Proiectată de arhitectul Ștefan Ciocârlan după modelul Palatului Figaro din Paris, clădirea de pe strada Constantin Mille, inaugurată în 1898, a ajuns o ruină. Un reporter al ziarului Libertatea a încercat să recompună, din bucăți, istoria presei. Pentru că aici, în Palatul Adevărul, a fost cel mai important centru de presă al anilor ’20 din România.
Bucureștiul are sute de clădiri impresionante. Multe dintre ele sunt la un pas să se prăbușească și probabil ni le vom aminti doar din fotografii. Așa se întâmplă și cu vechiul imobil “Adevărul” de pe fosta stradă Sărindar, care în comunism a fost redenumită Constantin Mille.
La câțiva metri de Cercul Militar, pe partea stângă, o clădire de cinci etaje arată ca după bombardament. Nu mai are geamuri, tencuiala a căzut, se mai văd doar cărămizile care au scăpat de hoții din zonă. La poartă, doi paznici se plimbă de colo-colo, așteptând ca timpul să se scurgă mai repede și să plece acasă. Unul dintre ei abia așteaptă să spargă monotonia.
“Aici, domnule, e fosta clădire «Adevărul»! O ruină! Chiar ți-e și frică să stai p-aici, să nu te trezești cu vreo cărămidă-n cap. Sau cu vreo bucată imensă din tencuială. E părăsită! Mai dormeau boschetarii din Cișmigiu iarna, dar a venit proprietarul a pus lanțuri și lacăte pe uși, a montat camere de luat vederi! E pericol mare! Structura de rezistență e aproape distrusă. Din ce-am înțeles, clădirea e a unui turc, grec sau evreu… Nimeni nu știe ce și cum. Oricum, vor să o pună la pământ și să facă hotel de cinci stele. Bine… Așa zic de vreo doi, trei ani. Nu s-a mai întâmplat nimic”, spune paznicul.
„Faianţă verde de Meissen și tablouri de Luchian!”
Clădirea a fost una dintre cele mai cunoscute centre de presă din România anilor ’20-’40. Proiectată de arhitectul Ștefan Ciocârlan după modelul Palatului Figaro din Paris, imobilul din București a fost terminat în 1898. În ziua inaugurării, redacția ziarului Adevărul publica un text despre palatul luxos și monumental în care urmau să se mute gazetarii. La numărul 11 pe Sărindar.
“Suntem în plină sărbătoare! Deschidem porţile Palatului Adevărului şi invităm marele public să-şi privească opera. Lui îi datorăm noi acest cadru superb, elegant şi artistic, în care şi un ziar din străinătate s-ar simţi mândru. El ne-a dat putinţa să facem ceea ce am făcut din Adevărul, un ziar european, şi din noul său local, un palat al opiniunei publice, al zecilor de mii de cititori care, timp de atâţia ani, nu ne-au retras sprijinul şi simpatia lor”.
„Cabinetul directorului e alt muzeu”
Iar ziariștii vremii dezvăluiau luxul din noua lor casă. Acolo unde înainte era doar un câmp de bălării:
„Pereţii sunt acoperiţi cu faianţă verde de Meissen, decorată cu diverse motive. Între lambriu şi tavan, spaţiul este tapetat cu afişe rare, semnate de maeştrii Capillo, Grasset, Leandre, Cheret, Macha, Vermont sau Teişanu. Cabinetul directorului e alt muzeu. Pot fi admirate acolo tablouri de Luchian, Vermont, Verona, Simonide, Ştefan Popescu, Andreescu, Jiquidi sau Ressu”.