default-logo

Turismul Greciei, la niveluri record

Turismul în Grecia, un pilon vital al economiei ţării, este în grafic pentru a înregistra venituri record anul acesta, depăşind nivelul de dinaintea pandemiei, susţin oficialii locali, experţi din industrie şi analişti, transmite Xinhua. „2022 a fost extraordinar pentru turism, sunt foarte încântat să spun că atât destinaţiile celebre, cât şi cele alternative, Grecia continentală sau insulele, au fost pline de călători şi de turişti anul acesta, urmând să depăşim în 2022 numărul de vizitatori străini înregistrat în 2019, care până acum a fost un an record în domeniul turismului”, a afirmat Vassilis Kikilias, ministrul elen al Turismului, într-un interviu.
În 2019 au sosit 32 milioane de turişti, iar veniturile s-au situat la 18 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG). Datele de până acum indică o revenire solidă. Veniturile din turism au urcat cu 224,5% în iunie şi cu 329,3% în perioada ianuarie-iunie 2022, faţă de perioadele similare din 2021. Faţă de 2019, veniturile din turism au urcat cu 2,3% în iunie 2022.
Creditorul elen Alpha Bank se aşteaptă ca veniturile Greciei din turism să ajungă la 20 miliarde de euro anul acesta, în urma reluării călătoriilor după pandemie. „După doi ani foarte dificili pentru turism, anul acesta avem o redresare robustă, care va sprijini semnificativ economia Greciei. În condiţiile în care în mod obişnuit turismul este responsabil pentru 25% din Produsul Intern Brut al Greciei, evoluţia foarte bună a turismului este importantă pentru economie”, a apreciat Alexandros Vassilikos, preşedintele Asociaţiei hotelierilor eleni (HCH).
Turismul a reprezentat motorul creşterii economiei Greciei cu 7,7% în trimestrul doi din 2022, faţă de perioada similară din 2021, conform datelor Oficiului elen de statistică (ELSTAT).
Performanţa impresionantă a turismului din Grecia – în pofida dificultăţilor legate de pandemie, războiul din Ucraina şi criza energiei – este rezultatul unei bune planificări, a muncii intense şi a colaborării în rândul tuturor celor implicaţi, a explicat Kikilias.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*