default-logo

Informația prin Internet, o stare de religiozitate?

Trecuseră ceva ani buni de la Revoluţie şi noi încă nu ştiam, în România ţinută departe de tehnologiile informaţiei, ce este şi pentru ce este internetul și comunicarea online. Azi, cum zicea un personaj la porţile politichiei într-o împrejurare ce s-a vrut istorică, avem internet și ziare electronice pe pâine. 

Ştiinţific, s-ar spune că personajul îşi manifestă în societate, din plin, funcţiile: informativă, educativă, persuasivă, relaxantă. Așa a fost la începuturile comunicării online. Acum s-au adăugat alte și alte funcții: dezinformativă, manipulativă, falsificativă. Într-un timp fizic în care internetul bântuie şi mişcă lumea, controlând-o şi, mai grav, programând-o, manipulând-o și dezinformând-o, a nu fi ,,internaut“, a nu comunica online, a nu citi presa pe calculator constiuie crimă de lezmajestate. Eşti suspectat şi ridiculizat totodată. Şi cu greu mai găseşti răspunsul la o etichetare de genul: „Până şi copiii de la grădiniţă ştiu de internet, iar seniorii își citesc jurnalele online”.

Practic vorbind, şcolarii nu ştiu bine cum e cu tabla înmulţirii, dar uită de sendviş în faţa PC-ului. Deși, de când cu pandemia și cu școala de acasă, parcă s-au mai plictisit de atâta online. Pe de altă parte, oameni la a treia vârstă, care căutau internet-cafe-urile pentru a naviga în cyberspace şi a dialoga cu nepoţii contra a 15 lei/oră, acum citesc știrile reale și mai ales false pe telefoanele mobile. Angajaţii firmelor bugetare (dar şi private) dau în bulimie şi consumă toner cu… vagonul pentru a-şi afla destinele zodiacale şi a accesa (cât e posibil, fără card) site-urile erotice. Adolescenţii golesc discotecile şi îşi petrec nopţile în faţa messenger-ului, sporind fenomenul-boală bullying, acțiunea online prin care o persoană sau un grup de persoane (mobbing) produc injurii celorlalți și care, efectuată în mod repetat, produce daune emoționale prin agresivitate psihologică, victima nedispunând de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra.  

De dincolo de Ocean, dar şi cu prilejul deplasării sale la Bucureşti, multimiliardarul Bill Gates anunţa, cu ani în urmă, că ne aşteaptă raiul pe pământ, raiul în care vom putea să învăţăm, să dirijăm afaceri, să conducem aplicaţii, să purtăm războaie, să vedem spectacole, să arătăm prietenilor aflaţi la mii de kilometri distanţă pozele aduse cu noi de prin concedii fără a părăsi încăperea. La fel, în ultimii ani, o face și magnatul marii rețele sociale Facebook. Nimic despre agresivitatea online, despre manipularea pe scară largă a comunităților, despre schimbările de profil, despre știrile și jurnalele online în care manipulatorii se dau editori și redactori. 

Pentru că magnații proprietari și administratori ai firmelor, companiilor, rețelelor social-media pe care le conduc nu vor să recunoască că acestea au devenit structuri mediatice manipulatoare și dezinformatoare. Pentru ei nu există rele produse de respectivele structuri, care nu sunt altceva, în concepțiiloe lor, decât entități… tehnologice. Ce contează că tu crezi că citești News Global Post editat la New-York, când e de fapt realizat la Sankt-Petersburg?

Ținând seama de faptul că toți cei ce consumă social-media, dar chiar și ,,spectatorii” la festinul acestora nu se pot opune, nu vor să se opună, nu au altceva de ales, ne întrebăm dacă asemenea previziuni nu ne aruncă direct în oceanul unei noi religii planetare, în care încă nu ştim dacă ne aşteaptă antisocialul, clandestinitatea, epidemiile şi, de ce nu, haosul. Epidemiile fiind de domeniul trecutului, acum fiind pandemiile la orizont.

Timpul va decide. Deocamdată ni se pare că internetul, prin rețelele lui de comunicare online, este deosebit de util, atât timp cât, cu un singur click, o lume întreagă, un univers ni se aşterne la picioare. Avem accesul rapid şi eficient la informaţie. Dar și la… dezinformație. Nu ești conectat la internet și la media (sau: mediile de mase)  – care cuprind acum toate sursele/mediile de informații publice care ajung la un număr foarte mare de persoane –  televiziune, radio, internet, presa cu aparițiile ei periodice (ziare, reviste foiletoane, ediții speciale) – nu ești informat. Iar dacă te conectezi la ele, ești… dezinformat. Aceasta presupune că produsul respectiv este ușor de obținut și are un preț accesibil pentru toate grupurile sociale. Bagajul de cunoştinţe (nu cel cultural) este sporit. Fără efort, fără bani, fără gândire prea multă, fără trăire afectivă, avem la dispoziţie o uriaşă bibliotecă de informaţii a lumii. În care, de la sădirea pomilor la mecanica cuantică, de la reţetele de bucătărie la turismul virtual, de la viruși la antiviruși și vaccinuri, totul este aranjat, pe verticală şi pe orizontală, în depozite, în hale, în geamantane, pe secţiuni şi pe fişiere. „Marele net“ devine călăuza noastră, a tuturor.

