default-logo

Primul zbor al omului în Cosmos

12 aprilie este Ziua Mondială a Aviaţiei şi Cosmonauticii, aniversare stabilită, în 1969, de Federaţia Internaţională de Aeronautică şi Ziua Internaţională a Zborului Omului în Spaţiu, stabilită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 65/271 din 7 aprilie 2011. Această zi marchează primul zbor al omului în Cosmos, la 12 aprilie 1961. Cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, în vârstă de 27 de ani, efectua primul zbor orbital în jurul Pământului, la bordul navei ”Vostok 1”; în timpul zborului, care a durat 108 minute, la o altitudine ce a variat între 175 şi 380 de kilometri, Gagarin a efectuat prima transmisiune televizată din spaţiu. Gagarin s-a catapultat după reintrarea în atmosferă, coborând cu propria parașută, așa cum a fost plănuit.

Yuri Alekseievici Gagarin s-a născut pe 9 martie 1934, într-o fermă colectivă de lângă Moscova. Deși provenea dintr-o familie modestă, tatăl său fiind pilot, Yuri a absolvit printre primii Academia Sovietică a Forțelor Aeriene în anul 1957. A devenit pilot militar, iar doi ani mai târziu a fost ales pentru antrenamente speciale, făcând parte dintre primii cosmonauți ai URSS.

leviathan.ro

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.