default-logo

Zahu Pană – poetul care a cules florile liricii din temniţele comuniste

Sunt scriitori care aleg să fie în primul rând martori ai vremii. Timpul pe care l-a trăit poetul Zahu Pană a fost crunt cu românii şi poeţii neamului. Părintele Gheorghe Calciu Dumitrasa, care a trecut jertfelnic prin închisorile comuniste şi a înfruntat iadul de la Piteşi a scris cuvinte frumoase despre munca de culegător de poezie a lui Zahu Pană: „Aşadar, Dumnezeu a trimis poeţii acolo… Mă gândeam chiar la vorba aceea, că românul s-a născut poet. Citeam în culegerea de poezii a lui Zahu Pană că poezia a fost un specific al Gulagului românesc. Nu ştiu dacă la ruşi sau prin lagărele naziste a existat o astfel de creatie.” Zahu Pană a fost poetul care a editat în 1982, la „Cuvântul românesc”, în exil o antologie lirică, care a rămas astăzi, paradoxal, singura de referinţă: „Poeţi din închisori”. pentru a îi proteja pe poeţii din ţară le-a dat pseudonime. Pe Andrei Ciurunga l-a numit Acturus, după numele unei stele dintr-o constelație cerească.

Poetul Zahu Pană s-a născut la 20 august 1921 în comuna Belea de Sus, fosta Macedonie iugoslavă. Tatăl său, Vasile Pană a fost naţionalist şi a luptat ca voluntar în primul Război Mondial. În 1925 familia sa a fost colonizată în Cadrilater, comuna Cocina, județul Durostor. Aici, Zaharia a urmat școala primară și apoi școala comercială din Silistra. La 14 ani debutează în revista liceului Lumina, cu poezia Vijelie. După moartea prematură a tatălui său in 1935 și cedarea Cadrilaterului în 1940, se mută la București alături de ceilalți membri ai familiei sale, continuându-și studiile în capitală. Simpatizant al mișcării naționaliste care cuprinsese țara, este arestat prima oară în 1941, condamnat la 8 ani de închisoare și trimis la Aiud. În 1941, este trimis împreună cu un grup de studenți aflați în dentenție pentru a lupta pe frontul de răsărit. După terminarea luptelor este luat prizonier de trupele sovietice, dar reușește să fugă și să ajungă în țară, unde își termină studiile liceale și absolvă Academia Comercială din București, pe care a întrerupt-o la arestare. O absolvă abia în 1974. În anul 1958 este arestat din nou de regimul comunist și trimis la Aiud însă este eliberat în 1964 în urma Decretului de Grațiere.

Arestat de doua ori sub regim comunist, pentru convingerile sale naţionaliste, a fost eliberat prin decretul de gratiere din vara anului 1964.În închisoare a cunoscut ororile comunismului, dar şi pe marii poeţi care au intrat în panteonul literaturii române, de la radu Gyr la Nichifor Crainic sau Traian Dorz. E recunoscut de tânăr ca un poet pătimaş şi talentat. „ Poet pătimaș, înzestrat și cu o memorie prodigioasă, Zahu Pană a fost primul care a cules cu pasiune și interes, atât în închisoare, cât și după aceea, aproape toată creația lirică a poeților români condamnați de infernalul regim comunist. A avut o viață zbuciumată, plină de peripeții dramatice, de chinuri, de lipsuri, de frământări și de avânturi idealiste, cu înfrângeri și ridicări, dar până la urmă triumfătoare și pilduitoare, bogată în roade pe plan cultural și spiritual. Zahu a fost un poet și publicist de mare talent și un luptător naționalist dârz și neînfricat până în ultimele lui clipe, când s’a dus dintre noi.” (Ionel Zeana). Poetul se căsătoreşte cu Marica Caramihai, în 1965, şi are şansa să emigreze în SUA stabilindu-se la New York în 1976. Soţia avea rude în SUA. Colaborează activ la “Cuvantul Romanesc” din Canada cu rubrica “Efemeride” si la pagina “Fara Armaneasca”. În exil a desfăşurat o bogată activitate publicistică (la Ethos, Solia, Unirea, Drum etc., dar mai ales la Cuvântul Românesc de la Hamilton, Canada, unde, începînd din 1980, a fost redactor şi colaborator permanent, ţinînd multă vreme şi o pagină în dialectul macedo-român). În 1982 publica la Editura “Cuvantul Românesc” monumentala lucrare “Poezii din inchisori”, o culegere antologica din opera lirica a peste 50 de poeti cunoscuti si anonimi, antologie cu care intră în istoria literaturii române, cu o prefaţă de Vintilă Horea, iar in 1989, cartea lui de poezii originale, “Cu acul pe sapun”, ce se bucură de o primire bună din partea criticii literare. În exil activează în rândul comunităţii româneşti din America de nord, prin conferinţe, întâlniri culturale, simpozioane, remarcându-se ca un exponent a celor care au fost nevoiti să enmigreze, pentru a fi liberi. În luna iulie 2000 participă pentru ultima oară la Săptămâna Câmpului Românesc din Hamilton. Era un orator desăvârşit, fiind si moderatorul acestui mare eveniment cultural, fapt pentru care a fascinat auditoriul cu tema “Amintiri despre Radu Gyr”. A fost un semn de bun rămas. Zahu Pană a trecut la cele veşnice pe 11 martie 2001 în New York, după o grea suferinţă.

