimate în 1991, care preconizau succesul global al democrației liberale după sfârșitul Războiului Rece.
În cele cinci capitole, care încep cu lumea civilizațiilor, noua eră în politica mondială până la occidentalizare, dinamica războaielor de falie și până la civilizațiile și civilizația actuală, autorul omite un lucru esenţial: tendința expansionistă și imperială a unor țări a căror popoare și conducători au gândire de stânga. Aceste popoare vin din lumea, așa-zisă comunistă, precum Rusia şi China. Având în mentalitatea lor dictonul din propaganda comunist-extremistă mincinoasă: „dezrobirea popoarelor” și „lupta pentru pace”, aceste popoare se înarmează excesiv, fapt care duce la scăderea nivelului de trai al propriilor popoare, îndoctrinându-le cu opiul propagandei mincinoase. Acestea dezlănțuie conflicte militare de cucerire, având la bază „eliberarea de sub jugul capitalist”, sau propovăduind trecutul incert ce vine din o istorie perimată și incertă. Așa se întâmplă cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina și tendința expansionistă a Chinei asupra Taiwanului.
Pentru a înțelege mai bine, ca o completare la cartea de care facem vorbire, am să dezvolt în câteva rânduri istoria Ucrainei și a insulei Taiwan. Întemeiată de cazaci, Ucraina a suportat ocupaţia ţaristă, apoi sovietică. Este vorba, aşadar, de un amalgam etnic la care se adaugă printre alţii polonezii, ungurii, tătarii. Toate aceste comunităţi s-au format în cei 500 de ani în care ucrainenii au luptat cu toată lumea pentru independenţa lor. Prinşi între Imperiul Otoman, Polonia catolică şi Rusia ortodoxă, în 1654 cazacii ucraineni au mizat pe ajutorul Moscovei. „Statul creat atunci de hatmanul Bogdan Hmelnitki a dispărut de pe hartă pentru 350 de ani, iar Ucraina a devenit cea mai mare colonie din Europa”, spunea Viktor Iușcenko, fost președinte al Ucrainei.
În 1917, odată cu revoluţia bolşevică şi prăbuşirea Rusiei ţariste, ucrainenii au sperat că şi-au câştigat în sfârşit independenţa. Dar sovieticii nu concepeau să piardă cele mai fertile terenuri şi poziţia strategică a Ucrainei. Ca să înfrângă rezistenţa acerbă a cazacilor, Stalin a dezlănţuit foametea instituţionalizată şi teroarea deportărilor. „Aveam 10 ani când am fost loviţi de Holodomor (Foametea ucigaşă). Străzile erau pline de cadavre, copiilor le era teamă să iasă singuri din casă, ca să nu fie prinşi de străini, pentru că oamenii înnebuniţi de foame deveniseră canibali”, povestește jurnalista Miroslava Lescenko.
Șapte milioane de oameni au murit atunci. O amintire ce n-a putut fi ştearsă de cei 70 de ani de propagandă sovietică, la fel ca dorinţa de libertate.
Pe 24 august 1991, Parlamentul de la Kiev a profitat de haosul creat de lovitura de stat de la Moscova, împotriva lui Mihail Gorbaciov, şi a proclamat independenţa Ucrainei faţă de Uniunea Sovietică.
Anii tranziţiei spre democraţie nu au fost însă deloc uşori. Corupţia, sărăcia, intimidările la adresa jurnaliştilor, asasinarea unora dintre aceştia au umbrit bucuria independenţei. În 2004, candidatul pro occidental Viktor Iuşcenko a fost la un pas de moarte, după ce a fost otrăvit. A supravieţuit, iar încercarea de fraudare a alegerilor prezidenţiale de către contracandidatul său Viktor Ianukovici a declanşat Revoluţia Portocalie.
Deşi iniţial tandemul Viktor Iuşcenko – Iulia Timoşenko a părut să aducă o schimbare reală, în joc a intrat Rusia lui Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a mizat pe gazele ruseşti, pentru a aduce Ucraina sub control. Prinşi din nou între ciocan şi nicovală, adică între Occident şi Rusia, ucrainenii l-au votat în 2010 pe filorusul Viktor Ianukovici ca preşedinte, pentru că le-a promis stabilitate, prosperitate şi integrarea europeană. Astăzi, este mai evident decât oricând, cât de deşarte au fost aceste promisiuni. În concluzie, Rusia imperialistă, sub conducerea lui Vladimir Putin, dorește să cucerească Ucraina, doar pentru 17,3 la sută etnici ruși.
