MIRCEA LEPĂDATU: – Pentru mine profesia de jurnalist este Regina căreia m-am subordonat pe viață
REPORTER: – Fără îndoială, ești unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din județul Hunedoara. Câți ani din viață ai dedicat presei ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Dacă stau să socotesc bine, sunt cam 48 de ani. În anul 1973, prin vară, nu mai știu exact luna și ziua, deși ar trebui, mi-a apărut primul meu articol, publicat în ziarul județean, care în acea vreme se numea Drumul socialismului. Nu era singura publicație editată în județul Hunedoara. Mai apărea un ziar, Zori noi, editat la Petroșani, care era o publicație dedicată exclusiv Văii Jiului.
REPORTER: – Cum ai ajuns jurnalist, o profesie pe care o practici de atâția ani și la care încă nu ai renunțat?
MIRCEA LEPĂDATU: – Este o poveste, cred, interesantă. Sunt de loc din municipiul Sibiu, unde m-am născut și unde am trăit până la 23 de ani, când m-am stabilit la Deva, din motive de … locuință. Și ca să nu se interpreteze altceva, voi dezvălui pe scurt cum m-am mutat din Sibiu în Deva.
Eram proaspăt căsătorit, așteptam primul copil, iar în Sibiu, nu aveam șansă să obțin o locuință în scurt timp. Am primit-o la Deva, angajându-mă la Termocentrala Mintia, care era în construcție și căuta personal calificat. Era luna martie a anului 1969. Deci, am fost unul dintre cei care au participat la construirea și punerea în funcțiune a Termocentralei Mintia, Steaua de pe Mureș, cum era metaforic numită atunci.
Și ca să o scurtez mai tare, iată cum am ajuns jurnalist, sau ziarist, cum i se spunea pe atunci profesiei noastre. După cam cinci ani petrecuți în colectivul de la Mintia ,timp în care am scris tot felul de articole la gazeta de perete a întreprinderii – articole care, se pare, mai erau și citite – într-o zi mi s-a propus să devin coresponent voluntar al ziarului județean, în care să relatez despre realizările colectivului Stelei de pe Mureș, un colectiv în plină dezvoltare. Am acceptat, le-am trimis prima mea scriere, un reportaj-interviu cu un coleg de muncă,care a fost publicat integral după câteva zile, apoi un altul și altul, până când, după vreo câteva luni, am fost chemat la redacție, unde mi s-a spus că eu… mi-am greșit profesia, că de fapt eu trebuie să fiu ziarist. Și așa am intrat în 1975 la Facultatea de Ziaristică, de unde, după absolvire, m-am întors la ziarul care mi-a oferit șansa să devin jurnalist. Ziar la care am trudit până în anul 1990, când am ajuns la concluzia că este momentul să-mi i-au viața în propriile mâini, să fac altfel de presă. Și am fondat un săptămânal cu distribuție națională, Week-end Magazin, care a avut un mare succes la cititori, dar pe care l-am oprit după cinci ani, la un tiraj de 25.000 de exemplare, din cauză că recuperam foarte greu banii de la firmele de distribuție din țară. A urmat apoi bisăptămânalul județean Oglinda, pe care l-am lansat în 1995 și l-am condus până în 2000, când am fost chemat să preiau conducerea unui nou cotidian, pentru județul Hunedoara, produs al Trustului Media Pro. Este vorba de cotidianul Hunedoreanul, pe care după o scurtă perioadă, cât am fost redactor șef adjunct, l-am condus cu mult succes – o spun fără frica de a fi acuzat de lipsă de modestie – până în aprilie 2006, de unde am plecat în urma unor malversațiuni de natură politică. Iar din 8 iunie 2006, am lansat cotidianul Mesagerul Hunedorean, ziar pe care-l conduc și la care trudesc și astăzi. Și uite așa, au trecut, parcă fără să-mi dau seama, aproape 50 de ani, de când slujesc pe Măria Sa, cititorul din județul Hunedoara.
Acum, după aproape o jumătate de secol de când trudesc în această profesie, pot spune că destinul a lucrat în favoarea mea. Adică, m-a adus exact pe drumul care mai mult ca sigur îmi era hărăzit, să ajung să practic profesia spre care eram chemat, și pe care n-am înșelat-o, n-am trădat-o niciodată, căreia i-am dăruit tot ce am avut mai bun din mine, uneori cu sacrificii, cu nervi și supărări, dar niciodată cu gândul de a o părăsi, deoarece aici este vorba de o iubire, de un legământ pe viața.
