Rugăciune de iarnă
ninge cu soare, ninge cu fulgi de lumină,
aer viscolit de șoaptele primăverii,
iarna se-ascunde în scorburile neantului,
zăpezile nu ne mai vor, nu ne mai ning,
se-ntinde deșertul peste lume și inimi,
peste pământul crăpat de sete al sufletelor
moș crăciun rătăcește prin pustie,
singur, fără reni, fără elfi, fără daruri,
ca un vagabond al visului său
de a schimba sufletul oamenilor,
însetat, ascultând cântecul singurătății,
murind de dorul colindelor înzăpezite
ninsorile au fugit din iubire,
unde sunt zăpezile de altădată, iubito,
când mă culegeai din troiene,
înghețat, rătăcitor prin hrubele vieții,
recitând din Baudelaire, Pound și Borges,
când mă înfășurai în pături moi de cămilă
în fața căminului cu buștenii în flăcări,
când ne încălzeam la focul iubirii?
azi mai ninge doar prin vise și nopți,
locuiesc în zăpezile visului meu,
bat viscole cumplite prin amintiri,
trosnesc copacii de ger și lemnele în cămin,
doamne, mai dă-ne zăpezile de demult,
dă-ne înapoi zăpezile pierdute ale iubirii!
Sorin Ivan / UZPR