Evenimentele săptămânii 22-28 aprilie

Săptămâna patimilor pesediste a debutat cu refuzul ferm al lui Iohannis de a valida propunerile de remaniere a Guvernului. „E o farsă!” – a exclamat revoltat titularul de la Cotroceni, înșelat în cele mai sfinte convingeri ale sale, între care și aceea că un adevărat guvern trebuie să fie format din genii @ Drept urmare doamna Dăncilă a fost nevoită să îi trimită o listă de suplinitori @ Chestiunea a iscat și o dispută în interiorul partidului, premierul manifestând primul său puseu de independență față de liderul Dragnea, partizanul remanierii @ Ion Iliescu a făcut plângere la ISSJ, acuzând maniera brutală și ilegală în care Lazăr și-a instruit procurorii să facă cercetările în dosarul Revoluției @ Bomba săptămânii părea să fie achitarea lui Tăriceanu pentru acuzația de mită în dosarul în care  Vântu îl turnase că i-ar fi dat 800.000 de euro ca să îl numească pe Liviu Mihaiu guvernatorul Deltei. Se pare că banii au fost dați, dar au rămas la Bogdan Olteanu, care gestiona atunci fondurile de campanie ale PNL @ Oricum, este o lovitură pentru Iohannis, care nu mai poate utiliza formula „penalii de la vârful puterii” pentru că deocamdată nu mai rămas decât unul @ Altă bombă este excluderea lui Negulescu – Portocală din magistratură. Culmea, tot pe semnătura finală a lui Iohannis, ca și revocarea Codruței Kovesi @ Eurostat comunică faptul că în 2018 deficitul bugetar al României a fost de 3% din PIB, exact cât trebuia ca să nu se sesizeze Bruxelles-ul @ Scandalul de la AEP se amplifică. După ce procurorii l-au acuzat pe Drăghici că ar fi stopat controlul la fondurile PSD, gestionate tot de el, a intrat în morișca acuzațiilor și cel de la care preluase mandatul – Daniel Barbu, candidat pe lista ALDE pentru europarlamentare @ Insensibil la semnalele  tot mai dure venite din exterior, Parlamentul a adoptat modificările Codului Penal, atât cele cerute de Curtea Constituțională, dar și câteva „suplimente cu dedicație” – cum acuză Opoziția, beneficiară și ea pe fond a acestor modificări. Culmea, chiar și Iohannis s-ar putea număra printre cei cărora le-ar putea fi de folos blamatele motive de „încetinire a anticorupției” @  Considerându-se  spălat de păcatele tinereții prin transferul distincției primite de la GDS către victima sa de la Aiud, Augustin Lazăr vrea (cu tupeu) ca Ministerul Justiției să îi ceară scuze și să-i ofere despăgubiri morale de un leu! Exact cât valorează el. Asta după ce a prezentat raportul de activitate, plin de succese și realizări de pe urma cărora ar fi meritat obișnuitul calificativ „foarte bine” din vremurile bune, și nu cererea de revocare a lui Toader @  Președintele și-a pregătit cu atenție lovitura nimicitoare prin care vrea să scoată complet din joc PSD. A transmis mai întâi prin purtătoarea de cuvânt cele două întrebări (în faptă vreo șase) pe care vrea să le pună „românilor” la „referendumul său”. După care a revenit cu un mesaj filmat în care, scrâșnind din dinți, a anunțat jihadul împotriva necredincioșilor care pun la îndoială adevărurile sfinte din Coranul Penal și atentează la prestigiul imamilor din Parchet care duc Războiul Sfânt al Anticorupției. În mesaj ayatollahul de la Cotroceni a ridicat un colțișor de pe strategia sa de răsturnare a Guvernului. Dacă românii vin la referendum și aprobă întrebările din categoria „decât bătrân și bolnav, mai bine tânăr și sănătos”, în marja constituțională a unui cvorum de 30%, el se consideră îndreptățit să-i înlăture pe Penali și să pună mâna pe putere. Chiar de a doua zi! @ Varianta asta de puci constituțional implică însă în liniște condiții, deasemenea constituționale, care nu sunt chiar atât de simple, indiferent dacă va primi binecuvântarea Bruxelului, a lui Timmermans și Weber personal @ Mișcarea cotroceană pare să îl fi luat prin surprindere pe Dragnea, care constată admirativ că președintele s-a mișcat repede: i-au trebuit doar doi ani ca să cloceasca întrebările! @ Răspunsul Puterii este una anti-Lazăr: pensiile deținuților politici vor fi dublate. Nu e o problemă de buget, pentru că au mai rămas destul de puțini @ A fost lansată oficial campania electorală: s-au înscris  13 partide și trei independenți, dintre care unul singur e mai cunoscut – activistul unionist George Simion @ De Paște Ministerul Muncii a făcut o surpriză pentru 40.000 de români cărora le-au fost trimise deciziile de majorare a pensiei @ De la Bruxelles doctorul HC al SNSPA Timmermans ne amenință – pe noi, românii, nu pe Dragnea și Dăncilă – din nou cu articolul 7, iar președintele popularilor, neamțul Weber, flutură flamura tăierii fondurilor de coeziune pentru nerespectarea principiilor (ale lor) statului de drept. Sunt teme de campanie numai bune pentru președinția Comisiei la care aspiră ambii. Unul cu mai puțin succes, mai ales fără voturile europarlamentarilor români… (AMBIDEXTRU)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.