REPORTER: – Ai activat, ca jurnalist, și înainte și după 1989. Cu ce diferă presa de astăzi față de cea dinainte de decembrie 1989 ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Sunt foarte mari diferențe între ce reprezenta presa dinainte de 1990 și ce reprezintă acum. Este clar, înainte de decembrie 1989 presa nu era liberă, era controlată strâns de partid. Dar, față de acum, în presă nu ajungea oricine, nu ajungeai – și dacă ajungeai printr-un concurs oarecare de împrejurări, nu rezistai – dacă nu aveai, în primul rând, cultură generală, apoi un cât de cât talent gazetăresc, și firește o deplină responsabilitate pentru ceea ce scrii sau transmiți pe postul de radio sau tv. Astăzi, presa este liberă, nu există nici o constrâgere de natură politică, sau socială, dar din păcate, o spun cu maximă răspundere, dar și cu părere de rău, în presa de azi mai activează prea puțini jurnaliști – adică oameni cu vocație, cu har gazetăresc, cu o cultură generală temeinică și cu răspundere pentru ceea ce fac – majoritatea putând fi numiți doar lucrători în presă. Este clar, vremurile s-au schimbat, internetul îi dă posibilitatea orișicui să-si facă publicație personală online, blog sau te miri ce website, în care să scrie și să posteze ce-l taie capul fără nici un control sau cenzură. Asta fără să mai amintim de cei care își dau cu părerea pe Facebook, Instagram sauTwiter, postând tot felul de inepții sau de informații false – numitele fake news – după cum îi duce mintea. Deci, din acest punct de vedere, cu excepția libertății, presa de după 1989, și-a pierdut treptat- treptat prestanța și statutul de cea de a patra putere în stat.
REPORTER: – Care sunt seniorii presei hunedorene alături de care ai lucrat în decursul anilor ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Mă voi referi la câțiva dintre cei lângă care am lucrat la începuturile mele ca jurnalist, deci în perioada de aproximativ 15 ani, din 1975 până în 1990, cât am lucrat la Drumul socialismului, de atunci, din 1990, eu aflându-mă în postura de fondator de publicații și de formator de jurnaliști. Nu sunt mulți, deoarece mă voi referi strict la cei de la care eu, în calitate de coleg de redacție cu ei, am avut ce învăța din punct de vedere profesional, și care acum nu mai sunt printre noi, plecând de mai mulți ani în eternitate. Îi voi aminti, deci, pe maestrul Ioan Mîrza, pe Cornel Armeanu, pe Lucia Liciu și pe Gheorghe Pavel, fost redactor șef, jurmaliști de la care am deprins câte ceva din punct de vedere profesional.
REPORTER: – Conduci unul dintre cele mai apreciate ziare din perimetrul hunedorean. Vorbește-ne puțin despre ”Mesagerul Hunedorean”.
MIRCEA LEPĂDATU: – Pot spune, chiar dacă voi fi acuzat de lipsă de modestie, că MESAGERUL HUNEDOREAN, cotidianul pe care l-am creat, l-am lansat și îl conduc din în iunie 2006, la această oră este cea mai apreciată, mai puternică și mai influentă publicație din județul Hunedoara. Și când afirm asta, am în spate cifrele, care sunt publice. Avem cel mai mare tiraj, deci și cel mai mare număr de cititori pe edițiile tipărite și cei mai mulți cititori unici pe edițiile online. În rest, ce să mai spun? Toate acestea sunt rodul muncii colectivului nostru, a faptului că mereu am căutat să punem ziarul în folosul cititorului, al cetățenilor din județ, să oferim hunedorenilor informațiile cât mai rapid, și cât mai corecte, să abordăm de câte ori este nevoie subiectele de interes major pentru comunitatea hunedoreană, cu răspundere și fără părtinire, chiar dacă acest lucru i-a deranjat pe unii sau pe alții. Cam aceasta este politica editorială a Mesagerului Hunedorean, și va fi și în continuare, atâta vreme cât subsemnatul se va afla la cârma ziarului.
REPORTER: – Unele dintre publicațiile locale și naționale nu mai apar în format tipărit. Se va întâmpla acest lucru și cu ”Mesagerul Hunedorean” ?
