◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Despărțirea de Doru Dinu Glăvan, la Chișinău. Ultima comuniune sau… poate nu!

Doru Dinu Glăvan, Președintele Uniunii  Ziariștilor Profesioniști  din România  a trecut de mai multe ori Prutul spre Chișinău.

Ținea aproape de sufletul său tragedia românului înstrăinat, era preocupat să-i mângâie rana, să-l asculte, să-l  țină aproape,  parte din națiunea română ce și-o dorea reîntregită.

 Pe lângă  prietenia  cu scriitorul Nicolae Dabija sau cu compozitorul Eugen Doga, Doru Dinu Glăvan  s-a întâlnit cu  mulți ziariști, oameni de cultură, a vorbit la posturi de radio și tv, a făcut schimburi de păreri cu cei ce și-au asumat păstoritul sufletelor, i-a întâlnit pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Petru,  a dialogat cu monseniorul Anton Coșa…

Fulgerătoarea sa dispariție fizică  i-a lăsat pe toți cei care l-au cunoscut bulversați si mult prea întristați, cu atât mai mult pentru faptul că, din cauza pandemiei, n-au avut posibilitatea măcar să-l conducă pe ultimul drum,  la  cimitirul din Timișoara natală.

Ideea de a ține parastase în diverse localități, unde UZPR are filialele,  a venit ca o mângâiere ce avea să-i adune în comuniune sufletească.

La parastasul din biserica Mitropoliei Basarabiei din Chișinău,  s-a menționat că Președintele  Doru Dinu Glăvan era un  iscusit constructor, care clădea cu străduință conștiința națională și umană, blând dar și destul de ferm, acționa cu înțelepciunea celui care știe când să mângâie, când să mustre, când sa încurajeze, când să lase să treacă….

Lipsa lui fizică scoate la iveală sentimentul de derută a orfanului copleșit de pierdere, care încearcă să-și amintească „cum ar fi procedat părintele/președintele?”

Ciudată senzație  de gol, încât… sintagma „nu sunt oameni de neînlocuit” pare a fi pusă tot mai mult  la îndoială.

Iuliana Gorea Costin – UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *