◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Cronica Festivalului folcloric Angela Moldovan de la Iaşi, România, din 12-13 septembrie 2018

La Iaşi: Botoşăneanca Teodora-Ştefana Grumeza a câştigat trofeul „Angela Moldovan”

În zilele de 12 şi 13 septembrie 2018, la Iaşi a avut loc ediţia a III-a a Festivalului Concurs Naţional de interpretare a cântecului popular „Angela Moldova”.

Organizatorii acestei grandioase manifestări au fost Cercul Militar Iaşi şi Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi, evenimentul fiind coordonat de col. (r) Benone Tiron, comandantul Cercului Militar din Dealul Copoului, secondat de directorul festivalului, prof. univ. dr. Nina Cuciuc, cea care este şi fondatoarea Muzeului Angela Moldovan.
Mai putem spune că, Festivalul Concurs, organizat de Cercul Militar Iaşi, sub coordonarea STATULUI MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE și a Secţiei Educaţie din STATUL MAJOR GENERAL, a fost în colaborare şi cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI IAȘI. La manifestările de la Cercul Militar Iaşi şi la Casa de Cultură de Studenţilor din Iaşi au mai fost prezenţi

Col. Remus-Hadrian Bondor, comandantul Garnizoanei Iaşi şi Col. Ionel-Lucian Sandu, locţiitorul comandantului Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”.
Miercuri, pe 12 septembrie, în sala de spectacole a Cercului Militar Iaşi a avut loc concursul propriu-zis, unde au participat 17 interpreţi (16 fete şi un singur băiat), membri ai Cercurilor Militare din România.
Concurenții înscriși în concurs au cântat o piesă din melodiile cuceritoare pe care le interpreta cu dăruire și strălucire Marea Artistă Angela Moldovan – apreciată, după cum se știe, de muzicologii din Statele Unite ale Americii, ca PRIVIGHETOARE a României și, deci, deținătoare de drept a acestui titlu – și o a doua piesă la alegere.

Au urcat pe scena Festivalului Concurs Naţional de interpretare a cântecului popular „Angela Moldova” următorii concurenţi, cei care, în Gala Laureaţilor de a doua zi, au primit cu toţii diplome de participare: Anca-Eliana AGAFIȚEI (Cercul Militar Iași), Sabrina-Maria AIACOBOAIE (Cercul Militar Botoșani), Raluca-Lorena ANDRONACHE (Cercul Militar Huși), Mădălina ARTEM (Cercul Militar Tulcea), Emilia BAȘCHIR (Cercul Militar Tulcea), Delia-Valentina BERTEA (Cercul Militar Iaşi), Alexandra BIRTEA (Colegiul Național Militar ”Ștefan Cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc), Teodora-Ștefana GRUMEZA (Cercul Militar Botoșani), Ana HOZA (Colegiul Național Militar ”Ștefan Cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc), Miriana-Maria HUȚANU (Cercul Militar Iaşi), Ana-Maria LĂCĂTUȘ (Cercul Militar Focșani), Maria LINCU (Cercul Militar Iași), Alin MAN (Cercul Militar Brașov), Andrea-Simona MITRAN (Cercul Militar Pitești), Anisia-Teodora ONEA (Cercul Militar Piatra-Neamț), Roxana POIANĂ (este ieşeancă, cu grave deficienţe de vedere, dar a concurat pentru Cercul Militar CLUJ), Mihaela-Beatrice SPIRIDON (Cercul Militar Iași).
Manifestarea a fost prezentată de interpretul clujean de muzică populară Ovidiu Purdea Someş, iar concurenţii au fost acompaniaţi de orchestra „Rapsozii Botoşanilor”, sub bagheta dirijorului Ciprian Potoroacă.

Din juriul festivalului au făcut parte personalităţi de renume ai culturii româneşti, precum Constantin Arvinte (preşedintele juriului, ajuns la venerabila vârstă de 92 ani, din Bucureşti), Ioan Cobâlă (Botoşani), Nina Cuciuc (Iaşi), Irina Zamfira Dănilă (Iaşi), Bogdan Cojocaru (Iaşi), Bogdan Neculau şi Petronela Cotea-Mihai (ambii de la Radio România Iaşi).