MIRCEA LEPĂDATU: – În viitorul apropiat nu. Deocamdată se pare că hunedorenii, o parte importantă dintre ei, îndeosebi din zona rurală, dar și din orașe, în special oamenii de vârsta a treia, preferă să citească ziarul tipărit. Este drept, în ultimii ani, a câștigat tot mai mult teren online-ul. Și Mesagerul Hunedorean apare online, mai exact, fiecare ediție publicată pe print, este postată și pe online. Facem asta, deoarece am constatat că tot mai mulți oameni preferă să citească ziarul pe internet, pe calculator, tabletă sau pe telefon. Deci, suntem obligați să ținem pasul cu progresul tehnic, să ne adaptăm cerințelor vremii.
REPORTER: – Referindu-mă la tinerii jurnaliști din județul Hunedoara, te întreb dacă ai încredere că ei vor reuși să mențină ridicată ștacheta breslei noastre ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Este o întrebare dificilă pentru mine, deoarece n-aș vrea ca tinerii care lucrează la ora actuala în presa hunedoreană să mă acuze că îi jignesc. Mai întâi trebuie să precizez că nu urmăresc îndeaproape tot ce reprezintă presa din județ, ziare, televiziuni locale sau posturi de radio. Urmăresc zilnic, doar câteva publicații scrise și online, pe care le consider concurente. Sunt cam trei publicații care apar tipărite și vreo trei care apar doar online. Și un singur post de televiziune local, pe care îl urmăresc mai des. Deci nu sunt în măsură să vorbesc despre tinerii jurnaliștii care lucrează în tot ce înseamnă presa din județul Hunedoara. De aceea mă voi referi doar la cei care mi-au trecut mie prin mână, în acești 30 de ani de când am fondat și am condus publicații în județ. În toți acești ani, au trecut prin redacțiile pe care le-am condus peste 150 de tineri care vroiau să devină jurnaliști. Mulți dintre ei, cu facultăți de jurnalistică terminate la Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara sau în altă parte. Alții cu alt fel de facultăți terminate, filologie, drept, teologie, tehnice etc. Și mulți doar cu liceul încheiat. Și spun cu mâna pe inimă, că m-am ocupat îndeaproape de fiecare tânăr care a ajuns în redacție. Din, păcate, mulți veniți, puțini chemați. Nu intru în amănunte, dar din cei peste 150, poate mai mulți, n-am stat să-i număr, cam 20 mai lucrează în presă, putând spune despre ei că sunt, într-adevăr, jurnaliști adevărați. Iar dintre aceștia, doar vreo 10 lucrează în presa din județ, restul sunt prin Cluj, Timișoara sau București.
REPRTER: – Deși ai ”ieșit” la pensie, lucrezi în continuare. Nu te simți oboist uneori ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Da, lucrez în continuare, deoarece cum spuneam mai devreme, iubesc această profesie, cred că am avut chemare pentru ea, și am avut norocul să ajung să o practic. Deși este o profesie al naibi de stresantă, care de multe ori te stoarce din punct de vedere psihic și fizic, pentru cei ca mine, cei care trăim pentru ea, și înăuntrul ei, pentru noi ea este Regina, căreia i te-ai subordonat pe viață, și de care nu te poți despărții decât atunci când nu mai poți ține condeiul în mână.
REPORTER: – Ce înseamnă să fii membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Mie unuia, faptul că sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, îmi oferă siguranța că fac parte dintr-o organizație puternică a breslei noastre, cu un statut bine definit și recunoscut pe plan național și internațional, grație căreia membrii acesteia au câștigat o serie de drepturi, și care îmi dă speranța că profesia de ziarist are totuși viitor în România.
REPORTER: – Ce planuri ai pentru anii care vor urma ?
MIRCEA LEPĂDATU: – Sunt, totuși, la vârsta când nu îți mai poți face planuri pentru un viitor mai îndepărtat. Ci doar pentru unul apropiat. Și nici prea multe planuri nu am după câte am realizat până acum. De fapt, pot vorbi de două lucruri la care mă mai gândesc. Să mă țină puterile să mai pot lucra la ziar, până echipa pe care o las acolo să nu mai aibă nevoie de mine. Și să apuc să mai vizitez câteva locuri din lume, pe care încă nu le-am văzut pe viu.
Ioan Vasiu / UZPR