Asistăm, aşadar, deocamdată doar, la o admiraţie entuziastă faţă de internet și de comunicarea online, o admiraţie ce seamănă perfect cu climatul de religiozitate în care numărul prozeliţilor creşte în progresie geometrică. Înseamnă aceasta că internetul și prosternarea în fața noului tip de comunicare ar putea fi un fenomen religios, nu? Cum, de altfel, previzionează Pierre Musso (Télécomunication et philosophie de réseaux. La postérité paradoxale de Saint-Simon, PUF, Paris, 1997), atunci când imaginează o genealogie a internetului ce începe cu „filosofia reţelelor lui Saint Simon”, celebrul inginer francez din secolul al XIX-lea, fondator al unei „religii universale a comunicaţiei”, al unui „nou creştinism”; sau Armand Matterart (Histoire de lâutopie planétaire. De la cité prophétique a la societé globale. La Découverte, Paris, 1999), când vorbeşte despre dimensiunea religioasă prezentă la Marshall Mc Luhan, adept al „satului planetar” şi unul dintre părinţii spirituali ai internetului; sau Ignacio Ramonet (La tyrannie de la communication, Galileé, Paris, 1999), care întrevede un posibil „mesianism mediatic”, ce include noile tehnologii ale informaţiei; sau Mark Dery (Vitesse virtuelle. La cyberculture aujourd`hui, Abbeville, Paris, 1997), care aminteşte importanţa religiozităţii curentului „New Age” în cibercultura americană.

Cu toate acestea, trebuie să fie clar că, în sens propriu, religiozitatea aceasta nu este o religie, un cult în care avem de a face cu omagiul adus unei divinităţi şi cu ansamblul de practice concretizând acest omagiu, chiar dacă, în sens metaforic, cultul este venerarea sau ataşamentul puternic faţă de ceva sau cineva. De aceea, Phillippe Breton (Le culte de l`Internet: une menace pour le lien social?, La Découverte, Paris, 2000) consideră că noua religiozitate e doar în formare, e mai curând o nebuloasă a cărei caracteristică principală este omogenitatea. Și, am spune, imposibiliatea de a ști dacă site-ul, contul, web-ul, jurnalul citit în social-media sunt reale sau false, dacă locația lor e cea declarată sau o cu totul alta.

Chiar dacă este o religiozitate a difuzului, a împrăştiatului, a noncentratului, viziunea este comună, viziunea este a unei lumi ideale ca formă, comportament, informaţie, mesaj şi comunicaţie. O lume în care totul este pură comunicare. O lume în care resursele afective se mobilizează precum cele puse în slujba religiilor constituite, dând naştere, în plan conceptual, spiritualităţii celui de-al treilea mileniu şi, în plan pragmatic, „noului Ierusalim”, în care omul ar fi …mai bun, pentru că s-a eliberat de conştiinţa sa, aceasta contopindu-se în conştiinţa colectivă, unde se întâlneşte cu maşinile inteligente. Astfel, internet ar fi „biserica” celor care venerează informaţia. Reţelele, calculatoarele, maşinile implicate în comunicaţie ar deveni tot atâtea locuri favorite (cvasi-monahale), aproape exclusive, unde s-ar practica noul cult. „Trebuie să comunicăm” devine, astfel, ordinul formal care defineşte spaţiul noilor rituri.

De unde vine acest cult? De ce ne-am urcat la volanul automobilului fără să citim, mai întâi, despre motorul şi mecanica acestuia? De ce ne-am aşezat în faţa PC-ului fără să ştim încotro ne duce internetul?

Philippe Breton (Cultul internetului – o ameninţare pentru legătura socială, Editura CNI „Coresi“ SA, 2001) ne spune că este timpul să intrăm în bibliotecă şi să căutăm răspunsul la întrebări. Este imoral cultul internetului? Este „atacat” umanismul? Încotro criza valorilor? Se înmulţesc inegalităţile? Va continua revoluţia internet? Vom trăi oare într-o societate omni-internet? Într-o lume online? Într-o cultură News Feed, în care informația devine toxicitate?

Este deja internetul o stare de religiozitate? 

Recurgând la ,,religia internetului” suntem obligați să analizăm lucrurile și din punct de vedere teologic, ca să ne dăm seama că, dincolo de metafore bombastice, internetul şi internautismul, comunicarea online, afișarea pe ecran a titlurilor și paginilor ziarelor imitând formatele printate nu  pot fi considerate (şi nici nu pot deveni) religie. Pot deveni, cel mult, idoli, cei mai complecşi şi mai sofisticaţi din câţi a creat omul până acum.