Pentru a înțelege și pretențiile Chinei referitor la Taiwan, răsfoim câteva pagini din istoria acestei insule. Cunoscută de chinezi încă din sec. VII d.Hr., insula a fost populată de aceștia la începutul sec. al XVII-lea. În 1646, olandezii și spaniolii au obținut controlul asupra insulei și s-au bătut pentru ea, dar au fost îndepărtați în 1661 de către un mare val de refugiați chinezi, care au creat o entitate politică independentă, susținuți de dinastia Ming. A fost cucerită de către dinastia manciuriană în 1683, iar contactele cu europenii nu au fost restabilite până în 1858.
În 1895 a fost cedată Japoniei în urma războiului sino-japonez. Centru militar japonez, în Al Doilea Război Mondial, a fost bombardat frecvent de către avioanele americane. După înfrângerea Japoniei, a fost retrocedată Republicii Chineze, care era guvernată pe atunci de partidul naționalist (Kuomintang). Forma republicană a Chinei datează din anul 1912, când monarhia, în frunte cu dinastia Manciu, a fost abolită. Constituția după care se ghidează Republica China e din 1946, modificată ultima oară în 2005.
În anul 1950, ca urmare a Războiului Civil Chinez, forțele naționaliste reprezentate de partidul Kuomintang au pierdut controlul asupra Chinei continentale, având sub jurisdicția de facto doar grupul de insule Taiwan, Insulele Pescadores, Kinmen și Matsu. Totuși, guvernul Kuomintang-ului, care s-a refugiat în Taiwan, a continuat să pretindă că reprezintă întreaga națiune chineză. Taiwan a devenit reședința guvernamentală a naționaliștilor, cu generalul Jiang Jieshi ca președinte. În 1945 Republica China, pe atunci sub conducerea Kuomintang-ului, a fost unul din membrii fondatori ai Organizației Naţiunilor Unite.
În condițiile în care Republica Populară Chineză condusă de Partidul Comunist Chinez a fost boicotată de numeroase state, între 1949-1971 Republica Chineză, limitată la Taiwan, a ocupat locul de reprezentant al întregii Chine la ONU, inclusiv ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, fiind recunoscută ca atare de numeroase state. În 1971 locul său la ONU a fost luat de Republica Populară Chineză. În anul 1954, Taiwanul a semnat un tratat de apărare reciprocă cu SUA și a primit un ajutor american pe o perioadă de aproape trei decenii, în care a cunoscut o dezvoltare economică spectaculoasă („Miracolul taiwanez).
În ultima perioadă, în Taiwan a avut loc o întărire a sistemului democratic și a luat amploare o mișcare de opoziție la Kuomintang, aspirând la proclamarea oficială a independenței Taiwanului ca atare. Totuși, independența Taiwanului nu a fost proclamată oficial, deoarece Republica Populară Chineză a anunțat că în acest caz va începe un război. De facto, însă, Taiwan-ul este un stat independent. Președintele actual este Tsai Ing-wen, prima femeie în această funcție, de la 20 mai 2016.
În concluzie, cele două țări, Ucraina și Taiwanul, sunt țări independente, cu istoria lor, care au dreptul la existență proprie și democratică.
„Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău”. Practic, proverbul acesta derivă din cea de-a zecea poruncă sfântă. John Lennon spunea: „Dacă vrei pace, nu o s-o obții niciodată cu violența”.

Al. Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Posted On 01 sept. 2022
, By

Lasă un răspuns

*