Profesorul universitar dr. Dorin N. Uritescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, s-a făcut remarcat în timpul activității sale didactice printr-o serie de lucrări cu caracter științific în domeniul filologiei, de dicționare folositoare celor care chiar doresc să vorbească românește corect și de monografii dedicate figurilor de stil. Toate aceste numeroase și utile cărți au fost menționate în diverse bibliografii academice ale unor lingviști de seamă.
Dar nu despre aceste contribuții la ortografia și stilistica limbii române mi-am propus eu să vorbesc aici, având în vedere că specialiștii în domeniu s-au pronunțat deja asupra lor, ci despre câteva „Firimituri literare” care mi-au fost trimise de autor – același autor – spre lecturare și exprimare de opinie. Ajuns în 2014 la o vârstă rotundă și plină de satisfacția realizărilor profesionale, Dorin N. Uritescu a continuat să adauge producții literare și dincolo de bilanțul celor șapte decenii de viață. În acel an au ieșit de sub tipar volumele: „Pe Rio Costa (balade erotice)”, „Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a temei” și „Cântece de logodnă”.
Pentru cei pe care îi încurcă denumirea de Rio Costa, trebuie precizat că nu este vorba despre vreun râu situat prin Podișul Iberic sau prin îndepărtata Americă Latină, ci foarte aproape de noi, traversând chiar satul natal al autorului, Vinerea, din județul Alba. Avem, deci, de-a face cu Râul Coastei, mai precis Râul Cugir, pe ale cărui maluri tânărul scriitor de mai târziu și-a trăit primele experiențe erotice, alături de ceilalți tineri din generația sa. Toate baladele descriu cu ironie și umor diverse întâmplări, în care sunt surprinse personaje dintr-o perioadă, altfel, de tristă amintire, marcată de administrația sovietică a țării. Din cauza necazurilor ce păreau că nu se mai termină, versurile prind în înțepătura lor tragi-comică pe activista de partid, dar și pe victimele colectivizării, pe vecinii care se strângeau într-un grup al dizidenților ca să asculte Vocea Americii, dar și pe cei care se ocupau cu turnătoriile la securitate.
Aceeași atmosferă patriarhală, de n-ar fi străbătută de fiorul rece al amenințării comuniste, se regăsește și în „Firimituri literare”, o colecție de texte de proză scurtă, apărută cinci ani mai târziu la Editura Rawex Coms, București, 2019. Personajele sunt altele, mai mature, mai apăsate de problemele zilnice, dar privirea autorului rămâne la fel de ironică și ușor nostalgică. Transpare părerea de rău pentru viața chinuită a vinerenilor săi, pentru tinerețea lor pierdută și, în cazul unora, pentru nemeritații ani de muncă silnică la care erau condamnați cei care aveau ghinionul să fie pârâți că nu arată respectul cuvenit noilor conducători, dacă nu cumva erau trimiși în vreun spital de boli nervoase. Așa sunt, de exemplu, bucățile literare „Moș Postăi – când, patriot comunist, când, dușman împuțit al comunismului”, „Dacă vin americanii” sau „Petrică cu tramvaiul”.
Forța de evocare a povestirilor este potențată și de limbajul frust, direct și
extrem de sugestiv al lui Dorin N. Uritescu, pentru a cărui exemplificare voi extrage câteva fraze din „firimitura” intitulată „Când vărsau în poșetă doamnele”: „Acurcănesei își înghițea mucii citând din Lenin și Stalin de multe ori în timpul conferinței propagandistice, momente în care doamnele vărsau în poșete. Ele, noroc, ocupau ultima bancă, împreună cu retrograzii, chiaburii satului, erau intelectuale, deci o mentalitate burgheză.” O parte din aceste scurte povestiri ne prezintă și cealaltă latură a vinerenilor, aceea de rezistență tacită și refuz încăpățânat față de propaganda comunistă ce le inundase satul.
Fără a putea renunța cu desăvârșire la preocupările sale pedagogice, Dorin N. Uritescu a reunit sub titlul „Pentru o lectură adevărată și o percepere corectă a temei” câteva interpretări noi ale unor lucrări literare consacrate din programa preuniversitară. Astfel, elevii de liceu au la dispoziție nu numai o viziune diferită față de comentariile arhicunoscute, ci mai mult decât atât, o invitație la gândire liberă, neîngrădită de canoanele tradiționale. „De la retorica tropilor la ultimele achiziții moderne ale percepției artistice”, autorul parcurge „Floare albastră” a lui Mihai Eminescu, „De ce-aș fi trist”, de Tudor Arghezi, „Plumb”, de George Bacovia, „În Grădina Ghetsemani”, de Vasile Voiculescu, precum și „Aspecte ale spionajului străin pe teritoriul României semnalate în romanul Răscoala de Liviu Rebreanu”.
O altă producție literară a scriitorului Dorin N. Uritescu, apărută în 2015, anul în care a fost primit în Uniunea Scriitorilor din România, este un pamflet la adresa clasei politice, așa cum rezultă din reflectarea în presa autohtonă a numeroaselor întâmplări și frământări sociale ale României postdecembriste. Pornind de la antonomază, figură de stil dragă autorului (căreia îi consacrase deja o monografie), Dorin N. Uritescu descrie un adevărat „Mato-grosso” social și politic în cele 80 de pagini ale cărții. Lucrarea se parcurge ușor, cu zâmbetul pe buze, pentru că cititorul recunoaște nume, personaje, porecle, situații din istoria recentă. Mai mult, antonomazele, care sunt „creații lexico-semantice și stilistice cuprinse în contexte excerptate din presă și literatura beletristică”, sunt prezentate aici explicativ, etimologic și stilistic, pentru o mai bună înțelegere a utilizării lor. Desigur, antonomazele prezentate nu aparțin autorului, ci autorilor! Ziariști, publiciști, scriitori care au analizat și prezentat în aproape trei decenii fenomenul politic și social desfășurat sub ochii noștri. Astfel, vom recunoaște aici expresii, de la „cinstit și sărac” și „păturicii vremurilor noastre” la „năuhăul lewinskyan” și „dosariadă”, precum și personaje ca „Bunicuța și Prostănacul”, „bombonel și bubulină”, „Năstase șase case”, „Manivelă” și alții, deveniți deja folclor.
De altfel, pentru contribuția sa la studierea limbajului jurnalistic, profesorul Dorin N. Uritescu a primit de curând o înaltă recunoaștere din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști, devenind Membru de Onoare al UZPR. Cu această ocazie, domnia-sa a apreciat că jurnaliștii „scriu azi mult mai bine decât în urmă cu trei decenii. Din punct de vedere al forței expresive a mesajului transmis de profesioniștii domeniului, precum și din cel al corectitudinii, în special grafice, după patru decenii de studiu, concretizate în 18 volume care au apărut în edituri de prestigiu național, prefațate de personalități academice, țin să mulțumesc tuturor ziariștilor români, a căror operă merită elogiată. Specialiștii sunt de părere că astăzi se scrie mult mai bine și mai corect decât în trecutul apropiat, chiar dacă există percepția că lucrurile stau exact pe dos. De altfel, tratatul monumental, de câteva mii de pagini, pe care îl voi finaliza în perioada următoare, evidențiază stilistica jurnalismului românesc”.
Pentru acest nobil scop (și nu numai), îi urăm domnului profesor Dorin N. Uritescu mult spor și inspirație pe măsură!
Adina Andrițoiu / UZPR