„Izvoare codrene şi chiorene”

Devenită deja periodic de tradiţie a nordului cultural românesc, revista Izvoare codrene şi chiorene reprezintă cu certitudine o revistă importantă pentru publicistica literară, cea istorică, etnografică, filosofică sau teologică.

Prezenţa culturală clericală în rândurile autorilor, coordonată şi direcţionată de preotul-cărturar Radu Botiş, arhicunoscut pentru activitatea intensă ce împleteşte calităţile de slujitor al altarului cu cele de mânuitor al condeiului, reprezintă garanţia unui conţinut ce mizează pe promovarea valorilor morale şi estetice ale istoriei neamului, dar şi a unor profunde investigaţii teologice, în timp ce, cercetările filologice sau etnologice dau la iveală bogăţia şi valoarea perenă a culturii române şi varietatea de forme sub care poate fi ea regăsită în acest areal geografic.

Calitatea culturală a textelor publicate aici se reflectă în bogatele referinţe de care beneficiază ele în paginile periodicelor de specialitate din spaţiul românesc sau diaspora şi în abundenţa de cronici dedicate fie Izvoarelor, fie unora dintre autorii care le semnează.

În plus, conţinutul de calitate este dublat de veşmântul grafic aparte, elegant şi de ţinută, ce însoţeşte fiecare număr, transformându-l într-o unealtă culturală de real folos, atractivă ca design, ce se doreşte citită nu doar de cititorii din zonă, ci şi de  iubitorii de cultură din întreaga ţară.

Toate aceste aspecte, alături de altele de acest fel, explică de ce marile biblioteci din spaţiul românesc îşi doresc să aibă în patrimoniu revista pe care o avem în vedere, iar cercetătorii de seamă din diferite arii de competenţă sunt interesaţi de conţinutul ei, ca sursă a investigaţiilor lor.

În acest context, nu putem decât să-i felicităm pe cei care au avut iniţiativa editării unui astfel de periodic valoros şi pe cei care s-au ocupat şi se ocupă de creşterea lui culturală, aprovizionându-l cu poeme, texte religioase, eseuri cu valoare literară sau etnografică şi să dorim Izvoarelor codrene şi chiorene ani mulţi şi încununaţi de cititori!

Pr.drd. Maxim (Iuliu-Maxim) Morariu

Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca,

Universitatea Pontificală Angelicum, Roma

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.