Unul din cuiburile de lumină, existente pe harta acestui pământ este și localitatea Colți, situată în zona muntoasă a județului Buzău, la aproximativ 67 de km. depărtare de Buzău și 90 de km. de Ploiești.
Venind dinspre Ploiești, după ce treci de Vălenii-de-Munte, în localitatea Pătârlagele un indicator îți recomandă un drum la dreapta care duce către Colți. Cred că până mai ieri-alaltăieri puțini dintre noi am știut că în pântecele munților la poale cărora este așezată se află o adevărată comoară, apreciată pentru cromatica ei caldă, coloritul plăcut și efectele tămăduitoare și estetice și anume chihlimbarul.
Informații complexe și prețioase despre prezența, geneza și exploatarea și întrebuințările chihlimbarului, studii despre acesta pot fi găsite la Colecția Muzeală a Chihlimbarului existentă în localitate.
Pentru conservarea și mediatizarea acestei bogății a subsolului și a ocupației legate de aceasta, în 1972 s-a luat hotărârea realizării unui proiect în vederea deschiderii unui Muzeu al Chihlimbarului.
În anii 1973-1974 au început lucrările de construire a unei case țărănești, în stil autohton tradițional care să găzduiască expoziția. Acestea s-au finalizat în anul 1979 când au început acțiunile de achiziționare și colectare a obiectelor de podoabă și a pepitelor de chihlimbar de la meșteri locali și de la săteni.
Expoziția permanentă a fost deschisă la data de 14 iunie 1980.
Intrarea in curtea muzeului se face pe o poartă din lemn, casa este construită din piatră în partea inferioară și din scândură în partea superioară. Este alcătuită din demisol, etaj, mansardă, pridvor. 
Muzeul oferă o informație bogată prin asocierea text-imagine, planșe, ghiduri, pliante, un film documentar de arhivă, cu durata de 6 minute, realizat în 1934, exponatele existente în vitrine.
Atât cu ajutorul materialelor documentare existente în muzeu, cât și grație explicațiilor competente și generoase ale doamnei muzeograf Diana Liana Gavrilă, autoarea cărții ”Enigme ale trecutului îndepărtat în Munții Buzăului,” am reușit să pătrundem în laboratorul de creație al Pământului, acolo unde cu aproximativ 60-40 de milioane de ani în urmă a luat naștere chihlimbarul.
Acesta este ”o rășină fosilă provenită din unele specii de pin (pinus succiniferia) având culoarea caracteristică galbenă ca mierea sau de ceară, fiind uneori brun-roșcat sau verde-negru.” (Ghidul Chihlimbarul, 2019, bijuterie și elixir, pag.3)
Care au fost factorii care au contribuit la formarea chihlimbarului și în ce a constat procesul de formare aflăm de la doamna muzeograf.
În acele timpuri îndepărtate, în zona în care s-a format chihlimbarul era un climat subtropical și creșteau pini din specia ”pinus succiniferia”, voluminoși și suculenți, care generau cantități mari de rășină. Când erau furtuni mari, crengile se rupeau și rășina se scurgea la baza trunchiului unde se infltra în sol sau era luată de viituri și dusă în pârâuri și râuri care o transportau în mare unde se depunea pe fundul acesteia.
Varietățile, calitățile și nuanțele cromatice ale chihlimbarului depind de cele ale rășinii, dar și ale mineralelor cu care aceasta intra în contact, în procesul de formare: sarea, petrolul, fierul, ozocherita.
Chihlimbarul se extrage dintr-un strat argilo-marnos în care apar urme de viață fosilizate de zeci de milioane de ani, astfel în vitrinele muzeului pot fi privite fragmente de rocă ce conțin impresiuni de pești, frunze, cât și exemplare de chihlimbar cu insecte fosilizate.
Printre cei care au efectuat studii asupra chihlimbarului și, în mod deosebit, asupra chihlimbarului din România, muzeul ni-i amintește pe Oscar Helm și pe geologul, mineralogul și pedologul român, Gheorghe Munteanu Murgogi (1872-1925), autorul tezei de docență ”Zăcămintele succinului din România (chihlimbar, romanit), susținută la Universitatea din București în 1903, drept pentru care i se dedică un spațiu documentar în Colecția Muzeală de la Colți.
