Toţi înţelepţii lumii, oamenii cei mari, au vorbit şi au scris despre bătrâneţe, iar eu am selectat câte ceva în acest sens:
„Ca să îmbătrâneşti, nu trebuie să devii bătrân. Poţi să te naşti bătrân şi poţi să mori tânăr” (J. Cocteau).
„Vârsta nu-i un pretext de îmbătrânire” (G. Slatter).
„Îmbătrânirea nu este pe gustul meu, dar este singura metodă de a trăi mult” (Sainte-Beuve).
„Trebuie să adăugăm viaţă anilor şi nu ani vieţii” (Victor Hugo).
„Partea bună a lucrurilor: în ciuda vârstei poţi să fii mai tânăr ca niciodată” (Albert Einstein).
„Un om îmbătrâneşte când grijile iau locul visurilor” (John Barrymore).
„Îmbătrânirea este putinţa de a rămâne tânăr mai mult timp decât alţii” (Bernard Shaw).
„Când îmbătrâneşti trebuie să-ţi organizezi spiritul tinereţii de-a lungul anilor” (Paul Eluard).
„Când îmbătrâneşti, să nu încetezi să zâmbeşti, altfel îmbătrâneşti cu adevărat” (Balzac).
„La 969 de ani, Matusalem arăta atât de bine, că de-abia îi dădeai 345 de ani”! (Tristan Bernard). „Bătrâneţea – când începi să spui: niciodată nu m-am simţit atât de tânăr” (Jules Renard).
„Bătrânii, ca şi cei mici, vor să fie compătimiţi pentru durerea lor, însă de bătrâni nimănui nu-i este milă” (A. Cehov – „Unchiul Vania”).
„Nu voi fi niciodată bătrân. Pentru mine, bătrâneţea înseamnă întotdeauna cu 15 ani mai mult decât vârsta mea” (Francis Bacon).
„Bătrâneţea nu are culoare, numai demnitate” (Carlos Saavedra Weise).
„Educaţia este cea mai bună asigurare pentru bătrâneţe” (Aristotel).
„Bătrâneţea: cununa vieţii, ultimul act al piesei noastre” (Cicero).
„Bătrânete, haine grele, ce n-aş da să scap de ele!” – spune o vorbă din popor.
Şi găsim în înţelepciunea populară o mulţime de referiri la bătrâneţe. Am selectat cum ar fi, de exemplu:
„Bătrânul este stâlpul casei. Învaţă le tinereţe, şi vei sta la bătrâneţe. Cine adună la tinereţe, are la bătrâneţe. Seamănă la tinereţe ca să ai ce culege la bătrâneţe. Pe bătrân să-l cinsteşti ca pe un părinte şi pe orice tânăr ca pe un copil al tău. Pe bătrân să-l cumperi, să nu-l vinzi. De omul bătrân să nu râzi, căci ai să ajungi ca el”.
Iată ce am găsit la personalităţile marcante ale culturii noastre:
„Bătrâneţea trebuie să fie o situaţie morală. Bătrâneţea este vrednică de respect, când a fost în urma ei o bărbăţie” (Nicolae Iorga – „Cugetări”).
„Suflaţi colbul de pe cronici şi faceţi să renască virtuţile bătrânilor de atunci, în sufletul tinerimii de azi” (Alexandru Vlahuţă – „Gânduri”).
„Cu cât oamenii îmbătrânesc, cu atât spiritul lor devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfăţişare mai organică. Pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi” (Lucian Blaga).
„Bătrâneţea începe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii şi doruri vagi” (Octavian Paler).
„Ţara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi; ei îi trebuiesc bătrâni, mulţi bătrâni, însă tineri” (Tudor Arghezi).
„Bătrâneţea: scadenţa tuturor poliţelor” (Victor Eftimiu – „Hipocrate se amuză”).
„Cine este bătrân la tinereţe, poate fi şi tânăr la bătrâneţe” (Arhim. Arsenie Papacioc).
“Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea!” (Arhim. Arsenie Papacioc)
„Bătrâneţea – această toacă de vecernie a vieţii” (Vasile Ghica).
Înţelepciunea bătrâneţii: bunătatea, îndurarea, a te şti bucura de bucuria celor din jur. A şti să-ţi strângi pânzele la vreme, ca să poţi intra în port înainte de a te prinde furtuna pe mare.
În concluzie şi încheiere, voi afirma că „bătrâneţea este experienţă bogată, dar experienţa mărginirii puterilor omeneşti, a insuficienţelor lumii, privită în ea însăşi.
Prin aceasta bătrâneţea este vedere a unui alt plan al existenţei decât cel al lumii. Ea trăieşte în vecinătatea misterului. Este preocupată de el. Însăşi viaţa omenească şi toată existenţa îi pare ca mister. Ea se gândeşte mai mult la Dumnezeu, îşi pune toată nădejdea în mila Lui. Ea înţelege rostul lumii şi al vieţii pământeşti, dar ca rost de cale spre viaţa de dincolo de timp.
Cele făcute şi suferite în viaţă ni se arată de folos, dar numai dacă ele au slujit înnobilării noastre, care ne deschide veşnicia fericită.
O viaţă sterilă în cele bune, scutită de suferinţe, ne va condamna la o veşnică uscăciune. Bătrâneţea poate fi de folos şi în acest caz, făcându-l pe om să se schimbe măcar la sfârşitul vieţii şi învățându-i pe alţii să pornească mai curând pe calea celor bune. (Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1993, pp. 132-133).
Stelian Gomboş / UZPR
Foto: pixabay.com