La nivel teoretic, cunoașterea se continuă în aplicații. Este un prilej pentru a se amplifica, pentru a genera noi idei necesare jurnalismului, pentru a i se preciza sensurile și limitele.Prin aplicații, cunoașterea se valorifică prin articolele scrise de ziarist și se evaluează de cititor. Dacă, termenul de aplicație își restrânge nejustificat ființa numai la sensul de aplicație tehnică este o mare greșeală. Aceasta este extinsă și în jurnalism. Recunoscând însemnătatea de prim rang a conceptului de “aplicație practică “ pentru civilizația modernă în genere, specialiștii în domeniul comunicării regăsesc și alte subînțelesuri care derive din înțelesul termenului de aplicație. Așa cum o vede P. Botezatu în Semiotică și negație apărută la Editura Junimea din Iași, 1973.
Exprimând o relație, conceptul de aplicație are punctul de plecare, numit domeniu și punctul de sosire, numit codomeniu, care împreună formează câmpul relației.
În conceptul restrâns de “aplicație practică”, domeniul relației era alcătuit exclusiv din idei, iar codomeniul relației era format din acțiuni. Se recunoștea numai sensul unic de la gând la realitate.Sunt posibile patru forme de relații în câmpul relației de aplicație, vehiculându-se; 1- de la teorie la teorie;2-de la teorie la practică; 3- de la practică la teorie; de la practică la practică.
În concluzie, trecerea de la empiric la teoretic și apoi de la teoretic la aplicabilitate vizează dialectica complexă a concretului și abstractului, iar raportul perceptiv-rațional este un aspect al acestei dialectici, prezent în egală măsură la nivelul cunoașterii teoretice și al aplicabilității. Percepția și gândirea, alături de alte forme ale conștiinței ziaristului, fiind vorba de imaginație și intuiție, mijlocesc permanent și plenar realizarea întregului demers gnoseologic.