Zahu Pană a fost şi un culegător de folclor şi poezie a aromânilor din Balcani. A publicat în antologia de lirică aromânească din Bucureşti. El a pus în limba aromânilor versurile lui Eminescu, Blaga sau Cenra. În articolul intitulat „Cadrilater”, el răspundea celor care considera acest teritoriu o anexiune obtinută în anul 1913, menţionând precizarile istoricului Vasile Pârvan: „Cu mult înainte ca Dacii din Dacia să se faca romani, Dacii din Dobrogea au început să vorbească latineşte”. Zahu pană a rămas în istoria literaturii române ca un catalizator al liricii din închisorilor comuniste. Antologia dedicată poeţilor din temniţele comunsite este şi astăzi singura care cuprinde exhaustiv viaţa şi opera celor care au suferit şi luptat în gulagul românesc. Ca poet Zahu Pană adoptă mesajul liric al modelelor sale din temniţele comuniste: Radu Gyr şi Nichifor Crainic, fără să se ridice la valoarea literară a acestora.

Zahu Pana a publicat o biografie a mentorului său spiritual, poetul Radu Gyr, caruia i-a fost dat „să urce povara geniului său spre cele mai grele trepte spre înălţare”. Pe acest poet, care, „dela Eminescu încoace nici un altul n-a fost mai cunoscut si n-a avut un destin mai tragic”.

„Cuvinte reci, voi gînduri de-nchisoare,
voi răni deschise, urme de cătuşe,
şi voi obloane-nchise pentru soare,
tu ochi spion clipind viclean prin uşe;

anchetatori şi gardieni, voi brute,
voi furi de libertate şi credinţe
ce-aţi semănat orori necunoscute,
vătafi de chinuri şi de suferinţe;

voi zile înşirate ca pe aţă
şi viaţa-a noastră, palidă-arătare,
voi ani trăiţi în noapte şi în ceaţă,
zbătuţi în chinuită sugrumare –

v-am încrustat ca mărturii sub astre
şi v-am dorit tăriile din oase,
dar m-am spălat cu literele voastre
şi din săpun nimic nu mai rămase…

Acum vă chem din marea risipire
să vă îmbrac în cea mai nouă haină
şi rînd cu rînd, venind din amintire,
strîngeţi-vă la ceasul meu de taină!”

Poezia lui Zahu Pană este impregnată de motive lirice specifice perioadei de recluziune forţată. Poezia sa e o „taină” care se revelă celor care au suferit în închisori în căutarea luminii. Pentru el poezia este o perpetuă înălţare spre cerul ca liman al mântuirii. Poetul chiar scrie un poem pastişă după celebra poezie a lui Radu Gyr, recunoscută de către cititori.

„L-am asteptat azi noapte pe Iisus
sa vina in celula mea saraca
si ca pe vremuri de demult sa faca,
mântuitoarele minuni, cu har de sus.