Evaluarea evoluţiei participanților s-a făcut independent de către fiecare membru al juriului, avându-se în vedere următoarele criterii de jurizare: calități vocal-interpretative, autenticitate costum, prezenţă scenică, toate acestea având un punctaj de la 1 la 10.

* Gala Laureaţilor a fost găzduită de Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi

GALA LAUREAȚILOR ȘI A ARTIȘTILOR INVITAȚI ÎN RECITAL, cât şi FESTIVITATEA DE PREMIERE au avut loc a doua zi, pe 13 septembrie 2018, în sala mare de spectacole de la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi şi a durat 4 ore.
Pentru început au fost acordate următoarele PREMII SPECIALE: – PREMIUL Juriului (înmânat de profesor doctor Zamfira DĂNILĂ): Ana Maria Lăcătuş (Focşani);
– PREMIUL Fondatoarei Muzeului Angela Moldovan (înmânat de profesor universitar doctor, Laureată a Crizantemei de Aur și de Argint, Nina CUCIUC): Alin Man (Braşov);
– PREMIUL pentru cea mai autentică interpretare a unei melodii din repertoriul Angelei MOLDOVAN (înmânat de lector universitar doctor, dirijor Bogdan COJOCARU): Mădălina Artem (Tulcea), care a cântat piesa „Mi-am făcut bundiţă nouă”;
– PREMIUL pentru cel mai autentic costum (înmânat de lector universitar doctor Bogdan NECULAU): Mihaela-Beatrice Spiridon (Iaşi).
– PREMIUL DE POPULARITATE (înmânat de Petronela COTEA MIHAI): Roxana Poiană (Cluj);
– PREMIUL Societății Universitare de Medicină Internă, Geriatrie și Gerontologie Iași (acordat de Rectorul Universității Apollonia din Iași, Profesor Universitar Doctor Rodica GHIURU): Miriana Maria Huţanu (Iaşi).
A urmat acordarea PREMIILOR FESTIVALULUI ȘI A TROFEULUI, astfel:
– Premiul al III-lea al Festivalului Concurs: Ana HOZA (Colegiul Național Militar ”Ștefan Cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc);

– Premiul al II-lea: Sabrina-Maria AIACOBOAIE (Cercul Militar Botoșani) şi Delia-Valentina BERTEA (Cercul Militar Iaşi);
– Premiul I: Andrea-Simona MITRAN (Cercul Militar Pitești).
TROFEUL Festivalului (înmânat de Președintele Juriului, maestrul Constantin Arvinte) a revenit interpretei Teodora-Ștefana GRUMEZA (Cercul Militar Botoșani).
În momentul înmânării trofeului, pe scena sălii de spectacole a Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, maestrul Constantin Arvinte a menţionat: „Felicit organizatorii Festivalului Angela Moldovan. Am fost coleg cu Angela Moldovan, timp de 60 ani, la Ansamblu Ciocârlia. Angela a cântat şi în limba arabă, în japoneză, în chineză, în multe limbi europene, pentru a face cunoscut folclorul românesc pentru hotare. Felicit pe col. Benone Tiron şi pe doamna prof. Nina Cuciuc pentru că au putut aduce în viziunea noastră pe marea artistă Angela Moldovan!”.
În Gala Laureaţilor, au urcat pe scenă, pentru un scurt recital, câştigătoarele premiilor 3, 2 şi 1 şi cea care a dobândit Trofeul Festivalului.

* GALA Artiștilor folclorului românesc, un moment de vârf al Festivalului Angela Moldovan

În partea a doua a evenimentului artistic de joi seara, s-a derulat Gala artiştilor folclorului românesc, cu următoarele momente semnificative:
– Recitalul ieşencei Karina SASU (câștigătoarea trofeului în 2017).

– Recitalul Ansamblului de dansuri populare HORA MOLDOVEI, de la Cercul Militar Iași. Maestru coregraf: Mihai Roșcăneanu. Director artistic: Emil Păduraru.
– Recitalul lui Ion STATI.

