Undeva pe strada noastră însingurată, pe lângă un plop însingurat, se plimba un bărbat singur.
Purta cu el toată singurătatea pământului într-o inimă singură.
Iar deasupra lui numai stelele triste îi luminau drumul trist, într-o seară tristă.
Şi numai vântul îngândurat îi mângâia fruntea-ngândurată…
Se vede că pierduse pe undeva vreo iubire şi-o căuta pe strada noastră. Iar unde, cum şi când o pierduse, probabil că nu mai ştia nici el. Pentru că după felul în care se mişca se putea observa că e bătrân mai de demult.
Iar noaptea, ca să-l consoleze, se aproprie încet de tristeţea lui şi se înnegură mai mult.
Şi acum pe strada noastră însingurată, pe langă un plop însingurat se plimba numai o umbră…
Iar dimineaţa oamenii l-au găsit îngheţat lângă un plop îngheţat c-o inimă şi o iubire îngheţată.
CE VIAȚĂ!
Doina DABIJA / UZPR