Se întâmplă uneori ca tristețea unor amintiri să dăinuie întreaga viață. Nu se pot uita lacrimile ca o rouă, care inundau fața academicianului Vasile Tărâțeanu, când vorbea de dorul și vrerea întregirii neamului. Spunea cu durere: „S-au îndepărtat speranțele, s-au amplificat dorințele și s-au micșorat «darurile» pe care legitim le solicităm”.
Născut cu harul luptătorului (27 septembrie 1945), acumulând sentimente patriotice pe care mama i le-a inoculat în pruncie, dorința de a avea „țara în țară” a fost ideea de bază pentru care a militat întreaga viață. Revoltat, umilit, dar nu înfrânt, a ridicat stindardul reîntregirii pe care l-au urmat „cei care au țara în sânge/Știu a o cânta și-a plânge”, fiindcă „Vis de țară-i înfioară/ Doar pe cei de dinafară”.
Dar, Doamne, rare sunt zilele în care cu drag ne aducem aminte de trăirile plăcute sufletului. Fericită zi a fost pentru mine ziua de 19 iulie 2014, când, participând, la Craiova, la Festivalul Internațional de muzică și poezie „Adrian Păunescu”, am cunoscut o pleiadă de oameni binecuvântați de Dumnezeu cu harul scrisului, cântecului, actoriei, muzicii și al logosului. Am fost hărăzit să cunosc un OM, pe academicianul Vasile Tărâțeanu, sosit din Bucovina istorică. În cuvântul său a adus elogii și omagiu poetului Adrian Păunescu, activității și operei dânsului. Am fost surprins neplăcut să aud despre deznaționalizarea românilor din Ucraina și gravele abuzuri legiferate împotriva limbii române și a școlilor cu predare în limba română.
În timpul discuțiilor l-am invitat să fie oaspete familiei noastre din Gherla. A acceptat. După o săptămână ne-am bucurat de prezența dânsului la noi. A vizitat orașul, împrejurimile, a luat contact cu oficialitățile și cu oamenii de cultură. Ghid am fost eu și soția. Ne-a oferit cartea „101 poeme”, scriind: „Cu drag de frate pentru fratele Suciu cel care-i numai inimă pentru noi românii înstrăinați”.
A plecat, continuându-și drumul pe cărările țării dragi sufletului, vorbind cu patos de Bucovina și de durerile ei. Dacă Veronica Micle scrie în poezia „Am plecat” (Volumul „Poezii și corespondență”, Editura „Porto-Franco” S.A. Galați, 1991, pag. 22): „Am plecat făr’ de căință… Numa-n voia întâmplării,/ Nici cu gând de zile bune,/ Nici cu jalea-nstrăinării”, Vasile Tărâțeanu, colindând țara în lung și în lat, ca o „suveică”, și-a spus durerea înstrăinării, pierderea demnității de român, a limbii române interzise de Ucraina, dar ne-a asigurat în poezia „Gură de flaut” că: „Atâta timp cât steaua-mi/ În ceruri triste arde/ Eu nu rostesc cuvinte/ Ci-nflăcărez stindarde”.
Căutând izvoare scrise despre Bucovina în colecția săptămânalului „Flacăra lui Adrian Păunescu”, am citit și privit fotomontajul „Românii, Eminescu și tricolorul nu au murit în Bucovina” publicat în 6-12 mai 2011, realizat de Andrei Păunescu. În exemplarul din 10-16 mai 2013 am recitit răspunsul academicianului Vasile Tărâțeanu, din reportajul lui Marius Daniel Mihu, la întrebările pertinente adresate cu ocazia primirii Marelui Premiu „Nichita Stănescu”. Vorbind de limba română, academicianul a spus: „Limba română este limba în care ne-am năcut, limba pe care am primit-o moștenire prin moartea părinților noștri”, parafrazându-l pe Nichita. Acest premiu a fost acordat multor iluștri cărturari, printre care și „pălmașului cu condeiu” (Ion Andreiță) și distinsului om de cultură, scriitor și poet Nicolae Băciuț. Mă alătur și eu celor care l-au felicitat, trecuți în pagina 82-84 a numărului 5 (65) al revistei „Vatra veche”, mai 2014.
Cuvintele scrise pe hârtie îmi sunt hrană spirituală, le citesc cu drag și interes. Referindu-se la hârtie, Tudor Arghezi spunea: „Cel mai mare inventator a fost acela care a inventat hârtia”.
În 22 iunie 2016 am primit de la doamna Doina Cernica, cartea „Dulce de Suceava, Amar de Cernăuți”, care a devenit ABC-ul meu despre Bucovina și în care am citit despre durerea, suferința și tragediile românilor bucovineni înstrăinați, unde nu flutură tricolorul, „strigătul lor disperat” de a-și păstra identitatea de a fi și a rămâne români și menținerea focului viu pentru grafia română.
Vasile Tărâțeanu a primit în 2015 volumul omagial „Crucificați pe harta țării” editat de „liga Culturală pentru Unitatea Românilor de pretutindeni” înmânat de către Victor Crăciun, președintele ligii, eveniment consemnat de Tudor Nedelcea în FLAP din 18-24 septembrie 2015.
În calitate de amfitrion, Vasile Tărâțeanu a primit numeroase delegații ale Ligii în 1990, din care făceau parte și Grigore Vieru, și Ioan Alexandru, condusă de Victor Crăciun (a doua vizită la Cernăuți). Membrii acestei delegații și amfitrionul au așezat bustul lui Eminescu, o operă a lui Marcel Guguianu, în curtea casei lui Aron Pumnu. S-au ținut discursuri înflăcărate despre durerea sufletească a românilor, etnici în Ucraina, dar și cuvinte critice. Printre cuvintele rostite, Victor Crăciun a spus: „Autoritățile române nu manifestă o mai mare fermitate în solicitarea unor criterii de reciprocitate, care să permită etnicilor români din Bucovina, azi pe teritoriul Ucrainei, să se bucure de aceleași drepturi și libertăți pe care statul român le asigură etnicilor ucraineni. Deși românii din Ucraina nu au ajuns cu voia lor în țară străină, nu cerem nici mai mult pentru ei, dar nici mai puțin decât noi oferim minorității ucrainene. Să cerem respectul cu diplomație, dar fără jumătăți de măsură”. Cât de actuală este această solicitare! Acest eveniment patriotic a fost consemnat de Victor Crăciun în articolul „Biruința sub semnul lui Eminescu”, în FLAP din iunie 2016.
Au trecut ani de când academicianul Vasile Tărâțeanu ne-a onorat cu prima vizită. Atunci și-a exprimat dorința să pășească pe urmele distinsului cărturar, Mitropolitul Visarion Puiu, fratele mamei sale, deținut politic și în penitenciarul din Gherla. A urmat a doua vizită în octombrie 2014, când a vizitat locul de detenție și a avut posibilitatea să lectureze din memoriile fostului deținut Visarion Puiu în fașa unui grup de deținuți și a unor scriitori gherleni. Această bucurie și-a exprimat-o într-un articol publicat în ziarul Făclia din 30 octombrie 2014
Cu regretatul Vasile Tărâțeanu m-am întâlnit adesea. Aș menționa vizita făcută la Cernăuți, la invitația repetată a ilustrului cărturar Vasile Tărâțeanu de a participa în doi septembrie 2018 la sărbătoarea „Ziua Limbii Române” cu un buchet de flori depus la statuia lui Eminescu. În interviul cu poetul Vasile Tărâțeanu din octombrie 1990, doamna Doina Cernica consemnează gândurile, preocupările și dorințele intervievatului. Printre multele dorințe, cea mai arzătoare este realizarea unui monument Eminescu, la Cernăuți. Vasile Tărâțeanu spune: „Ne doare și ne îngrijorează atacul mârșav al unor organizații care boicotează construirea monumentului, la Cernăuți”. Dar, vorba cântecului „… o mai fi și cum vrem noi”. Și iată, statuia lui Eminescu s-a amplasat în scuarul de la răscrucea străzilor Universității și Zarkovețka, operă a sculptorului Dumitru Gorșovschi, care a fost inaugurată în data de 15 iulie 2000. La dezvelirea statuii, academicianul Grigore Bostan a ținut un discurs care a înflăcărat inimile românilor înstrăinați. Cei doi sunt înnobilați de ziarista Maria Toacă, în articolul „Le cântă în suflet pasărea măiastră a creației”, publicat în „Crai Nou” din 8 mai 2020. La această statuie am depus și noi un buchet de flori înmiresmate cu balsamul „florilor de nuferi galbeni”.