– Recitalul ieşeanului Ștefan PINTILIE.

– Recitalul olteanului Ion CREȚEANU (cobză) – Balade (cantautor, a interpretat o baladă veche de la 1877, o baladă scrisă de Maestrul Constantin ARVINTE și balada lui Brâncoveanu).

– Recitalul ieşeanului Constantin FLORESCU – cu 3 romanțe.

– În premieră, Suita Corală ”Angela Moldovan”, pentru mezzo-soprană-solo, cor mixt și pian, ce a cuprins o parte din încântătoarele melodii ale Marii Artiste Angela Moldovan, cea mai recentă lucrare muzicală a Maestrului Constantin ARVINTE, corala compusă special cu această ocazie, interpretată de Corul de Cameră Vox Art’is. Dirijor: Bogdan COJOCARU, lector doctor la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” din Iași. Solistă: Karina Sasu.
– Recitalul clujeanului Ovidiu PURDEA SOMEȘ, care a fost şi joi seara un excelent prezentator al galei.

– Recitalul ieşencei Nina CUCIUC, cu piesele: Hora de la Iași şi Tropa, trop și iarăși trop. Este cea care îi duce dorurile Angelei Moldovan. I-a fost aproape Marii noastre Artiste în ultimii 7 ani de viață și a fost cea care i-a moștenit patrimoniul cultural, pe care l-a transformat în Muzeul Angela Moldovan, la Cercul Militar Iași. Îndrăgostită de romanțe, cu numeroase premii în palmares, și-a pus în lada cu zestre a neamului și cununa străbună a folclorului autentic. Publicul i-a fost garant că are o voce și un stil individual de interpretare și că este o strălucită interpretă în șiragul de nestemate al cântecului popular. A ţinut la piept un disc de vinil al Angelei Moldovan, o comoară pentru profesoara din Dealul Copoului.

– Recitalul ieşeanului Constantin BAHRIN.

– Recitalul Laurei ȘTEFĂNESCU-POTOROACĂ, soţia dirijorului Ciprian Potoroacă, care a condus Ansamblul „Rapsozii Botoşanilor”.
– Recitalul binecunoscutei interprete Ștefania RAREȘ.

– Recitalul basarabenilor Nicolae și Isidor GLIB (din Republica Moldova).

La finalul galei, toţi concurenţii şi interpreţii au urcat pe scenă şi au cântat „Noi suntem români”, de Nicolae Furdui Iancu, în anul Centenarului Marii Uniri (1918-2018).

După aceste două zile de festival, putem spune că MAREA ARTISTĂ Angela Moldovan (născută pe 19 septembrie 1927, la Chișinău şi decedată pe 13 octombrie 2013, la București), a rămas în memoria ieşenilor şi românilor de pretutindeni şi în acest an, 2018.

* Cuvinte de suflet din partea maestrului Constantin Arvinte

În timpul galei, la solicitarea jurnalistului Dan Teodorescu, fără a se folosi de… ochelarii de vedere la vârsta de 92 ani, maestrul Constantin Arvinte ne-a scris câteva rânduri de suflet în legătură cu acest festival de la Iaşi: „Solicitat fiind să spun ceva despre Festivalul de folclor <>, declar că sunt absolut de acord de felul în care Centrul Militar din Iaşi a înţeles să omagieze în acest mod pe marea noastră interpretă a cântecului moldovenesc, Angela Moldovan. Felicitări pentru Doamna Nina Cuciuc şi pentru Domnul Colonel Benone Tiron! Constantin Arvinte / Iaşi – 13 septembrie 2018”.
Vă mai informăm că partenerii media ai Festivalului Concurs Naţional de interpretare a cântecului popular „Angela Moldova” de la Iaşi au fost Radio România Iaşi, Radio Trinitas şi publicaţia de peste Ocean, „Mioriţa USA”, cu sediul central la Sacramento (California, SUA). Să ne revedem cu bine la ediţia a IV-a, de anul viitor!

DAN TEODORESCU / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *