◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Ştefan Vlădoianu – poetul care a învins, cu zâmbetul pe buze, reeducarea de la Aiud

Se ştie că în perioada gulagului românesc au existat două tipuri de reeducare: cea violentă, fizică prin tortură, de la Piteşti din 1949 – 1952 şi cea de demantelare morală, de la Aiud din anii 1960 – 1964. La Aiud „pedagogul” reeducării a fost comandantul penitenciarului Gheorghe Crăciun, un torţionar român ales de Gheorghiu Dej, tartorul PCR, şi ministrul de interne Al. Drăgici să compromită moral elita intelectuală a tineretului român aflată în închisoare. După ani grei de torturi fizice şi morale, cu lipsa hranei şi medicamentelor, nu putem să-i judecăm pe cei care au „renunţat la vis” pentru ispita eliberării din temniţa comunistă şi reîntregirea familiei. Ca şi Sfântul Petru cei care au căzut au avut parte de căinţă, după ce a cântat de trei ori cocoşul. Totuşi au existat tineri intelectuali care nu s-au lăsat ispitiţi de promisiunea eliberării din închisoare prin acceptarea reeducării şi sinuciderea morală. Scopul reeducării de la Aiud nu a fost ca cei din închisori, deţinuţii politici să iasă cetăţeni fideli regimului comunist, integraţi în muncă aşa cum spunea propaganda, ci să fie compromişi morali pentru a nu mai exista modele pentru tinerele generaţii. Criza morală de azi se datorează pervertirilor morale de la Aiud. O parte dintre cei care au acceptat reeducarea s-au sinucis imediat după eliberare sau au fost ajutaţi să se sinucidă de către securitatea comunistă. Unul dintre deţinuţii politici care a înfruntat şi învins reeducarea de la Aiud a fost poetul Ştefan Vlădoianu. Nici torturile psihice, presiunile administraţiei, colegilor reeducaţi sau zarca, lipsa medicamentelor şi hranei, nu l-a făcut pe poetul Ştefan Vlădoianu să cedeze în faţa regimului comunist. Nu a făcut niciun compromis cu Gheorghe Crăciun, pentru că ştia că altfel ar fi început căderea şi moartea sa morală. A preferat să privească, ca Valeriu Gafencu, viaţa ca o cruce pe drumul mântuirii şi învierii şi a învins cu demnitate represiunea. Poetul Ştefan Vlădoianu a fost închis aproape 20 de ani la Aiud, încă din 1942, de către justiţia totalitară a lui Ion Antonescu. În închisoare aproape că şi-a pierdut vederea. Refuzând compromisurile a fost înfometat şi torturat, dar nu a renunţat la crezul său românesc. A refuzat cu demnitate propunerea reeducării perfide a lui Gheorghe Crăciun, acest român trădător din Mintiu Gherlii, folosit de către comunişti, după ce în tinereţe a avut o aventură şi imixtiune politică în lumea legionară. Poetul este trecut imediat în rândul „recalcitranţilor” şi supus înfometării şi torturii psihice, precum şi la regimul de zarcă, iarna când se putea dormi doar în picioare altfel se murea de pneumonie sau TBC. Pentru a-l face să cedeze Gheorghe Crăciun îi introduce în celulă un informator Gheorghiu din Constanţa pentru a îi face propunerea că dacă acceptă reeducarea va avea acces la infirmeria penitenciarului şi la un tratament care să-i redea vederea. Ispita era mare. Dar vederea lăuntrică era mai importantă pentru poet, decât vederea obţinută prin compromis şi cedare în faţa comuniştilor. Turbat de furie Gheorghe Crăciun i-a făcut zile amare până la eliberarea în ultimul lot al neînfrânţilor de la Aiud din vara lui 1946. Poetul Ştefan Vlădoianu devenise un reper moral recunoscut la Aiud şi poeziile sale erau învăţate pe de rost de către deţinuţi, aproape la fel ca cele ale lui Gyr şi Crainic. „Şi cu toate acestea, la sfârşitul primei perioade pregătitoare, majoritatea deţinuţilor Aiudului ajunseseră la capătul puterilor. Toţi erau epuizaţi psihic şi toţi simţeau o nevoie, ca de aer, de schimbare. Versul regretatului poet Ştefan Vlădoianu:”Ah, fie orice-ar fi, numai să fie!”, era pe buzele tuturor”. (Demostene Andronescu – Reeducarea de la Aiud). Despre poet a scris sugestiv eseistul Răzvan Codrescu: „constănţean, marcat parcă genetic de imaginarul marin, cu nostalgii antice şi medievale, Ştefan (Fane) Vlădoianu (1910-1974) – a cărui creaţie lirică aparţine mai toată anilor de detenţie – s-a numărat printre vocile poetice cele mai dragi celor trecuţi prin temniţele comuniste şi care cred încă, chiar în lipsa dovezilor materiale, că sfîrşitul său, într-un accident stupid, la 10 ani de la punerea în libertate, n-ar fi fost străin de mîna criminală a Securităţii. Dar oricum va fi trăit şi va fi murit, el îşi merită posteritatea atîi ca mărturisitor, cît şi ca poet, căutător neobosit de ritmuri noi, fascinat pînă la preţiozitate de resursele expresive ale limbii române, în care a fost mereu acasă şi liber fără rest. Marele său admirator, profesorul şi scriitorul Marcel Petrişor, la rîndul lui fost deţinut politic, a avut iniţiativa acestei ediţii, pe care şi-a asumat-o generos, atît spiritual, cît şi material (aşa cum făcuse şi cu ce s-a păstrat din opera poetică a lui Constantin Oprişan). Fie ca aceste prezenţe esenţiale să rămînă spornic lucrătoare în iconomia eternităţii româneşti!”

