default-logo

Prostia reîncarnării

Tot mai multă lume discută în ultimul timp despre reîncarnare. Fiind convinsă că după moarte, sufletul omului se întoarce pe pământ încă o dată sau chiar de mai mult ori şi intră în alte corpuri ori în tot felul de animale, arbori sau păsări. Unul dintre aceştia se confesează: „Stalin şi Hitler nu se mai pot reîncarna, fiindcă au făcut mult rău, dar un alt suflet nobil, de exemplu, se poate întrupa în altă persoană pentru a-şi continua munca care a rămas neterminată.”
Şi totul pare foarte simplu: mori, te întorci pe pământ şi convieţuieşti împreună cu alt suflet în acelaşi trup până mai mori o dată şi tot aşa, până nu te mai saturi!
Dar un astfel de om se aseamănă cu un ateu, care vrând să distrugă o biserică a început să tragă cu arma în chipurile sfinţilor din icoane, ţipând: „Unde este Dumnezeul vostru? De ce nu mă pedepseşte?”. La care, un credincios i-a răspuns: „Te-a pedepsit deja! După cum se vede, ţi-a luat minţile!”.
Din păcate, fără minte poate rămâne şi omul care vede reîncarnarea ca pe o realitate – fiindcă dacă ar citi Biblia măcar o singură dată, ar descoperi că sufletul este unic şi acolo nu este scris măcar un cuvânt despre reincarnare. Această ipoteză fiind inventată de oamenii care, pur şi simplu nu au credinţă. Pentru că odată ajuns în lumea de dincolo, sufletul nu se mai poate întoarce înapoi pentru a doua şansă. Aceasta se dă numai o singură dată. Aşa că, ar fi bine să n-o irosim!

Doina Dabija / UZPR Chișinău

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*