MIHAELA BUZĂRNESCU – JELENA OSTAPENKO / Miki e în turul II la Roma! Campioana de la Roland Garros 2017 a abandonat în setul secund

Letona Jelena Ostapenko (21 de ani, 27 WTA) a abandonat în meciul cu Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 29 WTA), din primul tur de la Roma, la scorul de 6-2, 5-4 pentru româncă. 

E un an complicat pentru Mihaela Buzărnescu, însă norii par că încep să se risipească. Românca a reușit să acceadă în turul al doilea al turneului de la Roma, după ce adversara sa a abandonat aproape de linia de final. Jelena Ostapenko, câștigătoarea de la Roland Garros din 2017 și actual număr 27 WTA, a decis că nu mai poate continua partida la scorul de 6-2, 5-4, 0-15, ea acuzând pe tot parcursul întâlnirii stări de amețeală și slăbiciune.

Mihaela nu s-a lăsat afectată de lucrurile care se întâmplau dincolo de fileu și și-a trecut în cont a șasea victorie a sezonului. Românca în vârstă de 30 e în revenire de formă după ce anul trecut a suferit o accidentate gravă la gleznă, una care i-a stopat ascensiunea fulminantă în circuitul WTA.

Și la Madrid, Buzărnescu 28 WTA, a reușit să depășească primul obstacol, însă a fost învinsă în turul al doilea de Anastasija Sevastova. La Roma, ea se va duela în această fază cu Julia Goerges, 18 WTA. Parte din aceeași generație, cele două s-au mai duelat în 2009, la București și în 2018 la Doha, de fiecare dată impunându-se nemțoaica. Victoria din primul tur de al Roma în fața lui Hsieh cu 6-3, 6-4 a fost prima pe zgură din acest sezon pentru Goerges.

În 2018, Mihaela Buzărnescu pierduse în primul tur la turneul de categorie Premier 5 din capitala Italiei.

BEGU, ELIMINATĂ

Irina Begu (113 WTA) a părăsit turneul azi, eliminată de rusoaica Daria Kasatkina (21 WTA), scor 2-6, 6-7 (5)

Simona Halep (2 WTA) va intra în scenă miercuri, urmând să joace direct în turul II. Românca va juca cu cehoaica Marketa Vondrousova (44 WTA).

gsp.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.