„Dincolo de discursul politic, Europa este, pentru mine, o aventură hotărâtoare pentru întreaga omenire” – îmi spunea, în biroul său din Geneva, de unde se vedeau, în plină vară, înălțimile înzăpezite ale Mont-Blancului, filozoful și umanistul elvețian și european Denis de Rougemont. Era atunci, adică în urmă cu aproape cincizeci de ani, directorul Centrului European de Cultură, pe care l-a fondat în primii ani după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când războiul rece abia se presimțea și intelectualii europeni sperau ca zestrea culturală comună a continentului să poată fi și ea valorificată în slujba concilierii și conlucrării într-o parte a lumii, care trebuia să se refacă prin eforturi comune.
Interviul pe care mi l-a acordat atunci l-a însoțit cu o carte care rămâne și acum pe cât de actuală, pe atât de necesară: „Șansele Europei”. Într-un moment când corul bocitoarelor eurosceptice prohodesc declinul și dezintegrarea Uniunii Europene, cacofonia poliglotă a europesimiștilor trebuie disociată de conceptul Europa, fixat definitiv în locul care-i revine în istoria universală. Proiectele, instituțiile și tratatele paneuropene, general europene, fedraliste sau regionale, ca și trecătoarele blocuri politico-militare și economice, alianțele, parteneriatele apar și dispar, continentul poate intra în declin (cum afirma în urma cu o sută de ani Oswald Spengler în titlul unei cărți de referință), dar Europa, prin cultura și civilizația sa, este de două mii de ani în avangarda intelectuală a umanității.
Cum se explică această preeminență bimilenară?, îl întreb pe prestigiosul meu interlocutor (căruia nici n-am avut curajul să-i solicit un autograf pe cartea atunci dăruită). „Pentru că Europa a descoperit întreaga lume și nu alții au descoperit-o pe ea”, mi-a răspuns, cât se poate de simplu și de convingător. Fenomenul european – a continuat – se singularizează prin câteva trăsături unice și absolut originale. Și mi-a dat câteva exemple: „1. Europa a descoperit restul lumii și nu invers. 2. Europa a dominat toate celelelalte continente și n-a fost niciodată dominată de nicio putere extraeuropeană. 3. Europa a produs o civilizație pe care întreaga lume și-a însușit-o sau își dorește să o asimileze”.
Înainte ca poetul și gânditorul francez Paul Valery să vorbească de Europa ca de „un fel de peninsulă a Asiei”, geografii francezi Mantelle și Brunn o descriau în „Geographie universelle” ca „partea cea mai prețioasă a universului terestru, perla sferei, creierul unui corp imens”. Nici suprafața, nici populația, nici resursele solului și subsolului nu explică „funcția mondială a Europei”, pe care Denis de Rougemont o numește „aventura europeană”. Ea începe din mit, cu răpirea Europei de către Jupiter și moștenirea cerească lăsată de Creator fiului lui Noe, Jafet. „Dar îmi pare că unul dintre eroii celui mai vechi poem al vechii Grecii simbolizează cel mai bine pasiunea care animă această aventură fără precedent: eroul Ulisse din epopeea homerică. Stăpânirea elementelor naturii, măsurarea forțelor cu adversari văzuți și nevăzuți, marșul continuu către necunoscut, în confruntare temerară cu pericole uriașe ca Scila și Caribda, aceasta este pasiunea dominantă a lui Ulisse și va fi, aceeași, pasiunea marilor creatori ai societății occidentale. European este acela care merge mereu mai departe, indiferent de condițiile și vicisitudinile din natură, dincolo de tradițiile lăsate de strămoși, dincolo de el însuși – în sfârșit -, mereu înainte, către aventură!”.
Căci aventură europeană au fost și călătoriile încununate de descoperiri geografice ale lui Columb, Magellan și ai celorlalți navigatori ai Lumii Vechi, și descoperirile și invențiile savanților europeni de la Kepler la Einstein, de la Leonardo la biologii contemporani. Prin Europa si europeni, lumea s-a cunoscut pentru prima dată în întregul ei. „Toți acești europeni însetați de cunoaștere, cuceritori ai necunoscutului și neștiutului preferă să se afunde în căutarea pasionată a adevărului, preferă riscul creator meditației prudente și prin aceasta Occidentul, partea aventuroasă a lumii, se distinge cel mai radical de geniul Orientului metafizic, preponderent contemplativ”.
Aventura europeană este una cu suișuri si coborâșuri, cu sistole și diastole. Iar celor ce prezic un viitor sumbru continentului, autorul cărții „Șansele Europei” le amintește „forțele vitale cu care este încă înzestrată Europa, dacă e unită, secretele numai de ea deținute ale unei civilizații universale, precum și funcția pe care ea trebuie să o îndeplinească în ciuda profețiilor decadenței sale, într-o lume pe care uneori cred că o aud cum murmura la urechea sa aceste cuvinte care-i salvează pe cei bolnavi: Apără-te, trebuie să trăiești, căci am nevoie de tine!”.
Cum va continua aventura europeană în anii, secolele, mileniile ce vin? Care vor fi țelurile și visurile ei? „Europa – încheie marele cărturar și militant european – trebuie să-și împlinească visul multisecular de uniune a statelor care o alcătuiesc, prin armonizarea intereselor și năzuințelor lor, căci numai o Europă unită temeinic, rațional și echitabil, concepută și pusă în operă, va putea să-și valorifice șansele, care nu sunt în primul rând ale forței brutale sau solidarizării conjuncturale, ci ale patrimoniului și resurselor sale de cultură și civilizație. Vitalitatea spirituală a Europei este departe de a se fi epuizat”.
Text: Corneliu Vlad
Explicație foto:
Filozoful și umanistul elvețian Denis de Rougemont
Articol publicat în revista „Literatorul”, ediție nouă, Nr.2, martie 2019; revistă aflată sub egida Bibliotecii Metropolitane București, www.bibmet.ro