Idei în Agora cu Dan Alexe

Muzeul Municipiului București vă invită marți, 7 mai 2019, ora 18:00, la un nou eveniment din seria Idei în Agora, cu tema „Autolatria. Mitologii și istorii ale identității colective”. Conferința are loc în mansarda Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr 151).

Dan Alexe în dialog cu Sorin Antohi.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

„Autolatria, cultul sinelui colectiv, legată apofatic de ura-de-sine (stigmatul tribal, etnic, național), e amenințată de comparație. Citite împreună, autolatriile particulare își divulgă elementele comune, de la mecanismele psihologice la sursele (pseudo-)erudite, de la situațiile socio-istorice la constantele antropologice. Discuția cu Dan Alexe, începută acum 38 de ani, ne va purta din Caucaz în Carpați, cu ocoluri edificatoare prin mai multe spații, timpuri, limbi, culturi, religii” – Sorin Antohi

Dan Alexe (n. 1961) este lingvist, scriitor, jurnalist și autor de filme documentare antropologice. Studii de Franceză și Rusă la Unversitatea „Al. I. Cuza” din Iași, perioadă în care a debutat în Dialog. Membru în Grupul de la Iași, a reușit să emigreze și s-a stabilit în Belgia din 1988. Studii postuniversitare la École des Hautes Études (Paris, 1994-1995), unde a obținut un DEA în Istoria mentalităților, cu specializare în Islamul contemporan. A publicat studii culturale în Poetica Renașterii, Univers, 1984; Géopolitique du Caucase, La Découverte, Paris, 1996; Religion, Magic, Fiction, and Politics, Nemira, 2001 (capitolul despre relațiile dintre limbile română și albaneză). Este autorul volumului „Dacopatia și alte rătăciri românești”, Humanitas, 2015, o carte de studii și eseuri despre identitatea română contemporană. A predat jurnalismul în Afganistan și colaborează cu mai multe publicații și posturi de radio internaționale, printre care Radio Europa Liberă și Charlie Hebdo.

Filmele lui documentare au obţinut câteva dintre cele mai importante distincţii internaţionale. A realizat „Ghazavat” (1992, primul documentar despre Cecenia), „Howling for God” (1997, „Iubiţii Domnului”, despre viaţa în confreriile mistice sufi) şi „Cabală la Kabul” (2007, despre Afganistanul de azi văzut prin duşmănia dintre ultimii doi evrei din Kabul). „Howling for God” a primit premiul FIPRESCI la festivalul IDFA de la Amsterdam (1998). „Cabală la Kabul” a obţinut printre altele premiul Nanook al Festivalului de Film Etnografic de la Paris (2007) şi marele premiu al festivalului Astra de la Sibiu (2008).

A mai publicat proză („Miros de roșcată amară”, Humanitas, 2014; „În punctul lui rebbe G.”, Polirom, 2016) și teatru („Lumea ca spoială și împovărare”, într-un volum comun cu Luca Pițu, Epica Magna, 2012). Ultima sa carte, „Pantere parfumate” (Polirom, 2017), un roman picaresc erudit, are ca decor Caucazul, Cecenia și permanenta ei înfruntare cu Rusia.

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist și traducător. Membru în Academia Europaea. A inițiat și coordonează seria Idei în Agora. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.

*****

Idei în Agora / Ideas in the Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Este conceput, planificat și găzduit de Sorin Antohi. Realizat de Muzeul Municipiului București (MMB), în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume (OT). Întâlnirile au formate diferite (dialoguri, conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii aflate în consens, rezonanță, tensiune ori conflict. Evenimentele sunt filmate și transmise prin live streaming pe YouTube, fiind apoi arhivate la www.sorinantohi.org (unde se arhivează de asemenea afișele și pliantele) și https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ. Informații și la https://www.facebook.com/IdeiinAgora/ ; https://muzeulbucurestiului.ro/.

În pregătire: XLVIII: 28.05.2019, 18:00. Moderația. O istorie intelectuală și politică. Aurelian Crăiuțu în dialog cu Sorin Antohi. XLIX: 4.06.2019, 18:00. L: 18.06.2019, 18:00. Mircea Martin în dialog cu Sorin Antohi.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.