A devenit o modă meteahna autorităților alese pe sprânceană de a-și vărsa ofurile în reţeaua online! De o bună bucată de vreme, am pus bunele tradiţii gazetărești în cuiele din palma lui Hristos, pretextând că presa online reprezintă noul portret al jurnalismului. Ne îndoim că în varianta sa cosmetizată cu fibră optică, online-ul poate „mușca” la fel de adânc din obiceiuri decăzute în moravuri, dar şi din purtătorii lor, de vreme ce vorbei care zboară „i se fâlfâie” de subiect, în timp ce cuvântul scris rămâne încrustat în redactor, cititor, personaj și rubrică, mărturie a talentului și implicării celui care semnează articolul.
Trăim într-o societate hibrid, pregătită să primească absolvenţii şcolii hibrid, școală despre care ştim că există, nu pentru că se învaţă în ea, ci pentru că are uși, ferestre și paznic. Atunci de ce să nu perfecționăm cea mai eficientă formă de dialog cu neantul, ieftină ca eugenia? E vorba de o parte a presei online, subtilă formă de a te sustrage cavalereşte de la responsabilităţile zilnice, pitindu-te după un comunicat de presă cu multe lacune, pe care îi poți retrage cu un simplu click, dacă deranjează pe cineva, sau îl poți distribui ca pe un pliant electoral, dacă ţine la critici.
Asta în timp ce presa tradiţională funcționează cu ziar tipărit și varianta lui online. Unele „publicații” se limitează numai la ediții online fără a-și asuma niciun risc (ne întrebăm: sunt ele probe de jurnalism autentic?). Mai mult, își pot retrage după bunul plac un articol sau altul, după ce au luat pulsul cititorilor ocazionali, apreciat în cele mai multe cazuri după numărul înjurăturilor neaoșe.
Până când vom tolera acest IARMAROC VIRTUAL în care neaveniţii își permit să scrie orice pentru că nu există nici un mod de a constata existența lor reală? Cu câteva excepții, nu poți bate la uşa redacţiei online și nu poți pretinde cuiva să îţi răspundă. Pentru că și jurnalistul online e rarefiat ca ozonul, fără ecuson, carte de identitate, diplomă de licenţă și banchet de absolvire. Pentru că nimeni nu și-a asumat deschis condiția de jurnalist online. Nu doar atât – are și el un chip, un public-ţintă, o obligație morală faţă de popor? L-a vizitat FISCUL, s-a destăinuit prietenilor cui îi face reclamă şi pe ce bani? Ca să nu deschidem CARNETUL său de muncă, pentru că ne temem că nu putem parcurge măcar un rând!
Dacă am dreptate, să punem virgulă și să începem secerişul! Să separăm realul de iluzie, să ne debarasăm de postacii fără vocație jurnalistică și să-i dăm uitării! Unele online-uri au „infectat” trupul viguros al jurnalismului clasic, aruncând în aer conștiințe, valori și principii, ziarele viu colorate, şuetele la o cafea, de față fiind, mereu în lesa raţiunii, presa asumată, „câinele de pază al democraţiei”.
Închei cu o întrebare legitimă: recunoașteți un singur confrate din presa online care ne poate lămuri de ce online-ul este îndreptățit „să ia fața” presei scrise, atât timp cât nu poate dovedi că îşi achită toate obligațiile către stat?
Florenț Mocanu / UZPR
(Revista UZP, nr. 21/2021)