Imposibilitatea nu e dată doar de nepotriviri conceptuale sau de definiţie cu ceea ce înseamnă o religie, ci ţine de însăşi esenţa pură a fenomenului internet. Aşa cum e absurd să venerezi o bibliotecă, tot la fel de aiuritor e să gândeşti că internetul ar putea deveni, vreodată, obiectul vreunei liturghii.

Când ne întrebăm dacă vom trăi într-o societate omni-internet, noi, jurnaliștii de modă veche în primul rând, învățați cu rigurozitatea scrisului, verificarea informației din trei surse, acuratețea textului, semantica și semnificația semnelor, atenți la sensul și… contrasensul așezării știrii, în ziar sau în formatul radio-tv, ne întrebăm dacă există posibilitatea naşterii sau chiar a existenţei unei religii a internetului, în care acesta să fie şi biserică, şi obiect al venerării?

Despre potenţialul internetului au curs fluvii de cerneală şi miliarde de miliarde de Mb. Şi parcă tot nu s-a spus mare lucru. Internetul este, într-adevăr, o mare descoperire, poate cea mai mare de la inventarea roţii încoace. Probabil că nimeni nu are o imagine integrală a internetului și mediului online în toată complexitatea lor, cu toate consecinţele şi repercusiunile asupra prezentului şi viitorului ființei umane, asupra sănătății mintale a omului.

Era de aşteptat ca şi internetul, ca orice lucru nou descoperit, să dea naştere la fantezii. E drept că, foarte adesea, şi fanteziile au un strop de realitate, pentru că, altfel, ar fi incredibile, nu le-ar da nimeni nicio atenţie. Dacă ne gândim la romanele lui Jules Verne, de pildă, care a preluat în ficţiunile sale aproape toate descoperirile veacului al XIX-lea, la călătoriile sale imaginare spre soare sau centrul pământului, atât de minuţios prezentate, ne facem o idee despre exuberanţa ficţională pe care o poate determina o nouă descoperire ştiinţifică.

Cam aşa credem că stau lucrurile şi în ceea ce priveşte internetul și mediul (și media) online. Apariţia şi, mai ales, dezvoltarea acestora, după o perioadă istorică în care popoare şi civilizaţii erau separate de ziduri şi cortine de fier, au creat o puternică impresie de anarhie globală, de haos final, de început al unei ere a schimbării radicale, în care nimic din ce a fost nu va mai rămâne la fel. Efectul de vacuum al internetului a fost, pentru mulţi, un fenomen aproape înfricoşător. Nimic din ce însemna lumea noastră nu părea să scape de reţelele nesătule de informaţie. Putea face religia excepţie?

Indiferent câţi cercetători şi-ar da cu părerea ori cu profeţitul despre „religiile” născute (!) din internet, forţarea unor idei sau realităţi este cât se poate de evidentă. Deşi, aparent, se creează iluzia unei comuniuni fără limite, dincolo de comunicare, conexiunea online nu prea mai aduce altceva în plus în afară de dirijarea controlată (sau haotică) a conștiințelor, a spiritelor creatoare. Adică, e extraordinar să poţi menţine legătura prin text, imagine şi sunet cu prietenii din celălalt colţ al lumii, dar cât mai valorează toate acestea în comparaţie cu o îmbrăţişare?

În încheiere, mai există un argument cu privire la „predispoziţia religioasă” a internetului. În legătură cu acest subiect au fost întrebați ce cred despre asemenea previziuni și programatori web, adică acele persoane care construiesc internetul, mediul și mediile de mase. Pentru cei mai mulți dintre ei, tot ce ţine de mirajul www. este doar simplă inginerie tehnică. Auzind despre „religia internetului” s-au  întrebat de ce nu ar exista şi o „religie a autoturismelor”? Pentru ei, internetul nu e nimic mai mult decât un instrument, cu ajutorul căruia îşi câştigă pâinea de toate zilele. Pentru progrmatorii web, care transpiră în „ogorul” www-ului, ei n-au niciun fel de evlavie faţă de munca pe care, de voie de nevoie, o depun zi de zi.

Oare va mai fi vreodată vremea când, citind un articol, o știre, un comentariu într-o pagină tipărită să mai ai bucuria și convingerea că ești  în empatie cu  textul și cu redactorul, că îl cunoști, că ai încredere în ce scrie, că e jurnalist sadea și nu dezinformator social media? Ba chiar că are o legitimație în buzunar emisă de un atestator care garantează profesionalismul și arta lui scriitoricească?

Ce credem noi despre internet ţine de experienţa şi maturitatea noastră. Pentru noi, „religie” înseamnă tot Hristos, liturghia de duminică, post, împărtăşanie, crucea de la începutul lucrului. Religia internetului și a online-ului nu are, așadar, apostoli.

 

Grigore Radoslavescu

                                               Redactor-șef al ziarului „Rezervistul”

 

(Revista UZP, nr. 21/2021)

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*