Cu sufletul închis în carapace,
priveam cu ochii tulburi, ca prin sita;
afara trecea vremea zdrentuita
si cerul adormise in baltoace.

Ca robii tarii mele treceu norii,
cu saci de plumb pe sub fereastra lunii,
sa-si scuture in morile furtunii;
ca vocea dinamitei in istorii!

Dar Iisus intarzia sa vina
chemat de-atatea mii de oropsiti
– din veacul trist al neamului de sciti –
înşetosati de zari si de lumina…

În noaptea de carbune si de ceata,
in geamul meu trei degete-au batut
si a intrat un ins necunoscut
cu semnele adancului pe fata.

Privindu-ma cu ascutimi de fier,
a hohotit tiranica faptura
si fiarele de gratii se facura
ca nu mai sunt la geamul meu stingher.

– Tu stai aici de basme cu vampirii?
dar scutura-ti durerea si pustia,
femei tulburatoare ca betia
au falmanzit de patima iubirii.

Urmeaza-ma! Afara e Puterea
si scaune lipsite de domnii!
Eu i-am raspuns: – Raman printre stafii
sa-mpart cu ele temnita si fierea!…

– Urmeaza-ma! Cu rumenite pani
belsugul ti se pleaca-ngenunchiat
Eu i-am raspuns: – Raman infometat
dar nu pot sa jertfesc la doi stapani!

De nu-mi urmezi, nici zori, nici nopti cu luna
n-o sa apuce ochiul tau flamand!
Eu i-am raspuns: – tarziu sau mai curand,
o Cruce nevazuta ne aduna!

M-a fulgerat privirea de otel
si gratiile s-au intors ‘napoi…
Departe peste gardul dintre noi,
Iisus ma astepta s-ajung la El!” (Vizita)

Zahu Pană are nostalgia Cadrilaterului, ca loc şi spaţiu de revigorare a tinereţii şi melancoliei, un spaţiu al paradisului pierdut, scris în stil blagian. Parcă citeşti din metaforele lui Ion Pillat.

Ma poarta drum de tara prin colt de stepa arsa
calcat in veac de pasul legiunilor romane,
si-n zari salutul tandru, al fetelor morgane
chemare obsedanta in valuri se revarsa.

In cale-mi ies turcoaice, mladite de agud
ce sufera umile a sotului cherem
suras amar de sclave nascute in harem
cadanele voalate din Dobrogea de Sud

In noptile de vara neobositi osmanii
cu ochii prinsi de febra comorilor ascune,
in care zac atatea secrete nepatrunse
sa vada dans de flacari, asteapta aici cu anii

Cand zamislesc in taina insemnele astrale,
Inalte zodiacuri ce nu si-au spus cuvantul
aici macedonenii deztelenesc pamanul,
sa semene istorii si puncte cardinale (Cadrilater)

Scrisul lui Zahu pană stă sub semnul destimului său tragic, de om care a pătimit alături de o întreagă generaţie care a iubit libertatea şi pe Hristos. Poetul transpune suferinţa în versuri cu delicateţe şi o imensă tristeţe. Parcă citeşti din Andrei Ciurunga sau Traian Dorz.

„De-acum nu voi mai fi nimic!
Doar plansul stresinii stricate,
cand la firida imi va bate
cu degetul de mucenic

Astept doar timpul sa se scurga
ca o poveste dintr-o carte,
cand vantul aprig dintr-o parte,
va calari o toamna murga…

Aici nici vise nici istorii,
nu bat din pinteri desteptari;
sperantele spre alte zari
s-au departat ca si cocorii…” (Vers de toamnă)

Poate ca poet Zahu Pană nu a atins înălţimile stelare şi măestria metaforelor inefabile ale unui Radu Gyr, dar viaţa sa şi opera de antologare a liricii din temniţele comuniste rămâne cea mai semnificativă mărturie despre cea mai frumoasă generaţie de poeţi frântă de un destin străin, care şi-a găsit împlinirea în unirea creaţiei cu Creatorul.

Ionuţ Ţene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.