Doru Dinu Glăvan, Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a trecut de mai multe ori Prutul spre Chișinău.
Ținea aproape de sufletul său tragedia românului înstrăinat, era preocupat să-i mângâie rana, să-l asculte, să-l țină aproape, parte din națiunea română ce și-o dorea reîntregită.
Pe lângă prietenia cu scriitorul Nicolae Dabija sau cu compozitorul Eugen Doga, Doru Dinu Glăvan s-a întâlnit cu mulți ziariști, oameni de cultură, a vorbit la posturi de radio și tv, a făcut schimburi de păreri cu cei ce și-au asumat păstoritul sufletelor, i-a întâlnit pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Petru, a dialogat cu monseniorul Anton Coșa…
Fulgerătoarea sa dispariție fizică i-a lăsat pe toți cei care l-au cunoscut bulversați si mult prea întristați, cu atât mai mult pentru faptul că, din cauza pandemiei, n-au avut posibilitatea măcar să-l conducă pe ultimul drum, la cimitirul din Timișoara natală.
Ideea de a ține parastase în diverse localități, unde UZPR are filialele, a venit ca o mângâiere ce avea să-i adune în comuniune sufletească.
La parastasul din biserica Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, s-a menționat că Președintele Doru Dinu Glăvan era un iscusit constructor, care clădea cu străduință conștiința națională și umană, blând dar și destul de ferm, acționa cu înțelepciunea celui care știe când să mângâie, când să mustre, când sa încurajeze, când să lase să treacă….
Lipsa lui fizică scoate la iveală sentimentul de derută a orfanului copleșit de pierdere, care încearcă să-și amintească „cum ar fi procedat părintele/președintele?”
Ciudată senzație de gol, încât… sintagma „nu sunt oameni de neînlocuit” pare a fi pusă tot mai mult la îndoială.
Iuliana Gorea Costin – UZPR