default-logo

Bucureștii în timpul pandemiei de gripă spaniolă. Principalele știri ale ziarului „Universul” din 1919

În timpul Primului Război Mondial, în primăvara anului 1918, umanitatea avea să cunoască „cea mai devastatoare pandemie” din istoria sa. Militari, ofițeri, generali, politicieni renumiți și oameni de rând și-au pierdut viața din cauza cumplitei gripe spaniole. Numărul victimelor a fost estimat între 50 și 100 de milioane, mai mult chiar decât totalul morților celor două războaie mondiale.

Pandemia a rămas cunoscută sub denumirea de „gripă spaniolă”, datorită faptului că presa spaniolă, nesupusă cenzurii, având în vedere statutul Spaniei de țară neutră, a fost cea care a mediatizat cel mai mult apariția noii boli, majoritatea populației europene și mondiale considerând că este un fenemon exclusiv spaniol.

Gripa a debutat în rândul soldaților, din pricina condițiilor precare ale războiului; tranșeele înguste, umede și murdare favorizând extinderea focarelor. Reîntoarcerea trupelor de pe front a contribuit, de asemenea, la răspândirea rapidă a bolii. Mai mult, din cauza perioadei de incubație a virusului, de la câteva zile la săptămâni, persoanele aparent sănătoase făceau ca noua maladie ucigătoare să se extindă tot mai mult. Simptomele erau caracterizate de temperatură ridicată, „senzație de sdrobire”, extenuare în tot corpul, inflamația căilor aeriene superioare sau tulburări gastro-intestinale.

Printre numeroasele țări afectate de gripa spaniolă s-a aflat și România, care încă de la sfârșitul anului 1918 se confrunta cu îmbolnăviri, așa cum evidențiază și articolele din presa vremii. „Boala se răspândește îngrijorător în toată țara. Medicii sunt neputincioși în fața epidemiei. În fiecare zi crește numărul îmbolnăvirilor”, anunța cotidianul timișorean „Temesvari Hirlap” în noiembrie 1918.

Regina Maria, reîntoarsă de pe front, a suferit saptămâni întregi din cauza gripei spaniole, așa cum însăși amintește în paginile jurnalului anului 1918: „N-am mai scris de 20 de zile! Am fost bolnavă, foarte bolnavă, lovită brusc și pe neașteptate, pe la spate, cum s-ar spune, și am fost țintuită la pat – tocmai când lumea voia să se bucure alături de mine. Boala m-a luat de sâmbătă, m-am trezit cu capul greu și dureros, am îndurat cu greu câteva audiențe. (…) O boală oribilă, dureroasă, cum n-am avut în viața mea. Zile întregi de febră chinuitoare și greață, slăbiciune, halucinații crunte și insomnie neîntreruptă, până am crezut că voi înnebuni. Deci aceasta e celebra gripă spaniolă – ei bine, de acum știu că nu e de glumă cu ea.”

Pentru generalul Eremia Grigorescu deznodământul a fost însă tragic, încetând din viață după două luni de suferință, din cauza complicațiilor provocate de nemiloasa gripă. Ziarul „Universul” din vara anului 1919 anunța că „eroul de la Mărășești și Oituz” va fi înmormântat „în mijlocul vitejilor pe care i-a comandat”.

Deși nu s-a scris foarte mult despre ceea ce a însemnat epidemia de gripă spaniolă în România, o privire asupra articolelor din presa timpului ne creionează o imagine mult mai amplă asupra crizei sanitare prin care a trecut Capitala la sfârșitul Primului Război Mondial.

Pe 7 martie 1919, ziarul „Universul”, cel mai popular ziar la vremea aceea, prezenta cititorilor, prin intermediul articolului „Iarăși gripa”, concluziile „Institutului de Igienă din Londra” referitoare la faptul că „alcoolul nu-i de nici un folos nici pentru profilaxia, nici pentru tratamentul gripei”. De asemenea, specialiștii Institutului se declarau împotriva folosirii „soluției de sare și de permanganat de potasă” pentru „spălatul gurei și nărilor”. Printre măsurile urgente de combatere a răspândirii gripei spaniole, tot în cadrul Institutului, s-a stabilit și să se ia măsuri urgente „contra persoanelor care scuipă în public, cari tușesc și strănută fără o batistă la gură”, întrucât „asemenea persoane sunt răspunzătoare de întinderea boalei”. Sfaturile specialiștilor vizau „curățenia gurei, dinților și mâinilor”, dar și „deplina aerisire”.

Printre reglementările de prevenire și combatere a epidemiei de gripă, articolul „Despre boalele molipsitoare” din vara anului 1919 informează despre importanța „aducerii la cunoștință serviciului sanitar” a noilor cazuri, în lipsa medicului tratant, rugându-se ca acestea să fie semnalate „de orice persoană, orice calitate ar avea, capii de familii, proprietari, persoane străine de familii, hotelieri, hangii, conducători de case de sănătate, internate, închisori, spitale, asile, ospicii civile și militare, preoți etc”. Semnalarea noilor cazuri se putea face direct sau printr-o carte poștală scutită de taxă, pe care, pe lângă adresă, era necesar a fi menționat: „Declarare de boală infecțioasă, orice caz de boală molipsitoare confirmată sau bănuită, spre a putea lua măsuri urgente de isolare, desinfecție, deparasitare etc.” Nu în ultimul rând, specificându-se că neîndeplinirea acestor prevederi atrăgea după sine aplicarea unor pedepse precum „închiderea localurilor, stabilimentelor, internatelor, hotelurilor, amenzi și darea în judecată”.

Una dintre cele mai importante probleme ale crizei sanitare din 1919 a fost „scumpirea enormă a medicamentelor”, ajungându-se ca „rețete simple să se ridice la sume pe care unii bolnavi se văd în neputință să le plătească”. Apoi, „lipsa foarte multor substanțe” făcea ca rețetele să nu mai corespundă prescripțiilor, rezultatul nefiind cel așteptat. „Chiar unele din medicamentele cari există, nu mai au eficacitatea de altădată. (…) Se speră că vor sosi transporturi mari de substanțe medicale și atunci se vor atenua unele din aceste neajunsuri. (…) Serviciul sanitar trebuie să remedieze această stare de lucruri, mai ales pe vremea unei epidemii.”

Articolul din toamna anului 1919 numit „Bolile se întind” prezintă ca principală cauză de extindere a bolilor molipsitoare lipsa dezinfecției din cauza grevei „grășdarilor și vizitiilor” din serviciul primăriei, responsabili cu menținerea curățeniei orașului. „S-au ivit numeroase noi cazuri de boli molipsitoare, care fac ravagii din cauză că nu se dezinfectează lucrurile care au venit în contact cu bolnavii. (…) Căldură mare, mormane de gunoi (…), o pricină de căpetenie a răspândirii molimelor e murdăria.”

Cu toate că gripa spaniolă nu a fost cea mai puternică criză sanitară prin care Capitala a trecut, a rămas în istoria bucureșteană ca o pagină neagră, „lăsând în urmă scene de coșmar”, mai ales că s-a petrecut simultan cu epdemia de tifos exantematic, cea mai mare epidemie pe care țara a cunoscut-o.

Text: Andreea Mâniceanu (Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor)

Bibliografie:

Laura Spinney, „Gripa spaniolă din 1918. Pandemia care a schimbat lumea”, Editura Corint, București, 2021;

„Universul”, 1919.

Foto: colaj știri ziarul „Universul”, 1919

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.