Academicianul Vasile Tărâțeanu fiind plecat la Iași, doamna Maria Toacă ne-a fost ghid. Cu bunăvoința dânsei am vizitat orașul, împrejurimile, Cetatea Hotinului și localitatea Mahala, onorând suferințele Aniței Nandriș cu un buchet de flori depus la bustul celei care a scris cartea „20 de ani în Siberia – Amintiri din viață”, primită în dar de la primărița localității Elena Nandriș.
„Doamna românismului din Cernăuți, Maria Toacă”, împreună cu familia ne-au fost oaspeți dragi la Gherla.
Am revenit la Cernăuți la insistențele domnului Vasile Tărâțeanu, în 13.04.2019, fiind oaspeți casei dânsului și a soției, Elena Vântu, unde ne-am simțit „ca-n rai”. Neținând cont de starea precară a sănătății, Vasile Tărâțeanu ne-a dus la cele mai importante obiective din oraș: Casa lui Aron Pumnu, Universitatea și sala de marmură unde s-a semnat actul Unirii, străzile și clădirile-simbol pentru români, monumentele funerare ale înaintașilor din Cimitirul central, Mănăstirea Bănceni unde am asistat la slujba oficiată de episcopul-vicar, starețul Loghin, consătean cu Vasile Tărâțeanu. În 7.05.2019, am trimis o scrisoare de mulțumire starețului Loghin. La plecare, ne-a onorat cu cărțile dânsului. În cartea „Unirea Bucovinei cu România” – apărută sub egida celor trei edituri: Editura Academiei Române, Editura Muzeul Brăilei Carol I și Editura Albatros, a scris: „Cu dragoste și cu durere despre unirea și neunirea noastră, domnului drag nouă Niculae Suciu și distinsei lui doamne Ioana. Toată considerația alcătuitorului”. Semnătura, aprilie 2019, Cernăuți.
Ne-am bucurat de numeroasele reîntâlniri cu academicianul-patriot Vasile Tărâțeanu, eu și soția, în cadrul numeroaselor festivități culturale: la Craiova, la Gala premiilor Scriitorilor Bucovineni, de la Suceava, la Gala Premiilor Eminescu „Teiul de Aur” și „Teiul de Argint” unde am fost onorați cu diplome și medalii la Botoșani și în alte localități.
A fost o sărbătoare în casa noastră când ne-a onorat cu a treia vizită prilejuită de Festivalul Internațional de Carte Transilvană, de la Cluj, din 2-7 octombrie 2018, dedicat Centenarului Unirii. Participând în calitate de invitat de onoare, a adus cu dânsul o hartă a României istorice, pentru că, așa cum spune în poezia „Lecția de geografie”, „… în sufletul fiecăruia dintre noi/ Se răzvrătește o altă geografie”. Această hartă a constituit motivul pentru care autoritățile ucrainene au făcut percheziții la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzaki”, de unde au ridicat documente și cărți, iar în stradă un număr însemnat de ucraineni au pichetat sediul, ne-a relatat invitatul.
A avut un suflet mare, în care erau cuprinși toți românii înstrăinați. Rezidă în tot ce a făcut pentru alinarea suferințelor și durerilor celor din afară, a celor care pășesc pe glia străbună, moșia lui Alexandru cel Bun și a lui Ștefan cel Mare.