Ştefan Vlădoianu s-a născut la Constanţa în anul 1910. A fost închis la vârsta de 32 de ani şi a zăcut 22 de ani fără întrerupere în temniţa comunsită, mai ales la Gherla şi Aiud. A mai lucrat la minele închisoare din Baia Sprie şi Valea Nistrului. La 10 ani după închisoare, în anul 1974 este călcat de o maşină în plină zi. Era consecinţa fizică a orbirii sale în urma refuzării reeducării de la Aiud, deoarece nu a primit îngrijiri medicale. Unii spun că autoturismul a fost al securităţii. Ştefan Vlădoianu a lăsat posterităţii un manuscris cu 75 de poeme originale, dar şi poezii reţinute în memorie din închisoare ale lui Gheorghe Calciu, Iosif V. Vulcan şi Marcel Petrişor, precum şi traduceri din poeţi englezi şi francezi, fapt ce arată cultura sa rafinată. Numeroase poezii, Ştefan Vlădoianu le-a scris în memorie, pe scoarţa cerebrală, în închisoare, unde refuzând reeducarea nu a primit hârtie şi creion. Poezia lui Ştefan Vlădoianu este influenţată de stilul baladesc promovat de „cercul de la Sibiu”, reprezentat de Ştefan Augustin Doinaş sau Radu Stanca. „Sfântă fecioară!/nicio caravelă/pe zarea mai posacă, mai rebelă/Ne-mpotmolim în timp ca-ntr-o băltoacă” (Balada corsară). Poet rafinat, Ştefan Vlădoianu percepe universul ca o bijuterie şlefuită, ca un cadou dăruit divinităţii. Poezia e străbătută de un fior al nostalgiei autumnale „Azi, întomnare!…Şi-mi sună zvonul tainic a despărţire grea.” Poetul nu a scris o poezie militantă sau cu mesaj creştin evident în închisoare, preferând refugii interiorizate într-un subiectiv ce ţinea legătura cu creaţia. „Cuvintele acestea banale,/din har decăzute şi pale, le-aş vrea herghelie-ntre cer şi pământ…” (Preludiu). Poeziile lui Ştefan Vlădoianu au fost publicate după 1990, cuprinse într-un volum sub îngrijirea lui Enache Puiu, sub denumirea „Sângele lui Nessus”, titlu care sugerează fatalismul uman. Ştefan Vlădoainu calcă pe urmele lirice ale lui Valeriu Gafencu fără să atingă înţelesul total hristic al Sfântului Închisorilor, care de fapt reprezintă eliberarea de sub teroarea omnitudinii. „Pentru Ştefan Vlădoianu, aruncarea la izolare a constituit ceva tot atât de sacru: condiţia împlinirii spirituale, prin întâlnirea cu poezia” scria editorul Enache Puiu. Poezia lui Ştefan Vlădoianu „sângerează” solar în metafore clare ce amintesc de clasicii greci. Viaţa şi opera lui Ştefan Vlădoianu au rămas o carte deschisă încă nescrisă de istorici. Lirica poetului trebuie reevaluată de critica literară pentru a fi un semn de hotar al modernităţii literare româneşti. Lirica din închisori este o pagină de istorie literară, nevalorificată, care trebuie inclusă în istoria literaturii române. Ştefan Vlădoianu a rămas în memoria colectivă ca cel care a înfrânt moral reeducarea de la Aiud şi i-a râs simbolic drept în nas „pedagogului” de la Aiud: torţionarul Gheorghe Crăciun.

Ionuţ Ţene / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *