default-logo

Proiect: o nouă zi liberă legală pentru români! Ce sărbătoare națională vom avea

Românii vor avea o nouă sărbătoare națională, deci și o nouă zi liberă, după ce un proiect de lege a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea nr. 79/2019, care prevede instituirea unei noi sărbători: Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc.

Ce înțelegem prin vin românesc? Ni se explică în documentul semnat de Florin Iordache și Călin Popescu Tăriceanu: „vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României.”

Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc va fi sărbătorită în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie. Parlamentul României a decis să introducă această sărbătoare nouă „în scopul de a aprecia și promova obiceiurile și produsele tradiționale românești.”

Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc – noua sărbătoare națională

În expunerea de motive redactată de Parlamentul României se arată că „nu există nuntă fără sarmale şi nu există campanie militară românească fără fasole la cazan. Ca să nu vorbim de ghiveciurile mănăstireşti care însoţesc acest neam ortodox de-a lungul posturilor. Bucatele și vinurile românești sunt un cumul de tradiții care încântă simțurile și cuceresc tot mai mulți admiratori și care pot deveni cartea de vizită a țării noastre. Arta culinară poate aduce un plus imaginii turistice în special şi a României în general.”

Noua sărbătoare va fi marcată de expoziții și târguri gastronomice în toată țara.

playtech.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. livia Reply

    Mai lipseşte, legalizat, şi o zi a leneşilor, ce ar urma şi medaliaţi?!

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.