Am simțit o bucurie imensă când casa noastră s-a umplut de musafiri dragi sufletelor noastre, membrii delegației conduse de Vasile Tărâțeanu, care a participat la festivitățile de la Alba-Iulia prilejuite de Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrieb 1918. În cele două ceasuri, cât au zăbovit la noi, au fost tratați cu produse culinare și băuturi specifice locului, de către soția mea, ale cărei lacrimi exprimau marea bucurie a prezenței românilor înstrăinați, în România și la noi în casă. Am sorbit însetați din cuvintele prin care își exprimau fericirea de a se afla în Țara-Mamă, dar și din cele prin care își exprimau necazurile pe care zi de zi trebuie să le înfrunte. Scriitorul Vitalie Zâgrea ne-a luat un interviu pe care l-a publicat în revista BucPress
Din Cernăuți – revistă de gândire românească.
Aceasta a fost a patra vizită a scriitorului-patriot Vasile Tărâțeanu, la noi în casă. Din păcate, și ultima.
Dorul de a avea și sta cu „Țara în țară” îl exprimă, cum nu se poate mai bine, generalul Gheorghe Văduva în poezia „Aripi sedentare”, din volumul „Dincolo de zid”- versuri – Editura Societății Scriitorilor Militari din București, 2022 (sursa Doru Vidrașcu din FLAP nr. 49/2022), „… Ești însă om și nu îți uiți izvorul,/iar casa ta din tine nu te lasă,/te face să te simți mereu acasă,/când te cuprinde iubirea și dorul./ Aceasta-i noțiunea salvatoare,/și zbor frumos cu aripi sedentare”.
Vasile Tărâțeanu a trăit o viață demnă. Ne-a împărtășit și nouă, prin scris, „cărarea mea plină cu de toate”, prin care a devenit o amintire scumpă sufletelor noastre. Compozitorul, textierul și poetul Mihai Dumbravă susține: „Dar puterea-i de-a te face/ Să rămâi o amintire/ Stă în clipa ce desparte/ Viața de nemărginire…” (Poezia „Ideea morții” pag. 41, volumul „Fără muzică… – Poezii” – București 2005.
Sunt convins că dimineața, după rugăciune, spunea cu inima împăcată: „Ce mult îmi place să fiu român”. Aceste cuvinte le-a exprimat datorită decalogului personal, însușit și respectat: „Îmi iubesc țara, pământul pe care m-am născut, pe care calc în fiecare zi, pe care mi-am clădit căminul; iubesc limba dulce românească, în această limbă plâng, râd și cânt, îmi iubesc și stimez concetățenii și am credință că împreună vom răzbate”.
Tot așa de convins sunt că și-a pregătit rugăciunea pentru ultimele clipe în poezia „Nu trage, Doamne, perdeaua”, aflată în volumul „101 poeme”, la pagina 10: „În ceasul al doisprezecelea, ajuns, zic, har Ție, doamne/ că ai lăsat întredeschise ușile/ ușile Tale(…) fiindu-ți milă de mine păcătosul…”. Cu speranță, în ultima suflare, spune: „O, Doamne/ nu trage perdeaua/ mai lasă-mi o șansă/ poate singura în viață/ ce ar trebui să-mi aparțină cu adevărat/ mântuindu-mă/ Ușile, Ușile”.
Ca o răsplată, ostoindu-i durerile, Dumnezeu l-a luat la Dânsul în 8 august 2022. „A fost redat pământului în ziua de 10 august, când este ziua morții Mitropolitului Visarion Puiu”, ne spune Maria Toacă, în „Crai nou”, Suceava, 18 august 2022.
I s-a împlinit dorința supremă: „IMPORTANT CĂ PESTE MINE-I ROMÂNESCUL PĂMÂNT”.
Vasile Tărâțeanu va rămâne în sufletele celor care gândesc și trăiesc românește, toată viața.
Niculae Suciu – Gherla
Membru al Ligii Scriitorilor – Filiala Cluj
Foto: botosaneanul.ro