– O zicală din popor, în versuri: „Spicul gol de grâu stă ridicat, /spicul plin, în jos plecat/, omul prost e cap pe sus, /cel cuminte, cap supus”. Numai că aşa zisele „spice goale” au nărăvit cam peste tot în ţară şi nici unul nu slujeşte interesele României. Unele pe cele ale Germaniei şi Austriei, altele pe cele ale Rusiei şi Americii.
– Cu gândul la trecutul trist şi nu prea îndepărtat, precum şi la prezentul neoptimist cel mai apropiat, o dăscăliţă-ţărăncuţă şi pensionară în satul ei natal şi transilvan îşi reaminteşte că „O lamă mare şi rea de plug străin de neamul ei a tras o brazdă adâncă direct prin inima României. A băgat sub pământ oameni mari şi buni, luminaţi şi cu frica lui Dumnezeu şi a ridicat deasupra numai râme. Şi acelea nebune de pescuit peşti sănătoşi şi buni de mâncat”
– Când oamenilor le merge mult prea bine în toate cele lumeşti, n-au nici chef şi nici timp de necazurile altora de lângă ei. Iar când se trezesc că sunt supărător de singuri şi singuratici e mult prea târziu ca să îşi înlocuiască prietenii făţarnici cu cei sinceri şi omenoşi. De unde şi înţeleapta zicală a bătrânului şi cumintelui ţăran român: „N-ai fost om de treabă în satul tău, n-ai cum fi nici în satul meu!”
– Ar trebui să fie o mare bucurie de a vorbi şi scrie puţin dacă n-ai nimic a spune.
– Succinta exegeză a marelui învăţat evreu, trecut la ortodoxia română, călugărul Nicolae (Nicu-Aurelian) Steinhardt (1912-1989), rezumată doar la patru cuvinte, desprinse din cuprinsul a tot cuprinzător al Evanghelie: ÎNTREABĂ, CERE, BINE, ÎNDRĂZNEŞTE.
– Hoţii şi mişeii de ieri ai ţării mele sunt milionarii şi miliardarii de azi, de mâine, de poimâine şi din totdeauna.
– O destăinuire: „Mă doare piciorul drept, nu şi întreaga-mi minte strâmbă!”
– Regele Carol al II-lea al României (1893-1953) a avut cel puţin şapte iubite despre care ştia mai toată lumea, din care doar trei i-au devenit soţii vremelnice: Zizi Lambrino şi Elena (mama viitorului rege Mihai I), iar până la sfârşitul vieţii, Elena Lupescu.
– Un permanent îndemn patriotic: Dragi fraţi şi buni români! Pentru a ne păstra rotundul ţării (chiar şi aşa ciuntit cum este el de atâta amar de vreme), vă rog să ne strângem cu tu toţii, împreună, la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie a fiecărui an. Tot aşa precum o făceau şi vrednicii noştri înaintaşi. Şi nu numai atât, ci să continuăm marea stare de veghe a începutului celui de-al 2-lea Centenar al Unirii celei Mari, dar şi să renunţăm la trista noastră pribegie, de „Fugari peste hotare!” Şi ţineţi minte, luând aminte la ceea ce vă spun. Cred că ştiţi că puturoşenia este murdară şi rău mirositoare; că vicleşugul e duşmănos; răutatea e păguboasă; minciuna e ruşinoasă, brutalitatea e dureroasă, iar prostia neghioabă!
– Nu ne prea place munca poruncită şi prost plătită, dar nu obosim în a petrece în belşugul de mâncare şi de băutură în ziua ei festivă, denumită: „Întâiul mai muncitoresc!”, omagiat pe portativul notelor muzicale de compozitorul moldovean Ciprian Porumbescu (1853-1882), autorul vestitei „Balade”
– O expresie tare expresivă, dibuită într-un măestru vers al preotului-poet sibian Corneliu Şerban (n.8 martie 1937): „Umilul învingător învins”.
– În Sala de Judecată, oriunde în lumea asta mare, doar un singur „protagonist” al procesului (penal sau civil) are de ales între adevăr (care nu-i decât unul, nu mai multe) şi dreptate (ce care la români poate fi de mai multe feluri). Între care şi cele ale părţilor implicate în acel proces, susţinute şi argumentate diferit de avocaţii tocmiţi şi plătiţi, ori de cei numiţi din oficiu de instanţă. Însă cel care hotărăşte, în final, este numai judecătorul. El şi numai el trebuie să pună în balanţă dreptatea şi minciunile împricinaţilor, după care să decidă în cunoştinţă de cauză. Dacă sentinţa lui este cea bună, dreaptă şi adevărată, s-au, dimpotrivă, falsă şi necinstită, pe el nimeni nici nu-l laudă şi nici nu-l pedepseşte penal sau pecuniar. Deocamdată, rămâne doar cu conştiinţa sa profesională, rătăcită ori nu pe drumurile tot mai lungi şi întortocheate ale vieţii!
– Un anunţ la intrarea într-o biserică nou nouţă dintr-un oraş românesc oarecare: „Dacă aveţi ruj pe buze, nu sărutaţi icoanele, crucile, acoperământul moaştelor şi alte simboluri de cult religios. Doar atingeţi-le evlavios cu fruntea”.
– Vai şi amar de viaţa care urmează să o îndure acei părinţii care-şi îngroapă singurul lor copil, iar ei sunt bătrâni, bolnavi şi lipsiţi de toate cele trebuincioase traiului zilnic!
Sibiu, iulie 2019 Ioan Vulcan-AGNITEANUL