În România se află cel mai valoros chihlimbar din lume, denumit de Oscar Helm rumanit. Gheorghe Munteanu Murgoci este cel care a descoperit că rumanitul nu este o tămâie, cum se crezuse până atunci, ci o varietate de chihlimbar. În comparațiile pe care le-au făcut între chihlimbarul românesc (rumanit) și cel din Marea Baltică, cei doi cercetători au ajuns la concluzia că chihlimbarul românesc este mai vechi, de profunzime și superior din punct de vedere calitativ. La aceasta au contribuit și modul de formare și mișcările orogenetice.
Valoarea rumanitului românesc a fost și este recunoscută și pe plan internațional.
În anul 1867, la Marea Expoziție Universală de la Paris, România a fost reprezentată de 2 piese: rumanitul și ”Cloșca cu puii de aur.” Ambele au primit Medalia de Aur.
Cea mai mare bucată de rumanit din lume, de culoare roșu ars, cu o greutate de 3480 de grame se află la Muzeul Județean din Buzău.
Exponatul a fost achiziționat în 1999 de la Elena Mușatescu din Comarnic, județul Prahova, care îl folosea ca suport pentru a ține ușa deschisă.
În Colecția Muzeală de la Colți se află 200 de piese din chihlimbar prelucrat, cât și brut, pepite de la zeci de grame, la sute de grame și chiar kilograme, în 162 de nuanțe: galben, roșu, maro, brun foarte închis, negru.
Vedeta expoziției este rumanitul de Colți, de culoare neagră.
Un istoric al exploatărilor de chihlimbar în zona Colți este prezent în Ghidul mai sus-menționat.
Primele menționări ale existenței chihlimbarului în zona Colți aparțin contelui rus Demidov (1837) și profesorului I.A. Vaillant.
Extragerea sistematică a chihlimbarului din Munții Buzăului a început în anul 1920, în 39 de puncte, sub îndrumarea inginerului Dumitru Grigorescu.
Rezultatele au fost bune, numai în primii 3 ani de exploatare s-au extras 317 kg. de chihlimbar.
După moartea inginerului Grigorescu, în anul 1935, extracțiile au trecut în subordinea Ministerului Minelor și au fost închise în anul 1948.
Ministerul Minelor a mai realizat o exploatare sistematică în perioada 1981-1986. Cu ajutorul unui film documentar de numai 6 minute, în Muzeul de la Colți pot fi vizualizate etape ale extragerii și prelucrării chihlimbarului de la săparea galeriilor, desprinderea fragmentelor de rocă, finisare, până la prezentarea doamnelor și domnișoarelor care purtau cu mândrie bijuterii obținute din chihlimbar.
În vitrine se află și unelte de exploatare: dispozitive de iluminat – felinare, lămpașe cu carbit și cu acetilenă, cu baterii; recipente pentru ulei sau apă, topoare vechi, folosite concomitent cu târnăcopul pentru desprinderea bucăților de chihlimbar din argilă, strungul de lemn, întrebuințat pentru șlefuire, asemănător cu rodanul de la războiul de țesut. O punguță din scrot de animal ajuta la păstrarea bănuților și a bucăților de chihlimbar.
Încă din cele mai vechi timpuri chihlimbarului i s-au atribuit calități magice și terapeutice. Se considera că poate vindeca orice boală și, în mod deosebit, febra, probleme de vedere, durerile de stomac, infecțiile, stările de anxietate, reumatismul etc.
Incontestabilă rămâne valoarea estetică a chihlimbarului din care se obțin bijuterii în tonuri cromatice calde și plăcute.
Printre bijuteriile expuse în muzeu se află și cele care i-au fost oferite Elenei Ceaușescu, în timpul unei vizite făcute la Buzău în anul 1987.
O altă sală din muzeu este dedicată florilor de mină, aduse din alte zone ale țării și care încântă ochiul prin diversitatea formelor și a culorilor.
Din pridvorul casei poți admira frumusețea munților din apropiere, verdele revigorant al pădurilor, străpuns de culoarea deschisă a unui afloriment.
Colecția Muzeală de la Colți, într-un spațiu fizic restrâns, a reușit să comaseze milenii de viață subpământeană și umană, oferind o imagine sintetică și bine documentată a ingeniozității creativității naturale și omenești, adresându-se deopotrivă creierului și sufletului într-o atmosferă caldă și relaxantă.
Elena TRIFAN / UZPR